RCS&RDS anunta ca a ajuns la peste trei milioane de abonati de telefonie mobila, peste un milion de numere de telefonie mobila provenind de la ceilalti operatori
RCS&RDS, operator de telecomunicatii controlat de miliardarul oradean Zoltan Teszari, a anuntat marti ca a ajuns in prezent la peste trei milioane de abonati in reteaua de telefonie mobila Digi Mobil, in mai putin de trei ani de la relansarea acestor servicii. Compania a mai precizat ca, din octombrie 2008, cand a fost lansat serviciul de portabilitate, si pana la inceputul anului 2017, a primit peste un milion de numere de la ceilalti operatori de telecomunicatii, fiind furnizorul cu cele mai multe numere primite prin portare.
Cresterea numarului de utilizatori in reteaua de comunicatii mobile se datoreaza, conform oficialilor companiei, investitiilor semnificative in dezvoltarea si extinderea continua a acoperirii retelei Digi Mobil 3G si 4G, tehnologiilor de ultima generatie care au dus la imbunatatirea calitatii serviciilor de voce si date mobile, dar si ofertelor comerciale ce raspund nevoii din ce in ce mai mare de trafic de date.
- „Avem certitudinea ca vom imbunatati permanent serviciile mobile, investitia in tehnologia 4G fiind acum prioritara, astfel incat sa ajungem la cat mai multi utilizatori cu aceasta. Este un efort gradual si sustinut pentru cresterea capabilitatilor retelei, 4G fiind urmatoarea tendinta importanta pentru consumul optim de internet mobil. Astfel, vom putea sa sustinem fara nicio problema cresterea de trafic a clientilor actuali, precum si traficul noilor clienti care ne vor alege.”, a declarat Valentin Popoviciu, Vicepresedinte RCS & RDS.
Potrivit datelor operatorului, in prezent, reteaua 3G Digi Mobil acopera peste 97% din populatie, iar reteaua 4G a atins pragul de 37%.
RCS&RDS este al patrulea mare operator local de telefonie mobila, dupa Orange, Vodafone si Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote), furnizand servicii in Romania, Ungaria, Spania si Italia. Reteaua Digi Mobil este construita si functioneaza in tehnologiile 3G si 4G, in benzile de frecventa 900 Mhz (3G), 2100 Mhz (3G si 4G LTE FDD in banda 1), 2600 Mhz (LTE TDD in banda 38 si 3700 LTE TDD in banda 43).