Germania interzice exploatarea gazului de sist prin fracturarea hidraulica
Deputatii germani au votat vineri o lege care inchide de facto calea exploatarii in Germania a gazului de sist prin fracturare hidraulica, punand capat mai multor ani de dezbateri legate de folosirea acestui procedeu foarte controversat, scrie AFP.
Potrivit textului, „fracking-ul” conventional, deja utilizat de ani pentru exploatarea gazului natural prizonier in paturile de roci, ramane autorizat in principiu. Decizia individuala revine statelor regionale.
Folosirea fracturarii hidraulice neconventionale, care consta in injectarea unui amestec de apa, sare si produse chimice pentru extragerea gazului natural si a petrolului, este interzisa.
Doar patru proiecte atent alese, in scopuri stiintifice, si nu comerciale, pot fi autorizate, pentru aprofundarea cunostintelor legate de acest procedeu si de efectu asupra panzei freatice.
Tehnologia este utilizata pe scara larga in Statele Unite, care au reusit astfel sa-si reduca de o maniera substantiala factura energetica. In Marea Britanie, o autorizatie a fost eliberata luna trecuta, pentru prima oara in ultimii cinci ani, spre marea nemultumire a asociatiilor pentru protectia mediului.
Deputatii din Bundestag vor reexamina in 2021 daca interdictia generala a fracturarii hidraulice ramane justificata.