Alexandru Petrescu, seful Postei Romane, a incasat in 2015 un bonus de performanta de 135.418 lei, desi compania a avut o pierdere neta de 7,4 milioane euro
Alexandru Petrescu, directorul general al Postei Romane, a incasat anul trecut un bonus de performanta in valoare de 135.418 lei brut, conform datelor furnizate de operatorul postal la solicitarea HotNews.ro. Cum se explica incasarea acestui bonus in conditiile in care anul trecut Posta a revenit pe pierderi, mai exact o pierdere neta de 7,4 milioane euro? Conducerea operatorului postal sustine ca actionarii si Consiliul de Administratie stabilesc limitele remuneratiei si indicatorii de performanta, iar evaluarea rezultatelor nu se limiteaza la o cifra, respectiv profit sau pierdere. In plus, operatorul sustine ca in 2015 ar fi avut profit daca nu ar fi primit amenda de 7,4 milioane euro de la Consiliul Concurentei.
HotNews.ro a obtinut aceste informatii plecand de la declaratia de avere pe anul 2015 semnata in data de 14 iunie 2016 de Alexandru Petrescu, directorul general al Postei Romane, care a preluat conducerea acestei companii in luna iunie 2014.
Datele din acest document (vezi documentul atasat) indicau ca Petrescu a incasat anul trecut venituri in valoare de 329.548 lei. Raportat la declaratia de avere pe anul 2014, unde apareau venituri totale de 137.080 lei, cresterea era de peste 240%.
In plus, in luna ianuarie 2016, cand HotNews.ro a scris, pe baza datelor publicate in Monitorul Oficial, ca seful Postei Romane poate primi un bonus anual de maxim 154.296 de lei in 2016, conducerea operatorului postal a precizat ca veniturile nete totale ale acestuia (salariu si bonusuri de performanta) au fost de 202.456 lei (peste 46.000 de euro) in anul 2015.
Astfel, HotNews.ro a solicitat Postei Romane sa precizeze de unde vine aceasta crestere a veniturilor si daca este vreo nepotrivire in declaratia de avere pe anul 2015 raportat la datele comunicate anterior de Posta.
- Iata precizarile transmise de Posta Romana:
„Datele transmise la solicitarea Hotnews.ro, din ianuarie 2016, sunt corecte, insa intrebarea dumneavoastra s-a referit strict la veniturile salariale si la bonusurile de performanta ale directorului general al Postei Romane. In declaratia de avere (n.a pe anul 2015) se regasesc, insa, toate veniturile domnului Alexandru Petrescu, inclusiv remuneratiile primite in calitate de membru al Consiliului de Administratie si membru al Comisiei de privatizare, precum si diurne. Astfel, acesta a incasat:
140.761 lei brut- venituri salariale;
239.701 lei brut – bonusuri de performanta (pentru perioada 2014-2015);
22.445 lei brut – membru CA;
532 lei brut – diurne.
In total, venitul net insumeaza 308.392 lei, la care se adauga 21.156 lei, remuneratia primita in calitate de membru al comisiei de privatizare.
Referitor la faptul ca veniturile domnului Alexandru Petrescu ar fi crescut de 2,4 ori, precizam ca directorul general al Postei Romane a incasat, in 2015, atat bonusul pe trimestrul patru al anului 2014, cat si bonusul anual aferent 2014. Ca atare, aceste sume se regasesc in declaratia de avere a directorului general pe anul 2015.
Din totalul de 239.701 lei brut (bonusuri de performanta pentru perioada 2014-2015), suma de 104.283 lei reprezinta bonusuri pentru anul 2014″, au precizat oficialii Postei Romane.
Aceasta inseamna ca pentru anul 2015, Alexandru Petrescu a primit bonusuri de performanta in valoare bruta de 135.418 lei.
- Cum se explica incasarea acestui bonus in conditiile in care Posta Romana a revenit pe pierderi in 2015, respectiv o pierdere neta de 7,4 milioane euro?
La aceasta intrebare, Posta Romana a raspuns urmatoarele:
- „Va reamintim prevederile legale in baza carora se remunereaza Directorul General al companiei, numit conform OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice. Astfel, potrivit acestui act normativ, CA al CNPR intocmeste un Plan de Administrare pe durata mandatului, Plan care este aprobat de AGA. Pe baza aprobarii Planului de Administrare, conducerea companiei elaboreaza Planul de Management care operationalizeaza si detaliaza modul de realizare a obiectivelor din Planul de Administrare. Planul de Management este aprobat de Consiliul de Administratie.
- Pe baza acestei aprobari, Consiliul de Administratie aproba criteriile si indicatorii de performanta trimestriali si anuali propusi de Comitetul de Nominalizare si Remunerare constituit la nivelul Consiliului de Administratie, indicatori a caror realizare permite acordarea bonusurilor trimestriale si anuale cu respectarea limitelor stabilite de AGA.
- Subliniem faptul ca AGA stabileste limitele minime si maxime ale remuneratiei variabile, insa nu constituie o garantie a remuneratiei, ci doar o posibilitate, aceasta fiind materializata in mod exclusiv pe baza realizarii indicatorilor de performanta. Continutul Indicatorilor de performanta este o expresie a obiectivelor companiei pe durata mandatului, precum si a specificului activitatii sale si prioritatilor de dezvoltare de la o perioada la alta. Ei pot fi modificati de catre Consiliul de Administratie si/sau la solicitarea actionarilor, in functie de diversi factori. Indicatorii sunt exprimati cantitativ si/sau calitativ, permitand o evaluare clara si obiectiva a realizarii lor (ex.: nivel profit brut, nivel venituri totale, nivel maxim plati restante etc.)
- Prin urmare, evaluarea rezultatelor nu se limiteaza la o cifra, respectiv profit sau pierdere. Aceasta este un cumul de date si coordonate financiare, care reflecta atat parcursul curent, cat si perspectivele unei companii. Posta Romana a inregistrat, in 2015, un profit inainte de auditare de 1,5 milioane de euro. Avand in vedere amenda Consiliului Concurentei, de 7,4 milioane de euro, amenda contestata de Posta Romana in instanta, rezultatul financiar pozitiv al companiei a fost afectat negativ, prin obligatia instituita de auditor de a se constitui provizioane.
- Nu in ultimul rand, intrebarea privind motivarea incasarii acestui bonus trebuie adresata celor care decid acordarea lui, respectiv membrii Consiliul de Administratie al Postei Romane„, au precizat oficialii Postei (n.a sublinierile apartin oficialilor Postei Romane).
Posta Romana a fost sanctionata la sfarsitul anului trecut cu 7,4 milioane de euro de Consiliul Concurentei pentru ca si-ar fi incalcat obligatiile de nediscriminare si de transparenta prin oferirea in mod exclusiv, companiei Terradox, a unor conditii contractuale favorabile in raport cu concurentii sai.
In replica, Posta Romana a transmis la acel moment ca ‘neintelegerea conceptului de posta hibrida de catre expertii Consiliului Concurentei care au analizat acest caz a dus la interpretarea potrivit careia Posta Romana ar fi acordat tratament favorabil marilor expeditori si intermediari. La aceasta situatie a contribuit si faptul ca ANCOM nu a reglementat, nici pana in prezent, posta hibrida, in conditiile in care toti operatorii straini de servicii postale au criterii clare pe baza carora presteaza astfel de servicii, criterii stabilite de fiecare reglementator intern in parte’.
In primavara acestui an, operatorul postal a contestat in instanta amenda Concurentei.
- Pentru detalii citeste: Posta Romana va plati joi o cautiune de aproape 11.000 de euro pentru a contesta in instanta amenda de 7,4 milioane de euro aplicata de Consiliul Concurentei
Cine sunt actionarii Postei Romane:
Posta Romana este detinuta de statul roman, prin Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala (MCSI), in proportie de 75%, si de Fondul Proprietatea (FP) in proportie de 25%. Lista reprezentantilor celor doi actionari in Consiliul de Administratie al Postei Romane poate fi consultata aici.
Datele raportate la Ministerul de Finante arata ca Posta Romana a revenit pe pierderi anul trecut, dupa ce in 2014 realizase primul profit net dupa 5 ani de pierderi. Mai exact, operatorul postal a raportat o cifra de afaceri de 1,07 miliarde lei (peste 242,6 milioane euro), in scadere cu 4,1% fata de 2014, si o pierdere neta de 33.014.586 lei (peste 7,4 milioane euro), fata de un profit net de 22.888.152 lei (peste 5 milioane euro) in 2014. In aceeasi perioada de referinta, numarul mediu de angajati din Posta Romana a scazut cu 426 angajati.
Compania detine cea mai mare retea de distributie la nivel national, insemnand peste 80% din totalul subunitatilor postale care opereaza, in prezent, in Romania. Peste 19 milioane de locuitori beneficiaza de serviciile Postei Romane si peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reteaua postala proprie. Compania incheiase anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), dupa cinci ani de pierderi.