Sari direct la conținut

Botosani: Primarul din Saveni refuza sa accepte depozitarea deseurilor din judet in depozitul temporar din oras

HotNews.ro

Depozitul temporar de deseuri din orasul Saveni nu va mai primi nicio masina cu gunoi din afara localitatii, a anuntat, marti, primarul Relu Tarzioru, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, capacitatea depozitului a fost depasita, iar din acest motiv firmele care ridica si transporta deseurile au primit interdictia de a accede in rampa de gunoi.

„Suntem in imposibilitatea de a primi deseurile judetului la Saveni pentru ca nu mai avem spatiu disponibil de depozitare. Cei de la Mediu stiu foarte bine care este situatia. Va mai fi depozitata o mica cantitate de deseuri, colectata de pe raza orasului Saveni”, a afirmat Tarzioru la finalul unei sedinte convocate de prefectul Dan Nechifor, care a avut ca scop gasirea unei solutii pentru iesirea din criza gunoiului.

Decizia administratiei de la Saveni pune trei firme specializate in ridicarea si transportul deseurilor in imposibilitatea de a mai colecta deseurile din 55 de comune ale judetului Botosani.

„Sunt foarte multe comune in care nu s-a mai ridicat gunoiul dinainte de Paste. Operatorii stau cu gunoiul in masini, iar populatia cu tomberoanele pline pentru ca nu au unde sa il depoziteze”, a declarat, pentru AGERPRES, comisarul sef al Garzii de Mediu, Razvan Rotaru.

Problema depozitarii deseurilor a aparut ca urmare a tergiversarii punerii in functiune a depozitului ecologic de deseuri de pe raza localitatii Victoria, care a fost construit cu fonduri europene. Consiliul Judetean a demarat procedurile pentru desemnarea unui operator, insa achizitia publica nu a fost finalizata. Investitia a costat peste 30 de milioane de euro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro