Sari direct la conținut

​Sindicatele din ANAF și Ministerul Finanțelor se pregătesc de grevă generală / Încă nu există o dată certă

HotNews.ro
Ministerul Finanțelor , Foto: Inquam Photos / George Calin
Ministerul Finanțelor , Foto: Inquam Photos / George Calin

Federatia Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea” anunță într-o postare pe Facebook că se pregătește de grevă generală.

“Cu toate piedicile puse de „prietenii noștri”, trebuie să aratăm că SOLIDARITATEA este prima și singura organizație sindicală care a organizat vreodată o grevă în ANAF și MF. Până acum au fost doar proteste spontane, pichetări sau proteste cu banderole”, spun sindicaliștii.

De acum, afirmă ei, „trebuie să pregătim ultima etapă a acțiunilor de protest, respectiv greva propriu-zisă”.

„Pentru aceasta trebuie sa stabilim împreună o dată certă de începerea grevei (legal se poate începând cu 25 august, poate până atunci se încheie și concediile), să refacem listele de semnături pentru data respectivă, anunțăm din nou Guvernul, angajatorul și ITM-urile”, afirmă Dorin Modure, președintele Federației.

  • „Până acum nu am fost chemați la discuții de către dl. ministru. Totuși, trebuie să recunosc faptul ca azi am primit o invitatie. Sper ca aceasta să nu fie anulată ca și celelalte două, ultima fiind chiar cea stabilită tot de MF pentru data de ieri și anulată alaltăieri”.

Potrivit acestuia, i-a invitat la Cluj pe toți liderii organizațiilor reprezentative din ANAF și MF, pentru a coordona viitoarele acțiuni de protest.

Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală ,,Solidaritatea”, afiliată la Blocului Național Sindical (BNS) a organizat, marți, o grevă de avertisment.

Ordonanța pregătită de guvern, care îi nemulțumește, conține prevederi referitoare la:

  • Plafonarea sporului de condiții vătămătoare la 1000 de lei
  • Indemnizația de hrană nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Voucherele de vacanță nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Anularea posturilor vacante
  • Desființarea biroului și funcției de șef birou
  • Normative personal: 10 funcții de execuție pentru serviciu, 20 funcții de execuție pentru direcție, 40 funcții de execuție pentru direcție generală.
  • Sindicaliştii solicită egalizarea salariilor la nivel maxim în plată şi introducerea în legea salarizării a familiei ocupaţionale finanţe, cu o grilă de salarizare corespunzătoare.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro