Inalta Curte suspenda procedura de dizolvare si lichidare a Carpatica Asig
Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au admis, marti, cererea DNA de suspendare pe o durata de 30 de zile a procedurii de dizolvare si lichidare a Carpatica Asig SA, decizia fiind definitiva, informeaza Agerpres.
Initial, un alt complet de la instanta suprema a respins pe 16 august cererea DNA, insa procurorii au facut contestatie avand castig de cauza.
„Admite contestatia formulata de Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie impotriva incheierii de sedinta din data de 16 august 2016, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Penala, in dosarul nr. 2827/2/2014, privind pe intimata inculpata SC Carpatica Asig SA. Desfiinteaza incheierea atacata si rejudecand: admite cererea formulata de DNA si, in consecinta: in baza art.493 alin. (1) lit. a) si alin. (4) Cod procedura penala, dispune luarea masurii preventive a interdictiei initierii procedurilor de dizolvare si lichidare fata de inculpata SC Carpatica Asig SA pe o durata de 30 de zile, incepand cu data de 13.09.2016 pana la data de 12.10.2016, inclusiv. Definitiva”, se arata in decizia de marti a instantei.
DNA a solicitat judecatorilor de la instanta suprema suspendarea dizolvarii Carpatiga Asig SA, avand in vedere ca aceasta societate de asigurari a fost condamnata, in martie 2016, la plata unei amenzi penale de 600.000 de lei pentru savarsirea infractiunilor de cumparare de influenta si dare de mita in forma continuata in dosarul, aflat in faza de apel, in care sunt judecati omul de afaceri Ilie Carabulea si mai multi membri din fosta conducere a Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).
La data de 27 iulie 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiara a decis, intre altele, declansarea procedurii de faliment si lichidarea societatii Carpatica Asig prin procedura obisnuita de insolventa. ASF a hotarat, totodata, emiterea solicitarii pentru deschiderea procedurii falimentului Carpatica Asig, urmand sa fie sesizat judecatorul sindic din cadrul tribunalului competent, decizia fiind publicata in Monitorul Oficial pe data de 2 august.
„In cererea adresata Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorii arata ca situatia aparuta in urma deciziei luate de ASF creeaza riscul lichidarii si radierii in termen scurt a inculpatei persoana juridica, astfel incat sa nu mai poata fi trasa la raspundere penala. Prin urmare, consideram ca masura solicitata este necesara pentru buna desfasurare a procesului penal”, mai informa DNA.
In martie 2016, Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat pe Ilie Carabulea la sase ani si sase luni inchisoare cu executare pentru savarsirea unor fapte de coruptie in dosarul ASF – Carpatica.
Condamnari au primit si Marian Marzac (fost membru neexecutiv al conducerii ASF) – patru ani si sase luni inchisoare cu executare, Radu Mustatea (membru in CA al SC Carpatica Asig) – trei ani si sase luni inchisoare cu executare, Elena Rusu (membru in conducerea Carpatica Asig) – doi ani cu suspendare, Ina Crudu (director general la Carpatica Asig) – doi ani cu suspendare, Laura Chitoiu (sotia fostului ministru al Finantelor Daniel Chitoiu) – un an inchisoare cu suspendare, Ioan Opris (expert tehnic auto) – doua luni cu suspendare, Ioan Dacian Vinereanu – doi ani cu suspendare, Georgel Calin (fost secretar general ASF) – un an cu suspendare.
In acelasi dosar, judecatorii au dispus achitarea fostului presedinte al ASF Dan Radu Rusanu, a lui Corneliu Moldoveanu, fost vicepresedinte al ASF, si a avocatului Dan Odobescu.
In plus, SC Carpatiga Asig trebuie sa plateasca o amenda penala de 600.000 de lei pentru savarsirea infractiunilor de cumparare de influenta si dare de mita in forma continuata, aceasta societate fiind obligata sa publice hotararea de condamnare in presa scrisa sau audiovizuala, pe parcursul a 10 aparitii.
Decizia Curtii de Apel a fost atacata de cei condamnati, dar si de DNA la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Inculpatii din dosar au fost trimisi in judecata de DNA in aprilie 2014, pentru savarsirea unor fapte de coruptie. Potrivit DNA, in 2012, Carpatica Asig, companie specializata in emiterea de polite de asigurari, in ponderea carora cel mai mare procent il aveau asigurarile tip RCA, avea o situatie financiara precara si necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro.
Incepand cu mai 2013, potrivit procurorilor, Ilie Carabulea impreuna cu Radu Mustatea si Marian Mirzac au constituit un grup infractional organizat, in scopul savarsirii unor infractiuni prin care se urmarea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.
Ilie Carabulea (persoana care detine indirect si controleaza societatea de asigurari) l-a promovat, sustinut si cointeresat financiar, in mod constant, pe fostul director Marian Mirzac pentru a fi ales in conducerea ASF.
Astfel, in schimbul oferirii unui autoturism Audi A8 la un pret subevaluat si altor foloase necuvenite, Marian Mirzac a influentat functionari cu functii de conducere ori de executie in ASF, pentru a asigura protectie societatii de asigurari Carpatica Asig, aratau procurorii.
De asemenea, in iunie 2013, Marian Mirzac a intervenit pe langa Laura Chitoiu, pentru ca aceasta sa promoveze, cu celeritate si cu nerespectarea conditiilor legale, autorizarea ocuparii, de catre Ina Crudu, a functiei de director general al Carpatica Asig.
Procurorii mai sustineau ca, in perioada 11 – 17 decembrie 2013, Dan Radu Rusanu a exercitat presiuni, in calitate de presedinte al ASF, asupra mai multor societati de asigurari, urmarind si reusind impunerea lui Radu Mustatea, membru al CA Carpatica Asig, la conducerea BAAR, asociatie care administreaza fondul la care contribuie toate societatile de asigurari din Romania, autorizate sa practice asigurari de raspundere civila auto obligatorii si mandatate sa elibereze documente de asigurare de raspunde civila auto carte verde.