Reguli mai aspre la acreditarea centrelor sociale, după scandalul azilelor groazei: Sancțiuni penale, amenzi mai mari și controale inopinate
Guvernul analizează vineri în primă lectură proiectul de lege care va introduce criterii înăsprite la acreditarea și licențierea centrelor sociale. „Prin noul cadru legislativ cu certitudine cazuri precum cele ale azilelor groazei din ultimele luni nu vor mai putea exista”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
- „Noua lege vine cu schimbari majore – au fost înăsprite criteriile de acreditare și licentiere a serviciilor sociale. Nu mai permitem funcționarea vreunui centru social fără vizita în teren a specialiștilor în cel mult 15 zile de la transmiterea cererii de licențiere.
- Licența provizorie se reduce de la 12 luni la 3 luni și de asemenea introducem controale inopinate pentru că furnizorii trebuie sa respecte constant legea nu doar când se licențiază.
- În premieră introducem sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații, iar amenzile cresc până la 100.000 de lei.”, a declarat vineri premierul, la începutul ședinței de Guvern.
Un nou azil al groazei descoperit de autorități la Pitești / În ce condiții erau ținuți bătrânii
O echipă de control a făcut în 9 august verificări la un centru privat pentru persoane vârstnice din Piteşti, iar primele concluzii au fost că cei internaţi acolo nu primesc suficientă hrană, nu sunt lăsaţi să vorbească la telefon cu rudele lor, iar unul dintre cei internaţi dormea pe o canapea amplasată într-un hol.
Reamintim că autoritățile au declanșat controale în toată țara după scandalul azilelor groazei din Voluntari, unde bătrânii erau ținuți în condiții inumane, erau bătuți și lipsiți de asistență medicală adecvată.
În scandalul azilelor groazei din Voluntari și Afumați au avut loc două demisii la vârful statului – au plecat ministrul Muncii, Marius Budăi, și ministrul Familiei, Gabriela Firea. Gabriela Firea a demisionat în 14 iulie, la zece zile de la perchezițiile făcute de anchetatori la azilele groazei și în urma numeroaselor dezvăluiri privind legăturile Gabrielei Firea cu Ștefan Godei, patronul a două dintre căminele de bătrâni.
Centrul de Investigații Media și Buletin de București, cele două publicații de la care a pornit ancheta DIICOT vizând cele trei azile ale groazei, au dezvăluit legăturile Gabrielei Firea cu oameni implicați în schema abuzurilor din azile.
Ștefan Godei, patronul Asociației Gabriel cel Viteaz, care deține două dintre azilele groazei, a fost angajat în Primăria Capitalei în 2016, de la debutul primului mandat al Gabrielei Firea la PMB și a lucrat acolo timp de aproape cinci ani.
Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz condusă de Ștefan Godei a avut-o în conducere, la înființare, și pe Ligia Gheorghe, consiliera și prietena Gabrielei Firea.
În urma anchetei declanșate de DIICOT în scandalul azilelor groazei, Ștefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Conform referatului DIICOT cu propunerea de arestare, Ștefan Godei, omul care controla asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz” vizată de anchetă, a câștigat 3,7 milioane de lei din azilele groazei, unde bătrânii și oamenii cu dizabilități au fost bătuți, lăsați flămânzi, cu bube care au făcut viermi, într-o mizerie inimaginabilă.
CITEȘTE ȘI:
- Azilele groazei: „Știi că ne cer cazierele noastre”. Omul care a ajutat Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz să obțină acreditarea centrelor – interceptări / Despre CRJ: „Trebuie să dispară”. Coincidența norocoasă
- Trecutul comun al liderilor grupărilor care îi torturau pe bătrânii din azilele groazei. Încrengătura de firme și rolul bine stabilit al fiecărui pion – noi detalii crunte din anchetă
- Cine este omul cu 18 terenuri și 6 case care-l ajuta pe torționarul bătrânilor să ascundă neregulile din azilele groazei. Păstra tăcerea pentru pește | INTERCEPTĂRI
- Autoritățile au fost sesizate încă din septembrie despre situația din azilele groazei: „Niciuna nu a văzut vreo problemă”
- „Javră ce ești”. Detalii incredibile despre tratamentele crunte la care erau supuși oamenii din azilele groazei din Ilfov – interceptări / Patru persoane arestate preventiv, 11, în arest la domiciliu
- Dezvăluirile ONG-istei care a sesizat încă din 2022 abuzurile din azilele de bătrâni din Voluntari: „După ce am făcut plângerile, Ministerul Muncii ne-a comunicat că nu mai este nevoie de noi”
- Azilele groazei. Primăria din Voluntari condusă de Florentin Pandele, sesizată încă din octombrie 2021 de către vecini – Centrul de Investigații Media
- Azilele groazei: Soțul coordonatoarei uneia dintre grupări, polițist pensionar, căuta imobile pentru a deschide noi centre. „Care-i problema?” – interceptări
- Prostituate, droguri și lăutari. Torționarul bătrânilor înfometați din azilele groazei a încasat o avere de la stat și a cheltuit-o pe distracții și imobiliare