Scandalul emisiilor: Soft-ul folosit de Volkswagen pentru a pacali testele ar fi provenit de la Audi
Producatorul auto german Audi ar fi creat asa-numite „dispozitive de invalidare” care sa diminueze emisiile in 1999, cu ani buni inainte ca Volkswagen, compania-mama, sa le foloseasca pentru a trisa la testele de emisii, relateaza ziarul german Handelsblatt, citat de The Guardian.
Volkswagen, cel mai mare producator auto din Europa, a recunoscut in septembrie ca a manipulat motoarele de la peste 11 milioane de masini diesel, inclusiv brandurile VW, Audi, Porsche, Skoda si Seat.
Inginerii de la Audi ar fi dezvoltat softul capabil sa dezactiveze anumite functii ale motorului in 1999, insa nu a fost folosit niciodata de divizia de lux a VW, scrie publicatia germana intr-o prezentare in avand a unui articol pe care urmeaza sa il prezinte miercuri, in care citeaza mai multe surse din industrie si din companie.
Sase ani mai tarziu, cand inginerii VW de la sediul firmei din Wolfsburg nu au reusit sa reduca sub preagul legal emisiile de oxid de azot, au inceput sa instaleze soft-ul dezvoltat de Audi, relateaza Handelsblatt.
Atat VW cat si Audi au refuzat sa comenteze informatiile, invocand investigatii in curs efectuate de firma de avocatura americana Jones Day in scandalul emisiilor diesel. VW a precizat ca Jones Day va publica un „raport substantial” cu constatarile facute la finalul lunii aprilie.
Consiliul de supraveghere a Volkwagen urmeaza sa discute costurile potentiale ale scandalului emisiilor si sa aprobe profitul pe 2015 in data de 22 apilie, la o zi dupa termenul limita pana la care VW si autoritatea americana de reglementare trebuie sa convina asupra unei solutii pentru masinile americane echipate cu soft-ul problema.