Anca Dragu, prima reactie dupa informatiile privind modificarea Codului Fiscal: Nu avem in vedere o asemenea masura. Nu va creste povara fiscala, nu vor fi cresteri de taxe. Predictibilitatea fiscala este foarte importanta
Ministrul Finantelor, Anca Dragu, a declarat miercuri, la Digi 24, referitor la informatiile aparute in presa privind modificarea Codului Fiscal, ca „Nu avem in vedere o asemenea masura. Eu ca ministru al Finantelor nu am in vedere o asemenea masura. Predictibilitatea fiscala este foarte importanta in actul guvernamental si pentru activitatatile economice, nu renunt la acest principiu.” Ministrul Finantelor a anuntat ca in cateva zile „Vom posta pe site proiectul pe care eu mi-l asum, e vorba strict de masuri de simplificare. Nu va creste povara fiscala, nu vor fi cresteri de taxe.”
„Eu ca ministru al Finantelor nu am in vedere o asemenea masura. Solicitarea mea a fost foarte clara: de a gasi solutii pentru simplificare fiscala si debirocratizare”, a subliniat Anca Dragu.
„Este vorba numai si numai de simplificari si procese de debirocratizare, in niciun caz nu va creste povara fiscala, nu va creste vreo taxa sau vreun impozit, fie ca este vorba de persoane fizice, persoane fizice autorizate sau persoane juridice”, a adaugat ministrul.
Anca Dragu a mai precizat ca „Eu am cerut expertilor din minister diferite analize pe posibile masuri de simplificare. Nu exista in acest moment o decizie la nivelul ministerului si in niciun caz nu am cerut un scenariu in care sa creasca povara fiscala.”
- Comunicatul Ministerului Finantelor:
„Ministerul Finantelor urmareste simplificarea si stimularea investitiilor prin masuri fiscale, nicidecum majorarea taxelor si impozitelor.
In urma articolelor aparute in presa, Ministerul Finantelor Publice face urmatoarele precizari:
Asa cum am mentionat in nenumarate randuri, Ministerul Finantelor Publice nu are in vedere majorari de taxe si impozite in acest an. Singurele masuri care au fost si sunt vizate sunt de simplificare a procedurilor fiscale si in favoarea activitatii economice.
„Am cerut expertilor din minister pe probleme de fiscalitate o analiza interna care sa cuprinda mai multe scenarii de calcul pentru simplificarea, debirocratizarea si crearea unor conditii mai bune pentru mediul de afaceri. In acest context, cresterea taxelor nu a fost luata in considerare ca scenariu posibil pentru pachetul de masuri ce va modifica Codul Fiscal. Nu includem masuri care sa creeze poveri fiscale suplimentare pentru niciun tip de contribuabil, persoane juridice, fizice, persoane fizice autorizate sau cele cu activitati independente” – Anca Dragu, ministrul Finantelor Publice.
Inca de la inceput, Ministerul Finantelor a venit in sprijinul contribuabililor si a mediului de afaceri si are in vedere sa continue aceasta politica pana la finalul anului.
Ministerul Finantelor Publice nu are in vedere o crestere a contributiilor sociale obligatorii nici pentru angajat, nici pentru angajator. Persoanele Fizice Autorizate (PFA), cu activitati independente sau profesii liberale nu sunt vizate de vreo masura de crestere a taxarii.
In egala masura, Ministerul Finantelor Publice nu a avut niciodata in vedere modificarea costului angajatorilor cu salariile si nici a salariilor nete.
De asemenea, nu este vizata acordarea vreunei amnistii fiscale. Informatiile aparute in presa, potrivit carora averile nejustificate de pana la un milion de euro primesc o perioada de gratie, respectiv pana pe 31 martie 2017, nu reflecta o decizie a Ministerului Finantelor Publice.
Subliniem faptul ca nu exista un proiect de modificare a Codului fiscal asumat de Ministrul Finantelor Publice care sa includa majorari de taxe si de impozite sau de contributii sociale obligatorii.„
Profit.ro a scris in premiera, marti seara, ca Guvernul pregateste un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului fiscal, care prevede majorarea de la 10,5% la 21,7% a contributiilor de asigurari sociale (CAS) ale angajatului, iar pentru sanatate (CASS) o crestere de la 5,5% la 8,9%.
Potrivit proiectului, contributiile ar fi urmat sa fie platite doar de angajati, ceea ce ar avea un impact negativ asupra salariilor nete, iar in proiect se prevede ca angajatorii – inclusiv cei privati – sa fie obligati sa mareasca salariul brut.
Proiectul, initiat de Ministerul Finantelor, ar fi intrat in circuitul de avizare si de discutii cu mediul de afaceri, a mai scris Profit.ro, nefiind insa asumat sau respins oficial de Ministerul Finantelor.