Sari direct la conținut

Efectul Sova: fosta conducere a Aeroporturilor Bucuresti, demisa cu politia feroviara la sedinta, a castigat definitiv procesul

HotNews.ro
Efectul Sova: fosta conducere a Aeroporturilor Bucuresti, demisa cu politia feroviara la sedinta, a castigat definitiv procesul

Membrii Consiliului de Administratie ai Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti demisi in 2014 de ministrul Dan Sova au castigat definitiv in instanta procesul impotriva companiei, potrivit unei decizii a Curtii de Apel Bucuresti. Reamintim ca membrii CA Aeroporturi Bucuresti au fost demisi de ministrul Transporturilor in urma unei sedinte la care Dan Sova a sosit intempestiv, alaturi de reprezentanti ai Politiei Feroviare.

Cei cinci administratori care au castigat procesul sunt Liviu Radu, Radu Merica, Marius Bodea, Adrian Cighi, Calin Bogdan Gaurean.

Acestia castigasera procesul si pe fond, in 2015, dar la acel moment Ministerul Transporturilor, condus de Ioan Rus, a decis sa sustina decizia luata de Dan Sova in luna mai 2014. Astfel, pentru astazi, 25 martie, este convocata o Adunare Generala a Actionarilor de la Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (companie la care Ministerul este actionar majoritar) in care sa se reconfirme hotararea luata in mai 2014 sub presiunea lui Dan Sova.

Si asta in ciuda faptului ca Tribunalul Ilfov, la 27 ianuarie 2015, a admis o plangere depusa de Fondul Proprietatea si a dispus anularea Hotararii 50/29 mai 2014 a Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) de la Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti prin care a fost demis tot Consiliul de Administratie al companiei. Decizia Tribunalului a fost atacata cu Apel.

Reamintim ca ministrul Transporturilor din Guvernul Ponta 2, Dan Sova, a demis conducerea Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti in mai 2014. Intr-o sedinta intempestiva, unde a sosit impreuna cu reprezentanti ai Politiei, Sova a inlocuit intregul Consiliu de Administratie si a determinat un comunicat dur din partea Fondului Proprietatea, actionar minoritar al companiei.

La acel moment, Radu Merica, presedintele Consiliului de Administratie demis, a comparat intr-uninterviu pentru HotNews.roactiunea intempestiva a lui Dan Sova cu nationalizarile comuniste din anii 50. Merica spunea ca a gasit la Compania de Aeroporturi contracte defavorabile, care aveau valori de 5 ori mai mari decit pretul pietei si anunta ca a sesizat procurorii in legatura cu astfel de contracte. „Faptul ca exista o tacere in lumea politica ne arata foarte clar ca niciun partid nu isi doreste de fapt managementul privat”, mai spune Merica.​

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro