Sari direct la conținut

Centura Feroviara a Capitalei: Trenuri urbane care sa lege orasul de zona metropolitana si care sa se conecteze si cu metroul

HotNews.ro

¬Din luna februarie ar trebui sa fie puse in functiune primele trenuri pe Centura Feroviara a Capitalei, intre Gara Progresu si Gara de Nord, cu opriri la laserul de la Magurele, Domnesti si Chiajna si, mai apoi, si pe relatia Gara Baneasa – Obor. Noile linii fac parte din proiectul Centurii Feroviare – un tren urban, cu opriri dese in jurul Bucurestului si orar cadentat, care sa degreveze marile cartiere si sa faca legatura cu toate localitatile din aria metropolitana. Tinta finala: legarea retelei CFR cu reteaua de metrou prin statii multimodale cu peroane comune in trei puncte de pe harta: Berceni, Preciziei si Pipera/Petricani.

>> CRONOLOGIA PROIECTULUI, la finalul articolului.

Video realizat cu echipament Nikon

Centura Feroviara a Capitalei, o initiativa relansata in forta pe ultimele luni ale Guvernului Ciolos, este un proiect prin care Ministerul Transporturilor, CFR Infrastructura si Autoritatea de Reforma Feroviara (institutie nou infiintata pentru eficientizarea cailor ferate) vor sa puna in functiune trenuri urbane ce sa conecteze BUcurestiul de localitatile zonei metropolitane.

„Vorbim de un tren care sa porneasca din Gara de Nord si care sa ocoleasca Bucurestiul pe o cale ferata existenta. El va circula la intervale fixe de timp, insa vizam si trenuri pendula din aria metropolitana in zona de centura, adica trenuri Buftea-Chitila pana la Progresu sau Branesti-Fundulea pana la laser la Magurele. Putem asigura pe infrastructura existenta, si insist pe acest lucru – avem infrastructura deja, trebuie doar sa o armonizam si o ajustam pe ici, pe colo – niste destinatii noi in aria metropolitana a Bucurestiului”, a explicat intr-un interviu pentru HotNews.ro, Robert Dobre, presedintele Autoritatii de Reforma Feroviara (ARF).

„Urmeaza sa definim locurile de interesectie, de convergenta cu pasagerii din Bucuresti si din aria metropolitana. Avem statii care exista, ce au fost folosite in trecut cand se opera pe aceasta linie, si avem puncte de oprire la intersectiile cu drumurile nationale si strazile din Capitala, puncte de oprire pe care acum CFR Infrastructura le-a proiectat si intr-o luna le si construieste”, a spus Dobre.

FOTO: Proiectul Centurii Feroviare, statii si punte de oprire, legaturi cu Metrou (click pentru a deschide poza mare intr-un tab nou)

Primele trenuri vor circula in prima faza, incepand din februarie-martie 2017, din Gara de Nord catre Gara Progresu si retur.

„Vor conecta localitatile Chiajna, Domnesti, Magurele, laserul de la Magurele si Jilava, localitati cu o mare densitate a populatiei. Pe partea interioara a Centurii practic grefam marile cartiere ale Bucurestiului – vorbim de cartierele Militari, Drumul Taberei, Alexandria, Rahova. Sunt cartiere care sunt sufocate din punctul de vedere al transportului si proiectul centurii feroviare poate sa vina ca o descongestionare partiala pentru tranzitul din Bucuresti si zona metropolitana”, a declarat oficialul ARF.

Trenuri urbane pentru legaturi in zona metropolitana si degrevarea cartierelor bucurestene

„In zona Laserului de la Magurele avem doua puncte de oprire. Unul este la intersectia cu actualul drum care leaga Bucurestiul de Magurele, iar celalalt punct de oprire va fi chiar in dreptul zonei de cercetare, nu va fi o gara propriu-zisa, ci un punct de oprire cu un peron acoperit care sa asigure relatia cu polul de cercetare”, a detaliat Dobre.

Prima etapa a operationalizarii Centurii Feroviare va fi in 2017 cu punerea in functiune a tronsonului Gara de Nord – Gara Progresul, urmand ca, tot pe o linie ferata existenta, sa fie operationalizata si o conexiune Gara de Nord – Gara Baneasa – Gara Obor. „Practic ocolim Capitala de la nord la sud prin partea de vest si drenam marile artiere si localitatile limitrofe”, sustine oficialul de la Transporturi.

„O a doua etapa pe care o estimam a fi realizata in 2018 este inchiderea inelului. Sa ocolim Bucurestiul pe cale ferata in ambele sensuri si sa conectam zona Otopeni, Zona Baneasa, Cernica, Jilava”, a declarat Dobre.

FOTO: Primul tronson al Centurii Feroviare – legatura Gara de Nod – Gara Progresu (click pentru a deschide poza mare intr-un tab nou)

Trenuri urbane si conexiuni directe cu metroul – peroane comune la Berceni, Preciziei si Pipera/Petricani

Dincolo de punerea in functiune a unor trenuri pe aliniamentul caii ferate existente, oficialii de la Transporturi vizeaza si o etapa mai ambitioasa, dar pe care o considera fezabila: conexiunea trenului cu metroul bucurestean.

„Asta inseamna sa avem un peron in care in stanga sa avem un tren de calatori si in dreapta sa avem metroul, adica relatia dintre urban si extraurban intr-un nod multimodal de pasageri. Conexiunea cu metroul se va realiza atat in zona Berceni, cat si in zona Preciziei. Se va realiza destul de facil pentru ca metroul iese deja la suprafata in acele puncte”, a declarat Dobre.

Un al treilea punct viza pentru o conexiune metrou-tren este in zona Pipera, la capatul actualei Magistrale 2.

„Vrem ca acolo metroul sa fie prelungit cu un kilometru, un kilometru si jumatate pana in apropierea caii ferate Bucuresti-Constanta, in zona Petricani. Acolo sa fie un nou nod multimodal metrou-tren”, a detaliat presedintele ARF.

FOTO: Legatura Aeroportul Otopeni – Laserul de la Magurele pe traseul Centurii Feroviare (click pentru a deschide poza mare intr-un tab nou)

Punct de oprire la Laserul de la Magurele – conexiune directa cu Aeroportul cand va fi gata prelungirea caii ferate spre terminal

Proiectul Centurii Feroviare si a trenurilor urbane in jurul Capitalei este strans legat si de cel al legaturii pe calea ferata cu Aeroportul Henri Coanda din Otopeni.

„Cand va fi pusa in operare calea ferata directa spre Aeroportul Otopeni putem sa asiguram niste legaturi interesante. Spre exemplu, trenuri directe de la Aeroportul Otopeni la Laserul de la Magurele sau la Jilava care in 30 de minute sa parcurga intreaga distanta.”, a detaliat Dobre.

„E un proiect matur si cred modelul acesta il putem extrapola si la alte zone urbane aglomerate din Romania unde sunt zone si cai ferate industriale ce nu sunt folosite sa deserveasca si urbanul”, a precizat oficialul de la Transporturi.

Dincolo de operationalizarea primelor trenuri urbane in zona metropolitana a Capitalei, oficialii de la Transporturi recunosc ca vor trebui sa se confunte cu o problema de mentalitate in randul populatiei, in conditiile in care trenurile in Romania nu sunt folosite pentru transporturi pe distante scurte, in special in zone urbane.

„Perceptie este ca te urci in tren si calatoresti 500 e km si cobori dupa zece ore. Nu este un lucru nou la nivel european. Trenul regio-urban este deja consacrat in tarile din Europa centrala. Este ca un tramvai modern ce leaga pe distante mici zona limitrofa a marilor orase”, a explicat Dobre.

„Noi ii spunem un tren regio-urban, cu opriri destul de dese, la fel ca un metrou, cu opriri din doi in doi kilometri, cu orar cadentat. Stim ca la fiecare 20 de minute, din ora in ora, din jumatate in jumatate de ora, exista un tren care sa ne lege de diverse puncte ale Capitalei”, a mai spus presedintele Autoritatii de Reforma Feroviara.

Proiectul inelului feroviar de 68 de km din jurul Bucurestiului are trei etape:

etapa I: legatura feroviara Bucuresti Nord – Domnesti – Progresu (centura feroviara – vest) si Bucuresti Nord – Baneasa – Pantelimon (centura feroviara – nord). Cele doua trasee pot fi operabile in luna februarie 2017, dupa lucrarile executate de CFR Infrastructura in regie proprie. Costul estimat este de 200.000 de euro.

etapa a II-a: conexiunea feroviara cu reteaua de metrou (Magistrala 1 Preciziei si Magistrala 2 Berceni), prin noduri modale. Termenul finalizarii acestei etape este sfarsitul anului 2017, iar costurile se ridica la aproximativ 5 mil. euro.

etapa a III-a: legatura feroviara Progresu – Pantelimon – Bucuresti Nord (centura feroviara est), precum si reabilitarea garilor si a punctelor de oprire. Aceasta faza presupune o serie de lucrari mai ample, ce vor fi realizate de CFR Infrastructura pana in luna noiembrie 2018, iar bugetul necesar este de aproximativ 15 mil. euro.

16 statii CF in prima etapa. Costul biletului Gara de Nord – Progresu? 4,4 lei

Potrivit Ministerului Transporturilor, prima etapa a proiectului va contine 16 statii (9 existente si 7 noi). „Costul unui bilet pe ruta completa Gara de Nord – Gara Progresu va fi de 4,4 lei (pret intreg) si 2,2 lei (pret redus). Aceste trenuri vor conecta 7 localitati mari, 4 sectoare si 8 cartiere, iar in statii vor fi amenajate parcari tip Park&Ride”, anunta MT.

PRIMELE PROCEDURI


24 OCTOMBRIE 2016

LANSAREA LICITATIILOR


(Lucrare realizata in regie proprie)

INCEPEREA

LUCRARILOR


Decembrie 2016

Cronologia proiectului:

Octombrie 2011 – autoritatile de la Transporturi reactivau unul din proiectele mai vechi de reabilitare a centurii feroviare a Capitalei. Proiectul, ce urma sa fie implementat de catre Ministerul Transporturilor, impreuna cu CFR, Metrorex, dar si RATB, presupunea reabilitarea actualei centuri feroviare a Capitalei, introducerea de trenuri de calatori pe aceasta ruta, reabilitarea garilor de pe traseu si realizarea unor puncte intermodale pentru transferul calatorilor intre trenuri, metrouri si autobuze.

Aprilie 2012 – Autoritatile de la Transporturi anuntau ca proiectul este in stadiul avansat si la finalul anului va fi deja functional.

Martie 2015 – Proiectul a fost lasat uitat in sertarele de la Transporturi. HotNews.ro a scris in detaliu atunci cum s-a ajuns la situatia de atunci.

24 Octombrie 2016 – Proiectul Centurii a fost reinviat. Prima etapa prevede ca din 2017 sa circule trenuri urbane de la Gara de Nord spre Gara Progresu si spre Pantelimon. Detalii aici.

28 Decembrie 2016 – HotNews.ro publica, in cadrul acestui articol, noi detalii si informatii in legatura cu termenele proiectului, etapele de implementare si harti.

7 iunie 2017 – Dupa jumatate de an de la schimbarea Guvernului, proiectul a acumulat intarzieri si s-a blocat la etapa autorizatii si avize.

Compania Nationala de Cai Ferate la solicitarea HotNews.ro:

Proiectul Bucuresti „Linie CF de Centura – Infiintare puncte de oprire trafic calatori ” Etapa I se afla in etapa de elaborare documentatii. In data de 20.03.2017 a fost eliberat Certificatul de Urbanism. Este in curs de desfasurare etapa de elaborare Plan Urbanistic Zonal (PUZ) solicitat prin Certificatul de Urbanism. Lucrarile de executie pot incepe dupa obtinerea tuturor avizelor mentionate in Certificatul de Urbanism si a Autorizatiei de Construire si in conditiile asigurarii surselor de finantare.

Din punctul de vedere al realizarii lucrarilor feroviare, estimam ca linia CF de Centura a Bucurestiului poate deveni operationala in cursul trimestrului II al anului 2017. Acest lucru este conditionat de finalizarea si a lucrarilor rutiere ce fac parte din investitie (…).

26 iulie 2017 – Trenul spre aeroport si centura feroviara au deraiat. Primariile din Ilfov vor PUZ pe banii CFR, iar la licitatiile pentru tunelul pe sub DN1 nu s-a prezentat nimeni (Detalii in Romania Libera)

„Ne-am impotmolit in cooperarea cu autoritatile locale. Noi am facut proiectele, dar primariile ne-au cerut documentatia de refacere a PUZ (Planul Urbanistic Zonal – n.red.). Noi nu avem specialisti in elbaorarea de PUZ, asa ca trebuie sa facem o licitatie in acest sens la nivelul Regionalei Bucuresti. Stam cu materialele luate, pentru ca nu putem construi fara autorizatie”, a declarat Marius Chiper, directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.

8 august 2017 – CFR a depus la Oficiul de Cadastru si Publicitate Ilfov documentatile – suport topografic, in vederea avizarii, pentru locatiile: Jilava, Magurele, Bragadiru si Chiajna

29 septembrie 2017 – S-a primit raspuns de la OCPI Ilfov, privitor la locatia PO Laser Magurele, pentru care s-a dat aviz

23 octombrie 2017 – S-a primit raspuns de la C.N.A.I.R , precum si documentatia solicitata.

21 martie 2018 – Centura Feroviara si trenurile urbane care sa conecteze Bucurestiul de zona metropolitana, un proiect care bate pasul pe loc

CFR a precizat pentru HotNews.ro ca implementarea proiectului va dura, fiindca trebuie sa existe o „corelare riguroasa” cu lucrarile pentru centura rutiera sii ca vor mai trebui obtinute o serie de avize.

  • Demararea lucrarilor proiectate pentru Centura Feroviara va fi posibila dupa o corelare riguroasa cu lucrarile pentru centura rutiera (PUZ centura rutiera), in special amenajarile de infrastructura rutiera -pasaje, pasarele, parcari, etc. De asemenea lucrarile vor putea demara dupa incheierea etapelor de proiectare avizare si autorizare necesare„.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro