Sari direct la conținut

Cum vrea Guvernul să reînvie proiectul ceaușist Tarnița – Lăpuștești, chiar dacă a eșuat în mai multe rânduri / Va fi făcut un nou studiu de fezabilitate

HotNews.ro
Proiectul Tarnita, Foto: Guvern
Proiectul Tarnita, Foto: Guvern

Ministrul energiei Sebastian Burduja a scos din sertar proiectul Tarnița – Lăpuștești, cu o vechime de circa 50 de ani, rostogolit de la o guvernare la alta, trecut prin mai multe eșecuri, și l-a declarat, în mod suprinzător, prioritar. Zilele trecute a avut loc o consultare de piață și în perioada următoare va fi făcută o licitație pentru un studiu de fezabilitate. De fapt, un nou studiu de fezabilitate. Ministrul Burduja a anunțat că a fost finalizată o cercetare de piață pe tema proiectului și că au fost depuse 13 oferte neangajante.

  • Potrivit informațiilor HotNews.ro, s-ar fi cheltuit până acum peste 5 milioane de euro pe studii și actualizări de studii pentru acest proiect care presupune construirea unei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj.

Ministrul Burduja a anunțat că a fost finalizată consultarea de piață, iar pentru etapa de cercetare de piață, pentru stabilirea valorii estimate, respectiv a prețului estimativ pentru fiecare fază de proiect solicitată, durata de realizare a celor două etape, documentele necesare, identificarea prestatorilor cu experiență, a existat interes internațional. Companii din Coreea de Sud, Spania și Germania și-au exprimat interesul, a afirmat ministrul.

Astăzi vă pot spune că au fost depuse 13 oferte neangajante pentru realizarea proiectului Tarnița – Lăpuștești. Ele vor fi analizate de SAPE, urmând ca în septembrie să trecem la următoarele etape. În septembrie, SAPE, Ministerul Energiei și Hidroelectrica vor elabora caietul de sarcini privind întocmirea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiții Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarnița – Lăpuștești„, a scris ministrul pe contul său de Facebook.

Interesul ministrului pentru Tarnița – Lăpuștești și reînvierea acestui proiect sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât ar fi fost demarată procedura de dizolvare a companiei de proiect Hidro Tarnița SA, potrivit informațiilor Profit.ro. Pe 1 august, după doar câteva săptămâni de la demararea acestei proceduri, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – SAPE a lansat, în calitate de acționar majoritar al Hidro-Tarnița, consultarea de piață pentru stabilirea valorii de piață. În plus, Virgil Popescu, fostul ministru al energiei, coleg de partid cu Sebastian Burduja, spunea în 2020 că este un proiect care nu se justifică economic și de aceea îl scoate din strategia energetică.

NOTA HotNews.ro a solicitate SAPE mai multe informații pe această temă și le va prezenta imediat ce vor fi transmise

Tarnița – Lăpuștești, un proiect care a trecut din eșec în eșec

Este un proiect foarte vechi, din anii ’70, rostogolit de la o guvernare la alta, pentru care s-au cheltuit milioane de euro pe multe studii de fezabilitate, chiar dacă este vorba despre o tehnologie folosită în urmă cu 40-50 de ani. Costul estimat până acum este de cel puțin 1 miliard de euro.

Un studiu de fundamentare realizat în 2019 de Guvern, când a fost scos iar proiectul din sertar, arăta că ar dura circa 5 ani construirea centralei.

Este un proiect controversat pentru care s-au cheltuit foarte mulți bani pe studii și sinecuri. În 2013, a fost înființată compania de proiect Hidro-Tarnița, însă aceasta a fost doar un loc pentru sinecuri. În 2015, și-ar fi manifestat interesul pentru proiect cinci companii chineze, iar trei dintre acestea au trecut de etapa de precalificare, însă orice discuție s-a blocat aici.

Deoarece nu și-a gasit utilitatea, proiectul a fost suspendat în 2016, însă a fost reluat în 2017 de guvernul de atunci și introdus în programele de guvernare care au urmat. În 2020, fostul ministru al energiei Virgil Popescu a spus că proiectul va fi scos din strategia energetică deoarece nu se justifică economic. Însă, nici atunci nu a dispărut cu totul proiectul, deoarece un an mai târziu, patru companii coreene s-ar fi arătat interesate de investiție. Nici de data aceasta nu au avut vreun succes discuțiile.

Vezi aici studiul de fundamentare al proiectului Tarnița- Lăpuștești

HotNews.ro a scris în mai multe rânduri despre acest proiect. Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro