Câți șoferi drogați au fost prinși la volan în ultimele 20 de luni. Date oficiale alarmante
Cazul tânărului care s-a urcat drogat la volan și a provocat tragedia din 2 Mai, în care și-au pierdut viața doi studenți, aduce în prim-plan imaginea unui fenomen care ia amploare în România.
Potrivit statisticilor oficiale ale Poliției Române, la fiecare trei ore, un șofer drogat este prins la volan. Numărul conducătorilor auto care au fost prinși fiind sub influența substanțelor psihoactive în primele opt luni ale acestui an este în creștere cu 3% față de perioada similară a anului trecut. În total, în ultimele 20 de luni, aproape 5.000 de șoferi au fost prinși drogați.
Pe întreg parcursul anului 2022, au fost constatate 2.866 de astfel de fapte. În perioada 1 ianuarie – 20 august 2023, la nivel național, polițiștii au constatat 1.938 (+3% față de aceeași perioadă din 2022 – 1.880) de infracțiuni de conducere sub influența unor substanțe psihoactive, potrivit datelor poliției.
În ultimele 20 de luni, aproape 15.000 de șoferi au fost prinși conducând sub influența alcoolului.
În perioada 1 ianuarie – 20 august 2023, la nivel național, au fost constatate 5.375 de infracțiuni de conducere sub influența alcoolului, fiind constatate 5.948 de astfel de fapte, în aceeași perioadă din 2022. În anul 2022, polițiștii au constatat 9.105 infracțiuni de conducere sub influența alcoolului.
Câteva cazuri de accidente provocate de șoferi drogați
Doi polițiști auajuns în februarie la spital după ce un șofer băut și drogat care nu a oprit la semnalele forțelor de ordine a intrat într-o autospecială în timpul unei urmăriri ca-n filme pe străzile din București.
Tot în februarie poliţiştii de la Rutieră au urmărit pe străzile din Sectorul 4al Capitalei un şofer care se urcase băut şi drogat la volan, acesta fiind prins la scurt timp după ce a lovit o altă maşină.
În martie, un șofer drogat, în vârstă de 24 de ani, a accidentat o femeie şi pe fiicaei în vârstă de 6 ani, în timp ce se aflau pe trecerea pentrupietoni pe o stradă din municipiul Ploieşti.
În iunie, un şofer de 24 de ani din Prahova, aflat sub influenta alcoolului și drogurilor a accidentat un pieton în vârstă de 18 ani, după care a plecat de la locul accidentului. Câteva ore mai târziu, victima amurit la spital .
Legea Anastasia: închisoare cu executare pentru șoferii drogați sau băuți care produc accidente mortale
Instanţele de judecată nu vor mai putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile unui accident rutier din care a rezultat decesul victimei, dacă accidentul a fost produs de o persoană care a săvârşit infracţiunea de „conducerea unui vehicul fara permis de conducere” sau „ conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Modificarea Codului Penal în acest sens a fost realizată printr-o lege promulgată în iulie și cunoscută sub numele de „Legea Anastasia”.
Fostul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc a inițiat legea după ce o fetiță pe nume Anastasia a fost spulberată chiar în fața casei de o femeie fără permis.
„Datele furnizate de Poliția Română și de Ministerul Justiției arată o realitate sumbră: 20.000 de persoane trimise în fața instanțelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influența drogurilor sau băuturilor alcoolice. Tot în fiecare an își pierd viața sau sunt rănite grav, în accidente produse de cei care conduc fără permis, băuți sau drogați, aproximativ 500 de persoane. În Capitală, cel puțin, în luna iulie, au fost descoperiți la volan mai mulți șoferi drogați decât băuți”, explica Robert Cazanciuc, când a anunțat proiectul.
- Tragedia de la 2 Mai și un nou eșec al Poliției Române. Ce pârghii aveau polițiștii să îl verifice pe tânărul drogat chiar și în lipsa unui aparat drug test / Întrebări fără răspuns
- „Pe numele meu am businessuri de mai mulți bani decât faceți voi dacă faceți foamea cu pateu toată viața”. Noi imagini cu șoferul drogat care a omorât doi tineri la 2 Mai
- Tragedia de la 2 Mai: Inspecția Judiciară anunță controale pe dosarele din justiție privind deținerea de droguri
- „Poate să-mi răspundă cineva din poliție?”. Ce spune tatăl fetei ucise la 2 Mai