Business Report: Bancile devin constructori de case si malluri; Un bancher de top avertizeaza: E mai rau decat in 2007! Se prefigureaza un val de falimente la nivel mondial; Sticla la schimb in magazin – solutia Guvernului la problema taxei pe ambalaj
Bancile devin constructori de case si malluri. Bancile romanesti au intrat pe sectorul dezvoltarilor imobiliare si pun la bataie sute de milioane de euro cu scopul de a recupera cat mai multi bani din proprietatile executate silit. In ultimii doi ani, bancile romanesti au reusit sa-si curete bilanturile contabile de o parte insemnata din creditele neperformante, acceptand pierderi substantiale, insa activele ramase nevandute sunt tot mai greu de valorificat. Rata creditelor neperformante a scazut de la 20%, cat era la sfarsitul anului 2013, pana la circa 12%, in luna octombrie a anului trecut, potrivit ultimelor date ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Actiunea de curatare a sistemului bancar de activele „toxice”, majoritatea cu garantii ipotecare, a adus institutiilor financiare romanesti o pierdere de un miliard de euro in 2014, cea mai mare pierdere din istorie, scrieCapital.ro.
Sticla la schimb in magazin, ca inainte de 1990 – solutia Guvernului la problema taxei pe ambalaj. Administratia Fondului pentru Mediu propune producatorilor din industria alimentara sa reintroduca sistemul garantiei in relatia cu consumatorul final. Cumparatorii ar urma sa plateasca o taxa pentru fiecare produs ambalat in sticla sau borcan si sa o recupereze dupa ce au dus inapoi ambalajul. Producatorii spun insa ca aceasta varianta este imposibil de realizat. Administratia Findului pentru Mediu a transmis industriei alimentare o posibila solutie pentru problema aparuta in ultimele luni, cand, ca urmare a faptului ca Organizatiile de Transfer de Responsabilitate (cele care isi asuma prin contract responsabilitatea de a recicla sau valorifica ambalajele), nu si-au indeplinit obiectivele, producatorii locali au fost trasi financiar la raspundere. Avand la indemana o noua lege (249/2015) intrata in vigoare pe data de 2 noiembrie 2015, Administratia ii incurajeaza pe producatori sa reintroduca sistemului „garantiei” sau „depozitului” folosita pe vremuri. Atunci, consumatorii finali plateau o anumita suma pentru fiecare produs in ambalaj reutilizabil cumparat (sticle, borcane), pe care o primeau inapoi daca aduceau inapoi la magazin ambalajul respectiv, anuntaEconomica.net.
Inechitate si incoerenta in salariile bugetarilor: Sistemul unitar trebuia finalizat anul acesta. Radiografia momentului arata ca e mai rau decat in 2010. Pana la sfarsitul anului acesta ar fi trebuit sa se finalizeze asezarea fiecarei functii a salariatilor din sistemul de stat in grila prevazuta de Legea 284 din 2010 privind salarizarea unitara la bugetari. Reglementarea (din anul 2010) prevedea o perioada de sase ani pentru ca fiecare clasa sa ocupe pozitia ce-i revine in respectiva grila. Situatia din acest moment insa este mai bulversata decat in 2010. Inechitatea salariala si incoerenta impun o noua lege, cu noi grile. Care vor fi discutate anul acesta si, daca exista si vointa politica, ar putea incepe sa intre in vigoare din 2017, in etape, prin legile anuale de salarizare. Un sistem simplificat de salarizare a fost cerut de Banca Mondiala inca din timpul guvernarii lui Calin Popescu Tariceanu, expertii acestei institutii internationale sugerand maximum 10 grupuri ocupationale si 1.000 de functii, cu inghetarea pe mai multi ani a salariilor mai mari decat in grila, informeazaCursdeguvernare.ro.
Daca nici in al doisprezecelea ceas nu se iau masuri, CE Oltenia ar putea avea soarta Termoelectrica. Afirmatia pe care o facem este foarte grava, pentru ca dincolo de pierderile de aproape un miliard de lei, intr-un singur an, Complexul Energetic Oltenia a intrat intr-o morisca care-l macina precum carbunele intrat in cazanele de producere a energiei electrice. In aceasta perioada de ger cumplit se demonstreaza ca fara unitatile energetice pe carbune si hidrocarburi, care acopera peste jumatate din consumul de electricitate, Romania ar fi fost nevoita sa importe energie electrica sau sa treaca la tactica regimului comunist, de a intrerupe furnizarea in functie de productie. Iarna nu va tine mult insa si producatorii pe carbune si hidrocarburi vor intra din nou in umbra, acumuland din nou pierderi pe care nu le va mai putea compensa nimeni. Peste jumatate din pierderile Complexului Energetic Oltenia provin din sumele neincasate din livrarea de carbune si energie termica, scrieEnergy-Center.ro.
DS 3 si DS 3 Cabrio facelift – Poze si detalii oficiale. Brandul DS a prezentat astazi versiunile revizuite ale lui DS 3 si DS 3 Cabrio. Faceliftul gandit de francezi aduce o zona frontala usor revizuita, o serie de elemente cromate, blocuri optice cu LED-uri si jante cu design nou. De asemenea, DS a pregatit si o paleta mai larga de culori pentru DS 3 facelift. Conform oficialilor francezi, clientii vor putea alege dintre 78 de combinatii de culori pentru plafon si caroserie, 10 abtibilduri pentru plafon, patru versiuni de soft top si 10 carcase pentru oglinzile laterale. Interiorul lui DS 3 facelift nu este modificat masiv. Consola centrala integreaza acum un ecran de sapte inchi care este compatibil cu Apple CarPlay. Tot la nivelul consolei centrale, clientii vor avea mai putinea butoane fizice, functiile urmand sa fie accesate prin intermediul sistemului de infotainment. De asemenea, clientii vor putea alege o serie de materiale noi pentru tapiterie. Din punct de vedere tehnologic, DS 3 facelift va fi oferit cu o camera pentru mersul cu spatele, un sistem de asistare la pornirea in rampa si tehnologia Active City Brake. Acesta din urma este capabil sa detecteze diverse obstacole si sa actioneze sistemul de franare in cazul in care soferul nu reactioneaza la diversi stimuli, anuntaAuto-Bild.ro.
Un bancher de top avertizeaza: E mai rau decat in 2007! Se prefigureaza un val de falimente la nivel mondial. Sistemul financiar mondial a devenit periculos de instabil si se confrunta cu o avalansa de falimente care vor testa stabilitatea sociala si politica, potrivit unui bancher de top. William White, presedinte al Comitetului OECD si fost economist-sef al Bancii Reglementelor Internationale, sugereaza ca tensiunile din sistemul financiar sunt acum mai grave decat cele din 2007. Vorbind intr-un interviu pentru pentru Telegraph inainte de inceperea Forumului Economic Mondial de la Davos, William White avertizeaza ca munitia macroeconomica folosita in lupta contra recesiunii este, in esenta, „folosita in totalitate”. „Datoriile au crescut in ultimii 8 ani si au ajuns la niveluri alarmante in fiecare parte a lumii, devenind un puternic motiv de nenorocire”, a declarat White pentru Telegraph. „A devenit evident in urmatoarea recesiune ca multe dintre aceste datorii nu vor fi deservite sau rambursate, iar acest lucru va fi incomod pentru o multime de oameni care cred ca detin active care valoreaza ceva”, informeazaCapital.ro.
ANL a vandut 646 de locuite chiriasilor in 2015. Surpriza: 65% din apartamente au fost cumparate cu banii jos. Chiriasii nu se inghesuie sa cumpere apartamentele ANL in care locuiesc cu chirie, iar majoritatea celor care cumpara nu apeleaza la credite, chiar daca in ultimii ani statul le-a intins o mana de ajutor, precum fonduri pentru Prima Casa. Daca in 2014, 37,52% din cele 605 de locuinte vandute au fost achizitionate din surse proprii, iar restul de 62,48% prin credit, in 2015 situatia s-a inversat. Aproape 65% din locuintele ANL vandute anul trecut au fost cumparate de chiriasii sociali cu banii jos, arata datele furnizate de ANL la socilitareaEconomica.net. Sunt orase in care apartamentele ANL au fost cumparate integral din surse proprii. Este vorba de orase precum Alba Iulia, Curtea de Arges, Marghita, Oltenita, Targoviste, Deva, Fetesti, Piatra Neamt, Pascani, Targu Frumos, Bragadiru, Azuga, Falticeni si Vatra Dornei.