Sari direct la conținut

Ce urmeaza dupa vanzarea fostului Rompetrol Group catre o companie chineza? Va ramane valabil memorandumul care vizeaza Rompetrol Rafinare

HotNews.ro
Rafinaria Petromidia, Foto: Rompetrol
Rafinaria Petromidia, Foto: Rompetrol

Stirea ca o companie chineza, China Energy Company (CEFC), ar fi preluat 51% la KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group, a luat prin surprindere opinia publica din Romania. Insa, tranzactia a fost convenita cu mult timp in urma, potrivit unor surse HotNews.ro. De altfel, vine la trei luni dupa o alta tranzactie, cea prin care aceeasi China Energy Company Limited a achizitionat 51% din distribuitorul francez de carburanţi Dyneff. Important de mentionat este ca deocamdata au fost semnate acorduri, insa tranzactia in sine nu a fost inca finalizata. Prima intrebare care apare dupa o astfel de stire este daca memorandumul semnat intre statul roman si kazahii de la KMG International privind actiunile de la Rompetrol Rafinare si infiintarea unui fond de investitii de 1 miliard de dolari mai ramane valabil.

Potrivit unor surse din piata, raspunsul este „Da”. Ramane valabil si va fi continuat asa cum au stabilit partea romana si cea kazaha. Chinezii au preluat KMG International cu tot cu problemele de la Rompetrol Rafinare care opereaza rafinaria Petromidia, cel mai important activ al grupului din Europa. Reamintim ca la nivel european, KMG International deţine peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanţi în România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania, Georgia. Grupul operează două rafinării – Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.

Aceleasi surse mai spun ca tranzactia nu poate fi finalizata, totusi, pana cand nu isi da avizul si Comisia Europeana. Totusi, o compania chineza va ajuge sa controleze active petroliere, benzinarii si rafinarii, in Uniunea Europeana.

Dupa ce vor fi lamurite toate aspectele tranzactiei, ramane de vazut in ce mod va continua aplicarea prevederilor din memorandum. Reamintim ca in aceasta toamna, partea romana si cea kazaha au anuntat ca au ajuns la un acord pe calendarul de privatizare si pe cel de constituire a fondului comun de investitii de 150 de milioane de dolari. Culmea este ca in luna octombrie, Grupul KazMunaiGas, cel care controleaza KMG International, a dat asigurari ca doreste continuarea proiectului si s-a aratat interesat de noi investitii in tara noastra, se arata intr-un comunicat al ministerului energiei. Cu siguranta in luna octombrie erau cunoscute negocierile cu partea chineza.

Acelasi comunicat arata ca Ministerul Energiei urmeaza sa infiinteze in curand o companie care sa participe alaturi de KazMunayGas la infiintarea unui fond de investitii. Potrivit memorandumului semnat cu partea kazaha in februarie 2013 si aprobat de Guvern in ianuarie 2014, va fi creat un fond comun de investitii din care 80% va detine KazMunayGas, iar 20% statul roman. Fondul de investitii va avea un capital de 150 milioane dolari, bani pe care ii va asigura KazMunayGas. Din capitalizarea de 150 de milioane de dolari, contributia statului in valoare de 30 milioane dolari, insa trebuie achitata tot de KazMunayGas, potrivit intelegerilor din memorandum. Fondul se va constitui ca o societate pe actiuni. Durata investitionala este de pana la 7 ani. Pe durata celor 7 ani se estimeaza investitii de circa 1 miliard de dolari, in functie de conditiile pietei.

Insa memorandumul mai prevede si o alta obligatie pentru KazMunayGas. Trebuie sa rascumpere 26,697% din actiunile detinute acum de statul roman la Rompetrol Rafinare, la pretul de 200 de milioane de dolari. Pentru aceasta tranzactie, trebuie organzata licitatie, conform legislatiei in vigoare. Dupa aceasta rascumparare, statul roman va mai ramane cu o participatie de 18%.

Ministerul Energiei are mandat din partea Guvernului de a infiinta o societatea care sa participe ca reprezentant al statului la constituirea fondului. Conform memorandumului, semnat in februarie 2013 si aprobat de Guvern in ianuarie 2014, statul roman va detine in fondul de investitii o participatie de 20%, printr-o societate nou creata. Restul va fi detinut de KazMunayGaz. La sfarsitul lunii iulie, Guvernul a aprobat, printr-o Hotarare, vanzarea a 26,69% din actiunile pe care statul roman, prin Ministerul Energiei, le detine la Rompetrol Rafinare. Strategia de privatizare prevede vanzarea prin licitatie cu strigare a pachetului de 26,69% (11.775.349.451 actiuni) pentru suma minima de 200 de milioane de dolari. In acelasi timp sau dupa actiunea de privatizare, trebuie infiintat si fondul de investitii.

Reamintim ca in ianuarie 2014, Guvernul a anulat o datorie a Rompetrol Group catre statul roman de circa 600 de milioane de dolari. In februarie 2013 a fost incheiat un memorandum cu Rompetrol Grup prin care statul roman accepta sa renunte, contra unor promisiuni, la litigiile in instanta prin care solicita actionarilor kazahi plata unei creante de 600 milioane de dolari. Pe scurt, memorandumul prevedea ca statul roman sa renunte la litigii, dupa care KazMunayGaz sa cumpere un pachet de actiuni de 26,69% detinut de statul roman, contra sumei de 200 de milioane de dolari, si infiintarea de catre Rompetrol Group a unui fond de investitii de 1 miliard de dolari. Timp de un an, Guvernul Ponta s-a luptat sa dea o forma legala memorandumului privind Rompetrol prin care statul renunta la recuperarea creantei de 600 milioane de dolari. Mai intai a incercat sa forteze Parlamentul sa voteze o lege, insa aceasta a fost contestata de fostul presedinte Traian Basescu la Curtea Constitutionala si, in cele din urma, a fost declarata neconstitutionala. Victor Ponta spunea adesea ca cei care contesta legalitatea unui astfel de demers se opun, de fapt, „unui mare proiect de investitii”. In cele din urma, memorandumul a fost aprobat in ianuarie 2014 printr-o Hotarare de Guvern. De atunci, au trecut doi ani, iar singurul efect al memorandumului a fost ca Rompetrol a scapat de litigiile cu statul. Celelalte prevederi din memorandum nu au fost respectate pana acum: nici vanzarea de catre statul roman a unor actiuni contra 200 milioane de dolari, nici crearea unui fond de investitii de 1 miliard de dolari.

E adevarat ca memorandumul nici nu prevede un termen anume ca actionarul majoritar al Rompetrol- KazMunayGaz din Kazahstan- sa-si indeplineasca promisiunile. Memorandumul prevedea ca intr-o perioada de 7 ani, Rompetrol sa realizeze o investitie de 1 miliard. Pana acum, nu a fost demarat nimic concret in vederea vanzarii participatiei de 26,69 % pentru 200 de milioane de dolari si nici fondul nu a fost creat.

Capitalul social al Rompetrol Rafinare este de 4.410.920.573 lei, cu urmatoarea structura de actionariat: KMG International N.V. Olanda- 48,1136%; statul roman 44,6959%; alti actionari- 7,1905%.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro