Sari direct la conținut

Politic Show: Fenomenul Buzau: cei mai multi edili alesi cu 100%. Reporter prin lumea primarilor "perfecti"; Ilie Nastase: Nu stiu daca ies acum din UNPR, dar eu nu ma duc cu Basescu; Negocieri intre partidele mici: Nicusor Dan ramane un lup aproape singuratic

HotNews.ro
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto

Ce decizie a luat conducerea PNL cu privire la desemnarea unui premier. Copresedintele PNL Vasile Blaga a precizat astazi ca premierul propus de liberali va fi agreat de intregul partid. „Noi avem un protocol prin care am fuzionat, dar premierul, va garantez, va fi agreat de intregul PNL, chiar daca acolo spune in protocol ca daca presedintele a fost dintr-o zona, prim-ministrul vine dintr-o alta zona. Va garantez ca o sa avem discutii serioase in partid, astfel incat el sa fie agreat de intregul PNL”, a declarat Vasile Blaga. Premierul nu va fi desemnat mai devreme de septembrie. Alina Gorghiu a precizat si ea ca liberalii nu tin sa anunte propunerea de premier odata cu programul de guvernare. „Va depinde foarte mult de momentul in care vom agrea cu totii in interior persoana prim-ministrului. Nu vad aceste doua momente neaparat suprapuse”, a spus Gorghiu, scrieEVZ.

Ilie Nastase: Nu stiu daca ies acum din UNPR, dar eu nu ma duc cu Basescu. Senatorul UNPR Ilie Nastase a declarat, luni, pentru News.ro, ca nu s-a decis daca va parasi partidul dupa fuziunea cu PMP, dar a precizat ca i-au ajuns 10 ani cu un presedinte „chior in Tara Orbilor” si ca nu se duce la Traian Basescu. „A facut alianta cu Basescu? Eu cu Basescu nu fac nimic. Nu am treaba cu Basescu. Nu pot sa spun daca ies din partid acum, dar eu nu ma duc cu Basescu. Pe mine nu ma controleaza nimeni, nu-mi spune nimeni ce sa fac. Eu fac doar ce vreau eu. Ii felicit pe actorii care au decis sa se retraga, foarte bine. Pentru mine discutia e clara, eu la Basescu nu ma duc. Mie imi ajunge, am avut 10 ani un presedinte chior in Tara Orbilor. Si acum sa ma duc la el? Ce sa fac, sa ma uit si eu intr-o parte, sau ce sa fac?”, a afirmat fostul tenismen Ilie Nastase. Actorii Mihai Malaimare, Alexandru Arsinel si Cezara Dafinescu au anuntat ca parasesc Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR), dupa anuntul de fuziune cu partidul condus de fostul presedinte Traian Basescu, anuntaAdevarul.

La Galati, dupa alegeri, o noua „rotatie a cadrelor”. Dupa ce noii alesi locali s-au „inscaunat”, preluandu-si noile functii in administratia galateana, urmeaza si etapa schimbarilor politice, cu directii si servicii publice de￯zorganizate prin reorganizare si cu reprezentanti ai noii clientele politice numiti in locul oamenilor fostului primar. Noul primar, Ionut Pucheanu (PSD) si-a inceput mandatul cu o schimbare in totalitate a organigramei primariei din perioada fostului primar, Marius Stan (UNPR), care ii va permite sa opereze toate noile numiri pe care i le va cere partidul, respectiv liderul PSD Galati, Dan Nica. De la 4-5 directii se va ajunge ca primaria sa aiba 8-9 directii si, implicit, 8-9 directori. „Se vor sparge directiile generale mamut. Acum, fiecare director va avea doar un anumit obiect de activitate, caci pe fosta organigrama nu am inteles niciodata de ce Patrimoniul si Fondul Locativ se aflau sub Investitii, de ce Serviciul de Mediu era sub Serviciile Sociale si de ce ISU era si el sub Servicii Sociale”, a declarat Pucheanu, informeazaRomania Libera.

Fenomenul Buzau: cei mai multi edili alesi cu 100%. Reporter prin lumea primarilor „perfecti”. 82 de primari au castigat alegerile locale cu 100% din voturi. Cele mai multe cazuri se afla in judetul Buzau. „Evenimentul zilei” a mers sa vada cum arata cele sase comune cu primari fara rivali In centrul comunei Panatau, zeci de sateni incarca grau. Satenii infig mainile in sacii albi de rafie, salta cele 50 de kg pe cantar si de acolo in caruta. Sunt peste 5.000 de guri de hranit, pasari, animale si oameni in Panatau. „Eu imi vad de hata mea (pune mana pe caruta, n.r.), de cal, nu sunt eu cu politica”, ne spune un satean. Este unul din cei 1.032 de oameni care l-au votat la alegerile locale pe primarul Nicolae Stoica (PSD). Social-democratul a fost singurul candidat si a fost ales cu 100% din voturi. „L-am votat, cum, daca e vecinul meu?”, ne spune alt alegator. Nimeni nu pare sa guste politica in Panatau si orice discutie despre partide, se termina rapid. Satenii sunt cu gandul la lucerna, la animale, la vie. „E bun primarul, a facut si el ce-a putut”, cred alegatorii. Carutele pleaca trosnind, la vale, trase de cai cu pampoane rosii sub urechi, sa nu-i deoache careva. Acelasi primar conduce de 16 ani comuna, scrieEVZ.

Negocieri intre partidele mici: Nicusor Dan ramane un lup aproape singuratic. Partidele oneste aparute pe plan local nu se inghesuie sa fuzioneze cu formatiunea nationala condusa de Nicusor Dan, Uniunea Salvati Romania (USR), pentru ca astfel si-ar pierde identitatea. Insa Nicusor Dan mizeaza pe forte proprii si isi propune nu doar sa treaca pragul electoral, ci sa obtina in toamna 10% Partidul national anuntat de Nicusor Dan imediat dupa alegerile locale – Uniunea Salvati Romania (USR) – va fi inregistrat oficial saptamana viitoare. Planul initial era ca noua sa formatiune sa-si uneasca fortele cu partidele mici, dar oneste, aparute pe plan local, iar astfel sa se formeze o alterrnativa reala la partidele traditionale: PSD, PNL, PMP si UDMR. „Am scanat tot ce este miscare independenta aparuta in Romania si manifestata la alegerile locale. Nu vorbim de partide noi formate din politicieni vechi, nu, cu astia nu discutam”, a spus Nicusor Dan, anuntaAdevarul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro