Asigurarea RCA ar putea avea o limita minima de despagubire de 5 milioane euro pentru vatamari corporale si decese (proiect)
Asigurarea RCA ar putea avea o limita minima de despagubire de 5 milioane euro pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor pagubite, conform unui proiect Ordonanta de urgenta privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule publicat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP), informeaza Agerpres.
„In prezentul proiect de act normativ sunt reglementate limitele minime de raspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementarilor Uniunii Europene. Pentru prejudicii materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor pagubite, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente, la un nivel de 1.000.000 euro. Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor pagubite, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente, la un nivel de 5.000.000 euro”, se arata in document.
Limitele de raspundere sunt revizuite din 5 in 5 ani, in functie de evolutia indicelui european al preturilor de consum (IEPC) stabilit in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizati ai preturilor de consum si sunt prevazute in reglementarile Autoritatii de Supraveghere Financiara.
O alta noutate o constituie posibilitatea rascumpararii partii din prejudiciu suportata de asigurat. Prin contractul RCA partile pot conveni posibilitatea rascumpararii, respectiv suportarea de catre asigurat a contravalorii despagubirii corespunzatoare evenimentului, asiguratul compensand asiguratorului RCA cuantumul acesteia, ulterior achitarii despagubirii cuvenite persoanei prejudiciate.
Conform aceluiasi document, ar putea fi introdus un sistem national general de control al preturilor in cazul RCA pentru a se putea interveni asupra nivelului primei, conform unui proiect de Ordonanta de Urgenta privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule.
„Cu toate ca piata asigurarilor este liberalizata, directiva 2009/138/CE a acordat statelor membre, in anumite conditii restrictive, posibilitatea de a exercita un control asupra preturilor. In acest context, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) poate solicita asiguratorilor sa notifice in prealabil majorarea primelor sau poate solicita aprobarea majorarii acestora, ca parte a unui sistem general de control al preturilor. Introducerea in proiectul de act normativ a acestei prevederi va oferi posibilitatea legala de a se putea interveni asupra nivelului primei, ca o actiune de ultima instanta, in contextul introducerii unui sistem general de control al preturilor”, se spune in nota de fundamentare a proiectului.
Potrivit documentului, transpunerea prevederilor europene in legislatia nationala largeste posibilitatea de actiune si interventie cu privire la stabilirea nivelului primelor de catre asiguratori in conditiile introducerii unui sistem national general de control al preturilor. In absenta acestei prevederi nu exista vreo situatie in care sa se poata interveni asupra primelor.
Tot in document se precizeaza ca „piata asigurarilor este liberalizata complet din punct de vedere al stabilirii preturilor, respectiv primelor de asigurare, ASF neputand interveni asupra conditiilor de asigurare decat in masura in care acestea pot fi dovedite ca fiind abuzive in relatia cu asiguratii”.
Potrivit Ordonantei RCA, soferii vor avea posibilitatea de a incheia polite o perioada de la o luna la 12 luni, multiplu de o luna, in functie de optiunea asiguratului.
De asemenea, contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a incheiat un contract RCA pe perioada suspendarii dreptului de circulatie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizarii vehiculului.
„Persoana prejudiciata are dreptul sa inainteze cererea de despagubire catre asiguratorul RCA sau catre propriul asigurator RCA in cazul compensarii directe, in cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau catre Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR), in cazul producerii unui risc acoperit de acesta in conditiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta”, se mai arata in document.