Claudiu Crețu revine la conducerea ELCEN, în funcția de director general
Consiliul de Administrație al Electrocentrale București SA (ELCEN), producător de energie termică, l-a numit pe Claudiu Crețu în funcția de director general al companiei. Practic, revine la conducerea ELCEN, după ce în perioada iulie 2017-iunie 2021 a fost administrator special al societății. Din 2021 până în prezent, Claudiu Crețu a deținut funcția de director general al Termoenergetica București – operatorul sistemului de transport și distribuție a agentului termic din București.
”Revin la ELCEN din postura celui care cunoaște sistemul de încălzire centralizată ca un ansamblu unitar: de la producerea energiei electrice și termice în cogenerare la transportul și distribuția energiei termice până la consumatorul final (…) Revin la ELCEN pentru a continua și urgenta pașii pe care i-am început în 2021: investiții în modernizarea CET-urilor și implementarea unor grupuri noi în cogenerare de înaltă eficiență în linie cu directivele europene.”, a declarat Claudiu Crețu, potrivit unui comunicat de presă.
ELCEN este principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de termoficare din București (90%). Societatea asigură și 5,3% din energia electrică produsă la nivel național.