Sari direct la conținut

Constanta: Un avion militar american a aterizat de urgenta pe aeroportul Mihail Kogalniceanu dupa ce pilotul a vazut fum in cabina

HotNews.ro

Un avion militar a aterizat de urgenta, joi seara, pe aeroportul Mihail Kogalniceanu din judetul Constanta, dupa ce pilotul a semnalat existenta fumului in cabina, dar reprezentantii aeroportului si pompierii spun ca situatia este sub control, fara sa se inregistreze victime sau pagube materiale, transmite Mediafax.

Potrivit surselor citate, avionul, un model C-17, a aterizat de urgenta inainte de ora 20.00, dupa ce pilotul a observat fum in cabina si a cerut o verificare.

Aeronava venea dinspre Irak si se indrepta catre o baza din Germania, avea la bord 39 de persoane si se pare ca transporta echipament militar. Potrivit Agerpres, este vorba despre un avion militar american.

„S-a primit sesizarea prin 112 referitoare la faptul ca o aeronava a aterizat fortat pe Aeroportul Mihail Kogalniceanu. Deoarece in aeronava erau 39 de persoane, la nivelul judetului s-a activat planul rosu de interventie, toate structurile de interventie actionand cu mijloacele si fortele din dotare. Din fericire nu s-au inregistrat victime sau pagube materiale”, au declarat reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dobrogea” al judetului Constanta.

Aeronava va fi supusa unor verificari de specialitate si, daca nu va fi gasita nicio problema, va putea sa-si continue drumul catre Germania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro