Bucuresti, al 6-lea element: maraton cultural de spectacole cu peste 100 de artisti romani
Maratonul cultural Bucuresti, al 6-lea element se va desfasura in acest weekend si in luna octombrie in sase locuri din Bucuresti. Astfel, vor avea loc o serie de spectacole ce vor reuni peste 100 de artisti romani care pledeaza pentru o regenerare urbana si culturala a Bucurestiului.
Proiectul Bucuresti, al 6-lea propune un itinerariu cultural altfel, in sase episoade. Sase destinatii culturale mai putin obisnuite, locuri aproape invizibile, ce merita atentie si emotie datorita istoriei lor uitate sau nestiute vor chema publicul sa le redescopere cu spectacole la intersectia dintre arte.
Sambata, pe 24 septembrie, de la ora 17:00, la Casa Filipescu-Cesianu, in curtea interioara, are loc spectacolul in aer liber „SALUT D’AMOUR”, un concert de muzica romantica sustinut de cvartetul de coarde ESSENCE. In paralel, spectatorii vor putea descoperi lucrarile pictorului Razvan Dumitru, care va expune o serie de tablouri in care isi exploreaza pasiunea pentru grafica si geometria 3D. In apropiere de Piata Victoriei, la intersectia dintre Calea Victoriei si strada Sevastopol, Casa Filipescu-Cesianu (1892) reprezinta amenajarea unei resedinte mai vechi, din perioada anilor 1846-1850, si este una dintre putinele resedinte aristocratice ale Bucurestilor din la Belle Epoque ramasa fidela proiectului initial.
Duminica, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, in Tempul Coral, Maia Morgenstern va recita fragmente din scrierile lui Mihail Sebastian pe muzica cvintetului de alama TAKE FIVE. TAKE FIVE va sustine un concert special cu titlul „ORASUL CU SALCAMI”, cu un repertoriu ce abordeaza muzica clasica si muzica traditionala evreiasca. Templul Coral din Bucuresti este o sinagoga a Comunitatii Evreilor din Bucuresti, fiind cel mai mare lacas de cult mozaic din oras.
Spectacolele vor continua in luna octombrie, iar accesul publicului este gratuit pe toata durata evenimentelor.
Programul complet al manifestarilor artistice din seria Bucuretsi, al 6-lea element poate fi consultat aici.