Tribunalul Bucuresti a admis insolventa Elcen
Tribunalul Bucuresti a admis joi cererea ELECTROCENTRALE BUCURESTI SA de intrare in insolventa, se arata intr-un comunicat al Elcen. Consiliul de Administratie al ELCEN a decis, pe 22 septembrie, a.c. inaintarea cererii de intrare in insolventa a societatii catre Tribunalul Bucuresti, hotararea fiind determinata de situatia financiara a acesteia si de datoriile inregistrate la furnizorii si distribuitorii de combustibil, servicii si produse, situatie generata de neincasarea contravalorii pentru marfa livrata de la RADET Bucuresti.
Datoriile totale ale ELCEN au ajuns la aproximativ 1,8 miliarde de lei, iar creantele inregistrate de RADET insumeaza aproximativ 3,7 miliarde de lei.
„Admite cererea debitorului Electrocentrale Bucuresti S.A. In temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, deschide procedura generala a insolventei impotriva debitorului Electrocentrale Bucuresti S.A.”, se arata in decizia data, joi, 06.10.2016, de magistratii Tribunalului Bucuresti.
Prin intrarea in insolventa a ELCEN, se urmareste, cu prioritate, eficientizarea activitatii societatii, urmand a se supune aprobarii creditorilor un plan de reorganizare coerent.
Insolventa nu inseamna faliment. Insolventa este acea stare a patrimoniului unei societati care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor scadente. Altfel spus, atunci cand debitorul nu mai are sume ¬cash¬ cu care sa poata plati datoria ajunsa la scadenta, el se afla in stare de insolventa.
Prin inaintarea cererii de intrare in insolventa, Consiliul de Administratie al ELCEN a cautat cele mai bune solutii pentru a continua, in termeni corecti, relatia comerciala cu RADET si creditorii sai si s-a asigurat ca vor fi luate toate masurile tehnice, juridice si economice necesare pentru asigurarea continuitatii producerii si furnizarii agentului termic catre locuitorii Capitalei.