Omniasig VIG a castigat inca un contract pentru asigurarea RCA a unor autovehicule ale Postei Romane, dupa o licitatie la care a fost singurul ofertant
Omniasig VIG va furniza in acest an servicii de asigurare RCA pentru 118 autovehicule detinute de Posta Romana dupa ce a castigat in aceasta luna o licitatie la care a fost singurul ofertant, arata datele publicate marti in Sistemul Electronic de Achizitii Publice. Valoarea finala a contractului este de 69655 de lei fara TVA, fata de o estimare initiala de 184.000 de lei (fara TVA). In luna mai a anului trecut, Omniasig a mai castigat un contract de aproape 150.000 de euro pentru asigurarea auto RCA a 603 autovehicule ale Postei.
Criteriul de atribuire a contractului de asigurare a 118 de autovehicule ale Postei a fost ‘cel mai bun raport calitate-pret’, in care valoarea totala a primelor de asigurare RCA ceruta a avut o pondere de 80 de puncte, iar acordarea facilitatii de asigurare de avarii si furt CASCO, gratuita, pentru toate cele 118 autovehicule asigurate RCA, a avut un punctaj de 20 de puncte.
Posta a atribuit acest contract catre Omniasig in data de 12 ianuarie 2017.
Omniasig VIG nu este la primul contract de asigurare castigat la posta Romana. In luna mai a anului trecut, catre Omniasig VIG un contract de aproape 150.000 de euro pentru asigurarea auto RCA a 603 autovehicule. Contractul viza asigurarea RCA pentru 2016 si a fost atribuit prin licitatie deschisa, la care au depus oferte Omniasig si Asirom, asiguratori care fac parte din acelasi grup – Vienna Insurance Group (VIG). Pe 2015, parcul auto al postei Romane a fost asigurat RCA tot de catre Omniasig VIG.
Dupa primele noua luni ale anului trecut, Omniasig VIG se situa pe locul trei in piata locala de asigurari cu prime subscrise in valoare de peste 739,7 milioane de lei (cota de piata 10,75%). In aceeasi perioada de referinta, pe primele doua locuri s-au situat Allianz-Tiriac Asigurari (prime subscrise in valoare de 898,9 milioane lei si o cota de piata de 13,06%) si Asirom VIG (prime subscrise in valoare de 887,6 milioane de lei si o cota de piata de 12,9%)