Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Primaria Sectorului 4, in "razboi" cu chioscurile de ziare; Istoria TVR 2, canal aparut in anii culturii hippie si desfiintat in anii austeritatii extreme. Azi, canalul se apropie de misiunea initiala Protest al pacientilor cu hemofilie dupa ce CNAS a decis sa nu le mai deconteze tratamentele

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

Primaria Sectorului 4, in „razboi” cu chioscurile de ziare.Primaria Sectorului 4 a ridicat, in ultimele luni, numeroase chioscuri de ziare. Ultima actiune de acest fel s-a petrecut in weekend, cand cinci chioscuri de ziare au fost ridicate, sub motivul aplicarii unei hotarari a Consiliului Local Sector 4. La sfarsitul saptamanii trecute, Primaria Sectorului 4, condusa in prezent de Daniel Baluta, a ridicat nu mai putin de cinci chioscuri de ziare de pe domeniul public. Actiunea ar viza punerea in aplicarea a unei hotarari a Consiliului Local Sector 4. Este vorba despre Hotararea numarul 62 adoptata in sedinta de Consiliu din data de 29 septembrie „privind intretinerea/ repararea/ cosmetizarea spatiilor de desfacere prin care se distribuie presa, cartile si produsele de papetarie si a chioscurilor prin care se pun in vanzare flori si aranjamente florale, amplasate pe domeniul public si privat de pe raza Sectorului 4 al Municipiului Bucuresti”. Operatorii economici care nu vor raspunde cererilor primariei ar urma sa li se retraga acordul de functionare si sa li se ridice chioscurile de pe domeniul public, actiune care deja a inceput, potrivit unor difuzori de presa. Miercuri, in fata Primariei Sectorului 4 s-au adunat zeci de persoane sa protesteze fata de decizia autoritatilor privind ridicarea chioscurilor de ziare. Unul dintre difuzorii de presa a trimis un mesaj in care atrage atentia celor ce se intampla in Sectorul 4, scrieAdevarul.

Istoria TVR 2, canal aparut in anii culturii hippie si desfiintat in anii austeritatii extreme. Azi, canalul se apropie de misiunea initiala.Cultura, muzica de calitate, filme. Asta trebuia sa ofere canalul 2 al Televiziunii Romane, care a fost lansat la 10 ani dupa infiintarea institutiei. Nu il prindeau toti romanii, iar in anii de austeritate, in anii ’80, a fost inchis. Programele de atunci, alb-negru, multe in direct, au ramas insa in memoria publicului. In anii ’60, cultura hippie inflorea. Pantaloni, camasi inflorate, plete in vant. Era o perioada a deschiderii si in Romania. Iar pe 2 mai 1968, de Ziua Tineretului, primea certificat de nastere si canalul 2 al Televiziunii Romane. La inceput, emitea doar o zi pe saptamana si era prins doar de 1 din 3 romani. Pe TVR2 erau multe reportaje despre stiinta si curgeau in direct concerte de muzica clasica si jazz, spectacole de teatru, care insemnau o desfasurare incredibila de forte. Emisiunile culturale de pe TVR2 au ramas in memoria oamenilor pana astazi. Pentru ca nu avea acoperire in toata tara, canalul 2 al TVR functiona uneori si ca „ascunzatoare” pentru jurnalistii care deranjau la un moment dat. Planul era ca, pana in 1985, 90% dintre romani sa prinda TVR2. Insa datoriile externe care trebuiau platite cu orice pret au dus la un plan de austeritate care a afectat si televiziunea. Canalul 2 a fost cel sacrificat: pe 20 ianuarie 1985 se intrerupe emisia. TVR2 a insemnat si seriale celebre, care au crescut generatii. Delfinul Flipper incanta diminetile copiilor si primele subiecte de discutie la serviciu erau legate de ce s-a mai intamplat in serialele „Mannix”, „Daktari” sau „Ce vraji a mai facut nevasta mea”, anuntaStirile TVR.

Protest al pacientilor cu hemofilie dupa ce CNAS a decis sa nu le mai deconteze tratamentele.Aproximativ 50 de persoane au protestat, miercuri, in fata Ministerului Sanatatii, nemultumiti ca CNAS nu va mai deconta tratamentele bolnavilor de talasemie majora si hemofilie care vor face transfuzii la Institutul National de Hemofilie, avand in vedere ca institutul nu e autorizat. Nemultumirile oamenilor sunt legate de faptul ca Institutul National de Hemofilie nu e autorizat, astfel Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) nu va mai deconta tratamentul acolo, autorizatia de functionare din prezent fiind una temporara, pana la data de 31 decembrie. Pacientii sustin ca daca problema institutului nu va fi rezolvata vor fi nevoiti sa se interneze la Centrul de Hematologie de la Fundeni sau sa stea cu zilele pe holuri. „Ne-au anuntat ca ne vor transfera la Fundeni, de la Centrul de Hematologie. Eu sunt de 20 de ani la centru, n-am avut nicio problema foarte rar mi s-a intamplat sa nu aiba tratament sa ne dea. De ce sa ne mute la Fundeni? Daca mergem acolo, stam cate 4-5 ore sa ne asigure tratamentul. Daca o fi sa ne transfere atat de multi, va dati seama ca vom sta cu zilele. Sunt in jur de 1.600. Ministerul Sanatatii spune ca sunt fonduri, medicii spun ca nu mai sunt fonduri, nu stim care e adevarul”, informeazaGandul.

Executie in stil medieval in Arabia Saudita. Un membru al familiei regale a fost condamnat la moarte pentru o crima executata acum patru ani.Unul dintre membrii familiei regale din Arabia Saudita a fost condamnat la moarte pentru o crima savarsita in anul 2012. Printul Turki bin Saud al-Kabir a impuscat un concetatean, in timpul unei dispute, scrie The Telegraph. In fata acuzatiilor, printul a pledat vinovat. Sentinta printului al-Kabir ar fi prima dupa mai bine de 40 de ani de la ultima condamnare care a avut loc in anul 1975. Metoda de executie ramane necunoscuta, dar majoritatea celor executati in Arabia Saudita sunt decapitati cu o sabie, scrie Mediafax. Doar in anul 2015, in Arabia Saudita au fost executate 158 de persoane. Acest numar a fost depasit de statele Iran si Pakistan. Casa Regala saudita este formata din sute de membri si se obisnuieste foarte rar ca acestia sa fie condamnati la moarte. Ultima asemenea executie a avut loc in anul 1975, Faisal bin Musaid al Saud fiind condamnat la moarte pentru asasinarea unchiului sau, regele Faisal, anuntaRomania Libera.

Minciuna prin omisiune a lui Oprea: pana la el, niciun alt ministru de Interne nu a avut motociclist in deschiderea coloanei. Moartea politistului Bogdan Gigina nu a adus nicio schimbare in Politie, pentru ca astfel de tragedii sa nu se mai repete. Justitia isi urmeaza cursul, Gabriel Oprea fiind pus, recent, sub inculpare pentru un alt capat de acuzare: ucidere din culpa. Este insa singurul invinuit oficial, iar expertii condamna asta. A trecut un an de cand politistul Bogdan Gigina si-a pierdut viata in timp ce-i deschidea drumul, prin intuneric si ploaie, lui Gabriel Oprea, care se grabea sa ajunga acasa. Mai multe anchete au fost deschise de procurori dupa tragedia din 20 octombrie 2015, iar zilele trecute, fostul vicepremier si ministru de Interne a fost pus sub acuzare si pentru uciderea din culpa. Ancheta deschisa imediat dupa tragedie a scos la iveala faptul ca ministrul folosea coloana oficiala frecvent desi nu avea dreptul. De aceea, Oprea a fost acuzat si de abuz in serviciu. „Dadea mai multe trasee, ca noi sa nu stim unde ajunge. Si in momentul in care se punea in miscare ii comunica antemergatorului nostru destinatia, ca noi sa ii asiguram pe acel traseu. Din cate stiu eu, nu avea deplasare fara antemergator”, le-au marturisit politistii de la Rutiera anchetatorilor. Oprea ar fi folosit antemergatorul si atunci cand mergea la coafor sau la restaurant. Zilele acestea, „Adevarul” a facut o radiografie a stadiului dosarelor deschise in urma accidentului, a modului in care s-au schimbat regulamentele in Politia Rutiera dupa tragedie, dar si a presiunii puse pe ofiterii de la Serviciul Omoruri din cadrul Politiei Capitalei care au avut „indrazneala” sa deschida o ancheta in acest caz, anuntaAdevarul.

De ce dau rusii milioane de dolari sa-ti transmita mesajul ca vine al treilea razboi mondia.Nu te grabi sa ma iei la injuraturi, dupa ce vezi titlul asta cu rusi si al treilea razboi mondial – nu o sa-l scriu cu litere mari din motive evidente. Ideea e ca nu m-am intrebat doar eu ce i-o fi apucat pe rusi sa vorbeasca acum, pe la diverse posturi TV, despre adaposturi nucleare, rationalizarea painii in cazul unui viitor asediu sau despre iminenta unei confruntari armate cu SUA. Toata presa occidentala e preocupata de subiectul asta, chiar daca propaganda rusa lanseaza astfel de dume pe piata cu aceeasi frecventa cu care bagabontii scuipa cojile de seminte in spatele blocului. Treaba e mai complicata decat pare la prima vedere si am sa incerc sa-ti explic cum trebuie descifrate ultimele mesaje trimise Occidentului de oamenii lui Putin. Pentru ca, nu mai e niciun secret, in spatele unei astfel de propagande nu pot sta decat semetul presedinte al Rusiei si interesele sale strategico-sangeroase, relateazaVice.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro