Sari direct la conținut

Incidentul „foarte neobișnuit” de la British Museum ar fi de fapt un jaf de proporții

HotNews.ro
British Museum, Londra, Foto: Shutterstock
British Museum, Londra, Foto: Shutterstock

Numărul artefactelor furate de la British Museum din Londra este de „aproape 2.000”, mult mai mare decât se credea inițial, iar operele de artă care lipsesc din colecţiile instituţiei au o valoare totală de „mai multe milioane de lire sterline”, relatează marți presa britanică, citată de DPA și Agerpres.

Săptămâna trecută, British Museum a invocat un incident „foarte neobișnuit”, anunțând că mai multe obiecte din colecţiile sale sunt „dispărute, furate sau avariate” şi că mai mulţi dintre angajaţii săi, al căror număr nu a fost precizat, au fost concediaţi.

Muzeul londonez a intentat un proces împotriva unei persoane în timp ce Poliţia britanică a deschis o anchetă, însă nicio arestare nu a fost realizată deocamdată.

British Museum nu a precizat săptămâna trecută câte dintre artefacte au fost furate şi nici nu a făcut precizări despre obiectele care lipsesc, spunând doar că acestea sunt „piese mici”, inclusiv „bijuterii din aur şi nestemate sau pietre semipreţioase şi sticlă ce datează dintre secolul al XV-lea î.e.n. şi secolul al XIX-lea e.n.”.

Specialiştii britanici consideră în prezent că numărul artefactelor furate „depăşeşte cu mult 1.000” şi ar fi „aproape de 2.000”, cu o valoare estimată de „mai multe milioane de lire sterline”, a raportat cotidianul Daily Telegraph.

Cum au fost posibile furturile de la British Museum

Artefactele nu au fost expuse recent pentru public şi erau păstrate într-un depozit, utilizat în principal pentru activităţi de cercetare şi academice, a anunţat muzeul londonez.

Pare „din ce în ce mai probabilă” ipoteza ca muzeul să nu afle niciodată cu exactitate care sunt obiectele ce au fost furate, din cauza „unor lacune din inventarul său”, afirmă acelaşi cotidian britanic. O anchetă independentă privind sistemele de securitate a fost demarată, iar chestiunea dispariţiei obiectelor de artă este investigată şi de divizia de infracţiuni economice din cadrul Poliţiei Metropolitane din Londra.

O sursă a dezvăluit pentru Daily Telegraph că directorii prestigiosului muzeu au tratat cazul „într-o manieră neglijentă şi incompetentă” şi că dovezile ce le-au fost prezentate în trecut au fost ignorate.

Un expert în antichităţi ar fi anunţat conducerea muzeului în urmă cu trei ani că anumite obiecte din colecţiile sale sunt propuse spre vânzare pe site-ul eBay, inclusiv un artefact din Roma Antică, estimat de comercianţii de artă între 25.000 şi 50.000 de lire sterline (32.000-64.000 de dolari), care era propus la preţul de doar 40 de lire sterline (51 de dolari).

Ancheta independentă va fi condusă de un fost administrator al muzeului londonez, Sir Nigel Boardman, şi de Lucy D’Orsi, agent-şef în Poliţia Transporturilor Britanice, care vor demara un program „viguros” pentru recuperarea obiectelor furate.

Reprezentanţii British Museum au refuzat să facă declaraţii pe această temă întrucât o anchetă a Poliţiei este încă în desfăşurare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro