Sari direct la conținut

Business Report: Romania a intrat pe harta internationala a marilor branduri; Taxa pe ambalaj, bomba cu ceas din industria alimentara, se rostogoleste catre 2017. Vom plati pentru ce aruncam; Linia de metrou Eroilor-Drumul Taberei mai are de asteptat

HotNews.ro
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto

Romania a intrat pe harta internationala a marilor branduri. Romania se plaseaza pe locul sapte intr-un top international al pietelor care au atras cei mai multi retaileri noi in 2015, cu un numar de 36 de branduri. Cum era si de asteptat, Bucurestiul a atras 35 dintre acesti retaileri, pozitionandu-se pe locul noua intr-un clasament al capitalelor lumii realizat de compania de consultanta imobiliara CBRE. Anul trecut, Romania a fost mai atragatoare decat tari precum Marea Britanie, Franta sau Canada, din perspectiva brandurilor care au accesat piata pentru prima data, fiind devansata doar de statele asiatice cum ar fi Hong Kong, Singapore sau Japonia. Avansul de anul trecut este un record pentru Romania, care in 2013 si 2014 a atras 25, respectiv 21 de retaileri noi pe piata. Bucurestiul, a noua cea mai atractiva piata de retail in 2015, a fost intrecut de Londra, Dubai si Beijing si a fost peste Doha, Viena si Paris, scrieCapital.ro.

Taxa pe ambalaj, bomba cu ceas din industria alimentara, se rostogoleste catre 2017. Vom plati pentru ce aruncam. Taxe imense care se vor rasfrange in pretul produselor alimentare, pericolul unui infringement din partea UE, producatori care trebuiau sa faca investitii in capacitatile de productie, dar nu au facut-o la timp, deseuri care pot fi reintroduse in circuitul economic aruncate la gunoi si institutii ale statului care nu isi fac treaba. Aceasta ar fi o radiografie succinta a problemei deseurilor din ambalaje din Romania. Momentul notei de plata se apropie. Taxa de 2 lei pe kilogramul de deseu din ambalaj pe care producatorii din industria alimentara si a bauturilor trebuie sa o achite Administratiei pentru Mediu in caz ca nu si-au indeplinit tinta de reciclare, potrivit legii, ramane bomba cu ceas din industria alimentara. Au trecut sase luni de cand Asociatiile de profil au atras atentia ca pot urma cresteri de preturi de pana la 30% si concedieri masive, dar nu s-a intamplat concret nimic. Exista insa in diverse stadii doua proiecte de lege prin care se doreste rezolvarea acestor probleme. Intre timp, OTR-urile (companii autorizate de Ministerul Mediului care se obliga contra cost sa preia si sa valorifice deseurile produse de producatorii si comerciantii de alimente si nu numai) autorizate lucreaza la cota de avarie si nu mai accepta noi contracte, urmare a unor amenzi primite de la autoritati pentru ca nu si-au respectat obligatiile, anuntaEconomica.net.

Ministerul Energiei sustine ca preturile reglementate la gaze ar trebui pastrate pana in 2021. Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) ar trebui sa stabileasca preturile finale la gaze pentru consumatorii casnici pana in 2021, asa cum prevede calendarul de liberalizare, pentru a pastra un control inclusiv la nivelul costurilor, a declarat Aristotel Jude, secretar de stat din Ministerul Energiei. Domnia sa a spus ieri: „Sustinem solutia de livrare a gazelor naturale catre clientii casnici in baza unor preturi finale reglementate de ANRE pana la data de 30 iunie 2021, pentru ca astfel consideram ca se asigura conditiile unui control al ANRE asupra pretului final de comercializare a gazelor naturale catre clientii casnici, control care ar trebui realizat si la nivelul costurilor, inclusiv a celui reprezentat de pretul de achizitie a gazelor naturale, care va trebui justificat de furnizor ca unul obtinut in conditii de transparenta”. Actualul calendar de liberalizare prevede eliminarea totala a tarifelor reglementate la gaze pentru clientii casnici la 30 iunie 2021. Jude a adaugat ca ministerul are in plan modificarea Legii 123/2012, (legea-cadru in sectorul energiei electrice si a gazelor naturale – n.r.), astfel incat producatorii sa fie obligati sa vanda pe bursa de profil peste 40% din cantitatea totala de gaze, in acest fel urmand sa fie stabilit un pret real pe piata gazelor, informeazaBursa.ro.

Cu Fiscul la Tribunal: Problemele si solutiile conflictului tot mai dur dintre mediul de afaceri si ANAF. Circa 70% dintre procesele intentate de companii impotriva ANAF, dupa impunerile care urmeaza controalelor fiscale, sunt castigate de mediul de afaceri. Adica ANAF pierde. Exista case de avocatura si de consultanta fiscala care au o rata de castig in instanta de peste 90%. O recunoaste Gabriel Biris, secretar de stat in Ministerul Finantelor. Pentru unii contribuabili succesul vine prea tarziu, data fiind valoarea sumelor executate si dezastrul pe care-l produc ele in administrarea afacerii. Pentru altii insemna amanarea dezvoltarii. Pentru stat si pentru bugete inseamna bani care trebuie restituiti cu penalitati si dobanzi. Nu exista o cifra exacta : optimistii vorbesc de 500 de milioane , iar pesimistii de 2 miliarde. Aceste cifre spun insa prea putin despre contondenta conflictului dintre ANAF si contribuabili : exista mii de firme care, chiar daca au dreptate, nu-si pot permite procese lungi si costisitoare. Iar razboaiele cu autoritatea fiscala distrug afacerile, scrieCursdeguvernare.ro.

MINI John Cooper Works Challenge – Editie limitata dedicata fanaticilor. In cadrul Goodwood Festival of Speed, MINI va aduce editia speciala John Cooper Works Challenge. Sub capota modelului britanic se afla motorul turbo de 2,0 litri care produce 230 CP si 320 Nm. In aceste conditii, acceleratia de la 0 la 100 km/h se desfasoara in 6,3 secunde. Din pacate, exteriorul lui John Cooper Works Challenge nu poate fi personalizat. Culoarea caroseriei se numeste White Silver si integreaza un plafon de culoarea neagra, dar si ceva elemente grafice specifice. Tot la exterior, MINI John Cooper Works Challenge are parte de un spoiler frontal ceva mai generos, prize de aer mai mari, aripi mai late si un eleron amplasat pe plafon. Din punct de vedere tehnic, modelul producatorului britanic foloseste o suspensie noua, placute de frana semnate Mintex si un diferential Quaife, anuntaAuto-Bild.ro.

Linia de metrou Eroilor-Drumul Taberei mai are de asteptat. In Romania „lucrului bine facut”, deviza a ramas aceeasi: niciun termen asumat nu poate fi respectat. Daca in unele cazuri este vorba de cateva luni, in cazul altora finalizarea unor lucrari este amanata cu cativa ani. Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructura din Capitala este linia de metrou care face legatura intre centrul Bucurestiului si cartierul Drumul Taberei. Daca in 2011, an in care au inceput lucrarile la acest tronson de metrou, autoritatile de atunci promiteau bucurestenilor ca „in 3 ani aici va fi statia ta de metrou”, acum, dupa 5 ani de la demararea proiectului, noii guvernanti ne promit ca lucrarile vor fi gata anul viitor, cu sase luni mai devreme decat era „termenul initial”. „Ceea ce ne dorim ca manageri este ca treaba sa mearga fara a fi nevoie sa impingem de la spate pe nimeni. Desigur, vizitele ajuta: mobilizarea s-a efectuat. Acum ne vom asigura ca aceasta mobilizare va continua pentru a ne atinge obiectivele”, a declarat, saptamana trecuta, ministrul transporturilor, Dan Costescu, dupa o vizita efectuata pe santier. El a anuntat ca a fixat un nou termen pentru finalizarea lucrarilor, si anume jumatatea anului viitor, insa constructorul nu isi asuma responsabilitatea finalizarii liniei de metrou mai devreme de finalul anului 2017, informeazaCapital.ro.

Lista sporurilor pe care le primesc angajatii din Transporturi. Salariatii Ministerului Transporturilor beneficiaza de sporul pentru conditii vatamatoare. Cuantumul acestui spor este cuprins intre 133 lei lunar pentru functia de consilier/expert debutant si 526 lei lunar pentru functia de director general. Pentru luna mai 2016, ministerul a platit acest spor unui numar de 313 salariati. Autoritatea Metropolitana de Transport Bucuresti are 15 angajati carora le acorda un singur spor – sporul de conditii vatamatoare – in cuantum de 15% din salariul de baza, scrieEconomica.net.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro