Mii de pagubiti Astra Asigurari risca sa ramana fara despagubirile cuvenite pentru ca nu au facut la timp cereri de plata catre Fondul de Garantare a Asiguratilor
Mii de pagubiti Astra Asigurari care au de incasat despagubiri pentru evenimente produse inainte de 28 aprilie 2016, cand s-a pronuntat definitiv in instanta falimentul acestui asigurator, risca sa ramana fara aceste sume pentru ca nu au facut pana acum cereri de plata catre Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA). Fondul a avertizat luni ca acestia mai au doar 3 zile pentru depunerea documentatiei, in vederea solicitarii creantelor de asigurari. Cererile de plata facute de acestia dupa data de 28 iulie nu vor mai avea practiv finalitate, avertizeaza FGA.
Cele mai recente date arata faptul ca pana la data de 18 iulie 2016, FGA a inregistrat 45.847 cereri de plata, atat pentru cele 57.210 dosare preluate de la Astra Asigurari, cat si pentru dosarele nou deschise de catre Fond (peste 8200 de dosare la data de 25 aprilie).
Este aproape imposibil de stiut cati pagubiti se afla in situatia de a nu-si mai primi despagubirile cuvenite, in conditiile in care cele 45.847 de cereri de plata facute pana acum sunt atat pentru evenimente produse inainte de 28 aprilie 2016, cat si pentru evenimente produse dupa aceasta data, iar FGA nu are o situatie defalcata.
Daca evenimentul auto s-a produs dupa data de 28 aprilie, pagubitii care au de incasat despagubiri in contul politelor Astra Asigurari au 90 de zile pentru a face cereri de plata catre FGA.
Cert este insa faptul ca sunt peste 20.000 de dosare de dauna pentru care nu s-au facut inca cereri de plata. Pentru pagubitii Astra cu evenimente produse inainte de 28 aprilie, posibile explicatii ar putea fi ca au uitat sau nu au stiut ca trebuie sa faca cereri de plata ori poate au decis pur si simplu sa renunte la acest demers de recuperare a sumelor cuvenite de la FGA.
Datele transmise la solicitarea HotNews.ro arata ca din cele 45.847 cereri de plata inregistrate la FGA, pana la data de 14 iulie 2016 doar 12.900 de cereri de plata erau aprobate, din care 7.916 de dosare au fost platite, valoarea platilor fiind de peste 44,8 milioane lei.