Sari direct la conținut

​Film documentar online: HotNews.ro prezinta filmul documentar: "Serbistan – Jurnal de bord"

HotNews.ro
Afis Serbistan 2016, Foto: One World Romania
Afis Serbistan 2016, Foto: One World Romania

Filmul „Serbistan – Jurnal de bord” (Logbook-Serbistan) prezinta viata refugiatilor si obstacolele cu care se confrunta azilantii in incercarea lor de a ajunge in Serbia. Documentarul este semnat de Zelimir Zilnik si scris in colaborare cu protagonistii filmului.

SYNOPSIS

Serbia se confrunta zilnic cu zeci de cazuri de refugiati din Siria, Afganistan, Somalia, sau Ghana. Conditii inumane de calatorie, trafic de fiinte umane, incalcari ale drepturilor omului – acestea sunt doar cateva dintre obstacolele cu care azilantii se confrunta inainte de a ajunge in Serbia, in drumul lor de durata spre libertate. Docu-drama semnata de Zelimir Zilnik, scrisa in colaborare cu protagonistii filmului, urmareste viata imigrantilor ilegali si a azilantilor gazduiti in centre de refugiati din Serbia in urma unor evadari dramatice din tarile de origine, coplesite de razboi si saracie. Protagonistii lui Zilnik nu vorbesc limbile tarilor pe care le traverseaza in drumul lor spre necunoscut si nu cunosc numele contrabandistilor pe care ar trebui sa se bazeze pentru a trece dintr-o tara intr-alta. E cumva firesc ca acesti oameni sa duca cu ei povesti memorabile: „cam asa ar putea arata viata acestor oameni ajunsi fara voia lor in Balcani”, pare sa spuna filmul lui Zilnik, care isi spune povestea cu vitalitate, umor si muzica, in incercarea de a-si face personajele credibile la nivel individual, dincolo de eticheta colectiva de victime. Va fi Serbia o simpla escala sau vor incerca, poate, sa ramana si sa inceapa o noua viata aici?

Filmul va fi proiectat in cadrul Festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania, desfasurat perioada 21-27 martie 2016. Aflat la a noua editie, festivalul aduce la Bucuresti 50 de filme, impartite in 9 sectiuni principale si proiectii speciale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro