Sari direct la conținut

Ministerul Mediului: Programul Rabla Clasic 2016, suplimentat cu 4.000 de tichete

HotNews.ro
Programul Rabla, Foto: 0-100.ro
Programul Rabla, Foto: 0-100.ro

Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national – RABLA CLASIC 2016 – va fi suplimentat cu aproximativ 4.000 de tichete electronice pentru persoanele fizice incepand de luni, 18 iulie 2016, a anuntat Ministerul Mediului.

„Anul acesta, programul RABLA a inregistrat o premiera. Dupa 12 ani de functionare, este pentru prima data in istoria programului cand tichetele electronice alocate persoanelor fizice sunt epuizate in trei saptamani de la lansarea programului. Deoarece exista in continuare cereri de la cetateni pentru inscrierea in RABLA CLASIC, am decis realocarea fondurilor in interiorul Programului si suplimentarea numarului de tichete electronice”, a declarat Cristiana Pasca Palmer, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor.

Initial, suma alocata pentru persoanele fizice a fost de 115 milioane lei. Administratia Fondului pentru Mediu a decis suplimentarea sumei alocate cu 10 milioane de lei din bugetul pentru persoanele juridice. Prin aceasta suplimentare si alte ajustari, in cadrul sistemului electronic al Programului se intentioneaza sa se ajunga la peste 17.000 de tichete electronice pentru persoanele fizice.

„In prezent, avem in derulare Programul RABLA PLUS, dedicat masinilor electrice. Suplimentarea bugetului pentru RABLA CLASIC ofera cetatenilor care doresc sa achizitioneze o masina electrica sansa de a beneficia de un discount de aproape 6.000 de euro”, a adaugat ministrul Cristiana Pasca Palmer.

In cadrul programului RABLA PLUS sunt disponibile ECOTICHETE de 5.000 de lei pentru masini electrice-hibride si de 20.000 de lei pentru masini 100% elecrice. Pentru a beneficia de acest program, cetatenii nu sunt obligati sa caseze o masina veche, asa cum se intampla in cazul Programului RABLA CLASIC, dar cele doua programe pot fi cumulate, pentru un discount mai mare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro