Sari direct la conținut

„Culcă-te cu o femeie”. Asociație studențească din Olanda, suspendată după o excursie şocantă de iniţiere care ar fi avut loc la Bucureşti

HotNews.ro
Studenti, Foto: Vasyl Chipiha | Dreamstime.com
Studenti, Foto: Vasyl Chipiha | Dreamstime.com

O asociație studențească din Olanda și-a suspendat o subdiviziune în urma unor „abuzuri grave şi degradante” care s-ar fi petrecut în timpul unei excursii de iniţiere care ar fi avut loc în noiembrie 2022 la Bucureşti, scrie agenţia Belga.

Este vorba despre asociaţia studenţească olandeză L.A.N.X., care a suspendat pe termen nedefinit subdiviziunea sa „Ares”, în urma apariției unor informații șocante legate de organizarea unei excursii la București, scrie News.ro, citând Belga.

„Recunoaşte un refugiat” / „Culcă-te cu o femeie”

În excursia care ar fi avut loc la sfârșitul anului trecut, studenţii din primul an ar fi fost puși să îndeplinească diverse „sarcini”, precum „recunoaşte un refugiat” sau „culcă-te cu o femeie” pentru a acumula puncte. Cei cu cele mai puţine puncte au fost pedepsiţi.

Un interviu publicat de revista De Groene Amsterdammer dezvăluie că L.A.N.X. ar fi intrat în posesia unei „scrisori foarte nepotrivite” cu o listă de sarcini degradante pentru studenții care au fost în excursia de la București. Potrivit televiziunii publice olandeze NOS, scrisoarea conţinea 80 de teme, fiecare cu punctaj de notare, pentru studenţii din primul an care au participat la excursia de iniţiere din capitala României.

Printre „misiunile” încredinţate s-au numărat „reperaţi un refugiat” şi „trageţi o găleată pe o alee”, unde, potrivit asociaţiei studenţeşti, „găleată” însemna „femeie”. Unora dintre studenți li s-ar fi cerut, de asemenea, să meargă la un club de striptease şi să fure diverse lucruri.

Dovadă pentru „misiunile” îndeplinite

„În fiecare zi, studenţii trebuiau să trimită poze cu misiunile îndeplinite ca dovadă. În scrisoare, se preciza că, la finalul excursiei, se stabilea un clasament şi că ultimii cinci se puteau aştepta la o sancţiune deosebit de severă pentru ultimii trei”, a declarat asociaţia studenţească.

Potrivit televiziunii publice olandeze, participanţii nu au putut avea niciun contact cu lumea exterioară în timpul călătoriei, iar conturile lor sociale au fost blocate.

L.A.N.X. a transmis că nu a aprobat niciodată astfel de „misiuni” şi că i-a pus pe studenţii din primul an care au participat la această excursie în contact cu o persoană de încredere. În prezent, subdiviziunea sa „Ares” este suspendată şi nu poate accepta noi membri. Asociaţia, în consultare cu instituţiile academice, ia în considerare şi alte măsuri care să fie aplicate, se precizează într-un comunicat.

Universitatea Vrije din Amsterdam, unde asociaţia L.A.N.X. a fost fondată în 1980, spune că aceste practici sunt inacceptabile. „Acest lucru încurajează un comportament deviant”, a transmis universitatea.

La rândul său, asociaţia studenţească a declarat că acţiunile subdiviziunii sale sunt în total dezacord cu valorile pe care le promovează. Aceasta a lansat recent o campanie amplă referitoare la importanţa consimţământului, notează agenţia Belga. (Foto: Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro