Sari direct la conținut

De ce au aparut probleme cu taxiurile la Aeroportul Otopeni? Noul regulament afecteaza taxiurile cu GPL: Masinile cu volumul portbagajului mai mic de 500 de litri nu au acces in Aeroport

HotNews.ro
Taxiuri in Bucuresti, Foto: Agerpres
Taxiuri in Bucuresti, Foto: Agerpres

Incepand de la 1 aprilie a intrat in vigoare un nou regulament de acces al taxiurilor in Aeroportul Henri Coanda din Otopeni, una dintre reglementari fiind aceea ca taxiurile cu portbagaj mai mic de 500 de litri nu au acces. Soferii de taxi acuza ca regelementarea afecteaza marea majoritatea a taxiurilor din Capitala care functioneaza pe GPL, cu rezervorul montat in portabagj. Pe de alta parte, regulamentul Aeroportului a fost anuntat inca din vara lui 2015, iar reglementarea privind volumul portbagajului este stipulata in Legea taximetriei inca din 2010.

Din 1 aprilie, la Aeroportul Henri Coanda au acces doar autoturismele taxi care respecta toate normele legale si ai caror soferi au obtinut din partea institutiilor abilitate ale statului toate autorizatiile necesare pentru desfasurarea in legalitate a activitatii in regim de taxi la aeroport, relateaza Aeronews.ro.

Practic, a intrat in vigoare un nou regulament de acces pe care Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti l-a anuntat din luna iunie 2015 si care a tot fost amanat. Termenul de 1 aprilie 2016 a fost stabilit la solicitarea companiilor de taximetrie. Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti a informat, inca din luna iunie 2015, societatile care detin terminalele pentru comenzi taxi in Aeroportul Henri Coanda, cu privire la aplicarea acestor masuri referitoare la desfasurarea legala a activitatii de taximetrie la aeroport, relateaza sursa amintita.

„Activitatea de taxi la Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti se desfasoara strict in conformitate cu prevederile Legii 38/2003 privind transportul in regim de taxi, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cerintele autoritatilor statului in domeniu, transpuse in „Regulamentul CNAB/AIHCB privind transportul de persoane in regim de taxi”, potrivit unei comuncari CNAB.

In acest sens, este interzis accesul la aeroport al autovehiculelor taxi cu portbagaj mai mic de 500 de litri, al soferilor de taxi care au cazier judiciar si este obligatorie obtinerea unor avize ale institutiilor statului (Politia Transporturi Aeriene, Politia de Frontiera), transmite CNAB.

In acest moment, aproximativ 500 de taximetristi au indeplinit deja toate conditiile pentru a-si desfasura activitatea la Aeroportul Henri Coanda si pot prelua pasageri fara nicio restrictie, potrivit Aeronews.ro

Dincolo de Noul regulament al Aeroportului, restrictia privind volumul portbagajului este stipulata in Legea Taximetriei inca din 2010, potrivit formei actualizate disponibile pe portalul oficial legislatie.just.ro al Ministerului Justitiei

Astfel, printr-o modificare facuta in 2010 la Legea 38/2003 (Legea Taximetriei) a fost introdus alineatul 4 la articolul 24^1 care spune ca „In locul de asteptare au acces numai taxiurile care detin autorizatii taxi emise de autoritatile de autorizare din municipiul Bucuresti si judetul Ilfov si au volumul spatiului destinat pentru transportul bagajelor de cel putin 500 de litri.”

Restrictia privind volumul portbagajului ar afecta marea majoritate a taxiurilor din Bucuresti care functioneaza pe baza de GPL. Potrivit informatiilor vehiculate de patronii companiilor de taximetrie, circa 80% dintre taxiurile din Bucuresti functioneaza pe GPL, iar majoritatea lor au rezervorul montat in portabagj, astfel incat volumul este diminuat.

Pe de alta parte, unii soferi de taxi au optat pentru montarea rezervorului GPL in locul rotii de rezerva astfel incat capacitatea portbagajului sa nu fie diminuata.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro