Sari direct la conținut

Dacian Ciolos: Legea darii in plata trebuie sa vizeze intr-adevar cazurile sociale, e importanta stabilitatea sistemului bancar

HotNews.ro

Premierul Dacian Ciolos a afirmat luni ca legea darii in plata trebuie sa vizeze ‘intr-adevar cazurile sociale’ si nu pe speculatorii imobiliari care au luat credite de milioane de euro si risca acum sa destabilizeze sistemul bancar, potrivit Agerpres.

„Aceasta lege trebuie, nu doar declarativ ci si faptic, sa vizeze intr-adevar cazurile sociale, acele situatii in care creditori au luat un credit de la banca ca sa isi cumpere o casa, un apartament in care locuiesc, si, atunci cand au probleme de rambursare, sa nu fie in situatia de a scoate familia in strada. Nu cred ca aceasta lege, sub acoperirea declarativa a cazurilor sociale, (trebuie-n.r) sa rezolve problema speculatorilor imobiliari care au luat credite de milioane sau zeci de milioane de euro sa investeasca in imobiliare si acum vad ca nu le mai functioneaza piata si (vor-n.r.) sa arunce in aer sistemul bancar ca sa isi rezolve problemele. Cand vorbesc de aruncare in aer a sistemului bancar, nu ma refer la a salva cu orice pret bancile pentru ca premierului ii sunt dragi bancile si nu-i sunt dragi cetatenii. Dar, daca noi destabilizam sistemul bancar tot asupra celor care iau credite de la banci sau celor care tin bani in banci se vor rasfrange negativ aceste efecte. La asta trebuie sa ne gandim cand luam o decizie: care e si impactul pozitiv pe termen scurt dar si pe termen lung”, a declarat Ciolos, intr-o conferinta de presa la Alba Iulia.

El a adaugat ca a avut cu bancile o discutie „foarte deschisa si foarte clara”, si a admis ca acestea au facut anumite greseli in anii trecuti.

„Bancile au facut anumite greseli in trecut si acum intr-un anumit fel platesc pretul acestor greseli si acestei imobilitati sau rigiditati in a aborda aceste situatii, insa pe de alta parte, e important pentru economia Romaniei si pentru clientii bancilor sa avem stabilitate in sistemul bancar. Si o lege ca si aceasta poate sa arunce in aer sistemul bancar daca nu e gandita bine”, a precizat prim ministrul, care a adaugat ca decizia finala apartine Parlamentului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro