Compusii continuti de marijuana distrug acumularile de placi de pe neuronii bolnavilor de Alzheimer (studiu)
Maladia Alzheimer, cea mai raspandita forma de dementa, poate fi adaugata pe lista bolilor care ar putea fi tratate cu ajutorul unor compusi prezenti in canabis, conform unui nou studiu publicat de Institutul californian Salk, transmite Popular Science, citat de Agerpres.
Dupa numeroasele studii si teste de laborator care recomanda compusii din marijuana pentru tratarea durerilor cronice, a unor afectiuni oncologice, epilepsiei si altor afectiuni, iata ca un nou studiu de laborator ajunge la concluzia ca principalul compus continut de canabis, tetrahidrocanabinolul (THC), actioneaza asupra acumularilor de placi senile, care contin beta-amiloid, specifice maladiei Alzheimer.
In cadrul studiului au fost prelevati neuroni umani care au fost apoi mentinuti in conditii de laborator si au fost alterati pentru a declansa formarea de placi de beta-amiloid. Apoi, dupa formarea placilor senile, neuronii au fost expusi la diferite concentratii de THC si la alti compusi specifici canabisului.
Cercetatorii americani au observat ca THC-ul distruge acumularile de beta-amiloid si, mai mult decat atat, reduce si inflamatia celulelor – inflamatia afecteaza neuronii, ingreunand procesul de comunicare intre acestia.
„Desi exista si alte studii care au adus dovezi ca marijuana are un efect neuroprotector impotriva simptomelor maladiei Alzheimer, studiul nostru este primul care demonstreaza efectul pe care il au canabinoizii atat asupra inflamatiilor cat si asupra acumularilor de beta-amiloid de pe celulele nervoase”, a explicat Profesorul David Schubert, coordonatorul acestui studiu.
Acest studiu este important si pentru ca identifica legatura puternica dintre acumularile de beta-amiloid si procesul inflamator al neuronilor, in conditiile in care ipotezele anterioare sustineau ca nu neuronii sunt inflamati ci alte celule.
Cercetatorii sunt de parere ca THC reuseste sa reduca acumularile de placi si inflamatia actionand asupra receptorilor de endocanabinoide din creier. Spre exemplu, oamenii de stiinta stiau deja ca exercitiile fizice pot activa la randul lor acesti receptori, incetinind progresia maladiei Alzheimer.
Pentru moment, oamenii de stiinta sunt inca la inceput, avand nevoie de confirmarile mai multor studii, inclusiv teste clinice desfasurate pe voluntari umani, pana sa poata recomanda THC impotriva acumularilor de placi de beta-amiloid asociate maladiei Alzheimer.