Zona euro incepe spinoasa dezbatere legata de o noua reducere a datoriei Greciei
Ministrii de Finante din zona euro au inceput vineri spinoasa dezbatere asupra reducerii abisalei datorii a Greciei, in fata insistentelor FMI si in ciuda reticentelor Germaniei, precum si in lipsa unui acord privind avansul reformelor solicitate Atenei, scrie AFP.
Presedintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, a anuntat deschiderea acestor discutii cand a sosit la Amsterdam, unde participa la o reuniune a celor 19 ministri de Finante din uniunea monetara, alaturi de sefa FMI, Christine Lagarde.
„Chestiunea datoriei este o discutie pe care nu am avut-o inainte (…). Sunt fericit ca putem incepe aceasta dezbatere si e un pas bun inainte”, a declarat ministrul olandez al Finantelor.
Discutie despre reducerea datoriei, care atinge aproape 180% din PIB, vine in conditiile in care Grecia si creditorii sai – UE, BCE si FMI – incearca de luni de zile sa ajunga la un acord in privinta reformelor necesare pentru atingerea obiectivelor bugetare.
„Singurul lucru pe care l-am convenit pana acum este promisiunea ca, daca grecii se angajeaza complet intr-un program (de reforme), vom analiza masurile necesare in privinta datoriei”, a adaugat Dijsselbloem, in fata ziaristilor, referindu-se la acordul incheiat in vara lui 2015 in ceea ce priveste al treilea plan de ajutor, in valoare de 86 miliarde euro.
Sefa FMI a subliniat ca acordul din 2015 „se bazeaza pe doi piloni”. „Pe de o parte, trebuie sa existe reforme suficiente si progresam pe acest front, si pe de alta parte trebuie ca datoria greceasca sa fie sustenabila, pe acest front inca nu am inceput discutiile”
FMI a insistat intotdeauna asupra faptului ca, pentru a fi viabil, programul de reforme solicitate Greciei trebuie insotit de o reducere a datoriei. Germania, care a sustinut participarea FMI la programul de sustinere a Greciei, si-a exprimat in repetate randuri opozitia fata de orice reducere a datoriei.
Intrebat despre acest subiect, ministrul german al Finantelor Wolfgang Schauble a declarat: „Acest subiect nu este in prim plan si, inainte de toate, nu trebuie sa ne deturneze atentia de la ceea ce trebuie facut”.