Alcatel-Lucent a deschis la Timisoara un centru global de operare retele, pe locul unei foste fabrici de motoare electrice
Furnizorul de echipamente telecom Alcatel-Lucent a deschis la Timisoara un centru global de operare retele situat intr-o fosta hala a fabricii Electromotor. Investita a fost de doua milioane de euro, iar in centru sunt in prezent 550 de angajati. Centrul deserveste 20 de clienti, in special din Franta, SUA, Germania si Marea Britanie. Fabrica Electromotor a avut pe vremuri mii de angajati si este situata in zona de nord a orasului, foarte aproape de gara.
Alcatel-Lucent a decis sa mute intr-un sigur loc o parte din cei peste 1.500 de angajati care erau raspanditi in patru cladiri din Timisoara. Grupul francez a inceput sa caute un nou sediu, in martie au debutat discutii pentru o cladire, insa apoi, in iulie, s-a semnat contractul pentru noua cladire al carui proprietar este o companie privata.
Media de varsta la centru este de 28 de ani, cei mai tineri sunt studenti part-time la 19-20 de ani, iar ponderea femeilor este 45%,
Dupa remodelari si renovari, au inceput sa fie transferati angajatii, ultimii 50 din cei 550 urmand sa se mute vineri. La centrul de operare retele compania a angajat 65 de persoane in ultimele luni, alte 75 de pozitii fiind deschise. Se cauta pozitii de genul service analyst, service engineers, fulfilment engineers sau data analysts.
Centrul este cel mI mare de acest gen pe care Alcatel-Lucent il are in Europa, celelalte doua fiind in Polonia si Portugalia. Suprafata ocupata este de 5200 mp, insa mai sunt alti 9000 mp disponibili, in caz ca vor fi noi planuri de extindere.
Centrul de afla in apropierea garii Timisoara Nord si este gazduit de una dintre halele fostei fabrici de motoare electrice Electromotor unde inainte de revolutie lucrau cateva mii de oameni, o buna parte dintre ei navetisti ce erau avantajati de faptul ca fabrica se afla aproape de statia CFR. Ca multe alte fabrici, si Eletcromotor a decazut puternic in anii 90′.
Despre Alcatel in tara
Alcatel-Lucent are 1.600 de angajati in tara, ar putea adauga intre 100 si 200 de oameni anul viitor si vrea sa isi diversifice tipul de clienti
Alcatel-Lucent a avut in 2014 afaceri de 361 milioane lei si profit net de 20 milioane lei. Fata de 2013, cifra de afaceri a scazut cu 26 milioane lei, profitul a ramas la acelasi nivel.
In aprilie s-a anuntat ca Nokia va cumpara Alcatel-Lucent, urmand sa se formeze un gigant telecom de 40 miliarde euro si 110.000 de angajati. Raoul Ros spune ca in Romania fuziunea va avea ca efect imbunatatirea portofoliului de servicii, iar din ianuarie 2016 Alcate-Lucent si Nokia vor actiona precum o singura companie si la nivel local.
Alcatel – Lucent are in Romania ingineri implicati in activitati de cercetare-dezvoltare in domeniul telefoniei mobile, ingineri care dezvolta solutii de tip cloud sau „big data” si peste 500 de ingineri care lucreaza in centrul care administreaza retele de comunicatii mobile pentru operatori din strainatate.