Sari direct la conținut

Ce nereguli sustine ca a gasit la Tarom corpul de control al ministrului Transporturilor – raport

HotNews.ro
Avion Tarom, Foto: Agerpres
Avion Tarom, Foto: Agerpres

Nerealizarea indicatorilor prevazuti in bugetele aprobate pe anii 2014 si 2015, nerespectarea Codului Muncii, discrepante in modul de angajare si probleme cu prezenta personalului – sunt cateva din deficientele in managementul de la Tarom, semnalate de catre Corupul de Control al Ministerului Transporturilor intr-un raport facut public luni. Din cauza deficientelor, sustine raportul, compania a inregistrat curse anulate sau intarzieri ce au dus la plata unor despagubiri de pana la 1 milion de dolari. In baza raportului realizat de controlul Ministerului, Consiliul de Administratie al Tarom va pune in discutie, in urmatoarea sedinta activitatea managerului strain, belgianul Christian Heinzmann, si – foarte probabil, va cere demisia acestuia, desi mandatul sau expira in luna noiembrie.

Belgianul Christian Heinzmann, managerul privat al TAROM, a fost suspendat, vineri, din functia de manager de resurse (accountable manager), iar Consiliul de Administratie se va reuni din nou, pe 22 martie, sa analizeze activitatea sa in fruntea companiei, urmand a lua o decizie privind continuarea sa la carma operatorului aerian national.

Consiliul de Administratie va avea la dispozitie, in analiza sa, un Raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, in urma unei anchete derulate de la inceputul anului.

Raportul Corpului de Control de la Transporturi, facut public luni, este unul extrem de critic si dur fata de actuala conducere si pune in carca ei toate deficientele din companie. (Raportul poate fi descarcat de aici, .pdf, ~86KB)

Raportul sustine ca indicatorii prevazuti in Bugetul de Venituri si Cheltuieli aprobat pentru anii 2014 si 2015 nu au fost realizat, desi recunoaste ca potrivit „documentelor prezentate, teoretic indicatorii respectivi au fost realizati in anul 2014 si nerealizati in 2015”, dar aduce in discutie evolutia pretului combustibililor in ultimii ani. „(… ) daca nu se tine cont de evolutia favorabila a pretului petrolului in anii mentionati, se constata ca practic pierderile au crescut fata de nivelul aprobat prin BVC”.

Corpul de Control sustine ca bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2015 nu a fost fundamentat pe baze reale pentru ca, desi „se cunostea faptul ca la sfarsitul anului 2015 o aeronava detinuta in leasing de Tarom va fi returnata proprietarului si ca implicit acest demers presupunea anumite costuri, acestea nu au fost prevazute in buget decat la un nivel mai mic. Pe langa acestea au mai fost si alte cheltuieli neprevazute in bugetul pe 2015, fapt ce a dus la depasirea subcapitolului ‘Alte cheltuieli de exploatare’ cu suma de 68.599.520 lei”.

„Nerespectarea prevederilor Codului Muncii si ale Regulamentului Intern in ceea ce priveste intocmirea pontajelor si evidenta prezentei personalului Directiei Tehnice:

– condicile de prezenta nu reflecta situatia reala a orelor lucrate (nu sunt semnate si nu se mentioneaza nimic in cazul lipsei personalului, nu se mentioneaza orele de venire si plecare);

– foile colective de prezenta (pontajele) pentru personalul care lucreaza in ture evidentiaza orele suplimentare prin raportare la norma de timp aferenta programului normal de lucru de 8 ore, fapt ce conduce la acumularea unui numar mult mai mare de ore suplimentare.

Acest aspect conduce la acordarea de ‘recuperari’ fara baza reala si in plus la crearea unei false probleme a lipsei de personal.

– foile colective de prezenta nu reflecta orele lucrate efectiv in conformitate cu condicile de prezenta – sunt trecute ‘prezent’ persoane care in condica apar ‘recuperare’ si mai mult, sunt trecute ‘prezent’ la program de tura acumuland in acest fel noi ore suplimentare si ore de noapte, in conditiile in care persoanele respective stau acasa. De asemenea au fost constatate cazuri in care, persoane care in foile colective figureaza ‘prezent’, au calatorit in strainatate in aceeasi perioada, cu curse ale Tarom.

– conform foilor colective de prezenta, nu se respecta prevederile referitoare la perioada de repaus zilnic, saptamanal si anual”.

Potrivit Raportului, la nivelul companiei nu au fost respectate procedurile de angajare si de recrutare, si enumera cateva situatii:

„- Acordarea, la angajare, a unor salarii discriminatorii raportat la nivelul salariilor celorlalti salariati Tarom, fara a se tine cont de nivelul si responsabilitatile postului si nici de nivelul de salarizare existent in companie pentru posturi similare.

– Neangajarea de personal corespunzator numarului si specializarii personalului plecat din companie (ca urmare a iesirii la pensie si plecari voluntare).

– Toate deficientele constatate legate de angajarea personalului, de salarizarea acestuia precum si lipsa unei grile de salarizare unice au condus la grave dezechilibre salariale si demotivari ale personalului cu vechime.

– Pe fondul acestor nemultumiri, peste care s-a suprapus esuarea negocierilor privind incheierea unui nou CCM (incheiat abia in 2015), s-a creat o relatie tensionata intre angajator si sindicate, soldate cu anularea unora dintre cursele prevazute in Programul de Operare al companiei”.

Analiza Corpului de Control sustine ca „deficientele mentionate la punctele de mai sus, au condus la inregistrarea unui numar foarte mare de curse anulate sau intarziate, cu consecinte negative asupra bugetului companiei – diminuarea veniturilor din exploatare si plata unor despagubiri in valoare de cca.1 milion de USD”.

Totodata, raportul sustine ca nu au fost implementate toate actiunile prevazute in Planul de management intocmit de directorul general si, printre altele, acuza ca nu au fost demarate masuri pentru armonizarea flotei de avioane.

In plus, raportul acuza ca „lipsa stabilirii unor responsabilitati clare a condus la crearea unui climat tensionat si o comunicare defectuoasa intre compartimente”.

Reamintim, Directorul General al TAROM, Christian Heinzmann, a fost suspendat vineri din functia de manager de resurse.

Ministrul Transporturilor Dan Costescu a anuntat, vineri, ca, la TAROM, Consiliul de Administratie a decis suspendarea directorului general, belgianul Christian Heinzmann, din functia de accountable manager (manager responsabil de resurse) ca urmare a unui raport al Autoritatii Aeronautice Civile.

„Ancheta la TAROM a inceput de peste 2 saptamani. A avut si incidentul de la Budapesta o influenta in a grabi aceasta analiza”, a declarat ministrul Cotescu. „Dupa regulile aviatiei, managerul trebuia sa asigure resursele financiare si de personal pentru indeplinirea misiunii companiei”, a spus ministrul.

Potrivit oficialului de la Transporturi, in sedinta Consiliului de Administratie trebuia discutat, la punctul doi de pe ordinea de zi, si activitatea de manager al directorului Christian Heinzmann, insa acest lucru nu a mai avut loc. Potrivit lui Costescu, sedinta s-a intrerupt dupa ce Heiznmann nu ar fi vrut sa mai participe la aceasta discutie si ar fi parasit sedinta, CA-ul ramanand astfel fara cvorum.

„Directorul Heinzmann a aratat o lipsa de responsabilitate de a-si asumar sa discute niste deficiente de management. Nu mi se pare in regula”, a spus Costescu. Totusi, potrivit acestuia, situatia se va discuta din nou peste trei zile cand CA-ul va tine o noua sedinta.

Potrivit lui Costescu, exista o serie de nemultumiri si deficiente constatate in activitatea belgianului Christian Heinzmann la carma operatorului aerian national, precum nerealizarea bugetului de venituri si cheltuieli. „In loc sa aiba 8 milioane pierdere asa cum isi asumase, au avut 41 de milioane pierdere anul trecut. Este inadmisibil in conditiile in care pe piata europeana pretul kerosenului a scazut puternic”, a declarat Costescu.

Potrivit ministrului, exista deficiente si in ceea ce priveste politica resurselor umane.

„Peste 25% din personalul tehnic de la Tarom a inregistrat concedii medicale. Nu am mai vazut nciaieri asa ceva. Este vorba despre 1.500 de zile in care acest personal a fost in concediu medical. Acest lucru nu poate continua”, a spus Costescu.

Intrebat, totusi, daca belgianul Heinzmann mai poate candida in toamna, cand i se termina legal contractul, la un nou mandat, Costescu a precizat ca nimic nu il poate opri, dar ca de bun simt ar fi sa nu candideze.

Potrivit lui Costescu, Adminstratorii Tarom vor discuta intr-o noua sedinta activitatea de manager general desfasurata de Heinzmann si vor pune in balanta eventualele despagubiri pe care le-ar avea de platit belgianului in cazul revocarii din functie cu pierderile inregistrate de operatorul national aerian. Costescu sustine ca despagubirile s-ar ridica la zeci sau sute de mii de euro, insa pierderile ar putea fi de zeci de milioane de euro.

In plus, a spus ministrul, exista o clauza care permite companiei sa revoce directorul, pentru management defectuos, fara nicio urmare pentru aceasta. „Heinzmann este de trei ani in functie si este foarte usor de stabilit ce se putea face si ce nu la conducerea Tarom”, a precizat Costescu.

Belgianul Christian Heinzmann este la conducerea Tarom din noiembrie 2012 cand a fost numit in baza ordonantei de urgenta privind guvernarea corporativa la companiile de stat pe un mandat de 4 ani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro