ActiveWatch dupa "tentativa de act terorist" de 1 decembrie: nu stigmatizati comunitatea maghiara
Organizatia de media ActiveWatch transmite, miercuri, un apel jurnalistilor referitor la relatarile legate de actiunea DIICOT/SRI de „dejucare a ceea ce institutiile in cauza au numit ‘tentativa de act terorist’ a unui cetatean maghiar”: „nu stigmatizati comuniatea maghiara”, arata organizatia, indemnand pres asa verifice acuratetea informatiilor chiar oficiale furnizate de institutiile statului.
Apelul ActiveWatch:
Apel catre jurnalisti si politicieni: nu stigmatizati comunitatea maghiara
Publicat Miercuri, 2 decembrie 2015
ActiveWatch a luat act cu ingrijorare de comunicatul de presa din data de 1 decembrie 2015 al DIICOT in care este relatata o actiune mixta DIICOT/ SRI de dejucare a ceea institutiile in cauza au numit „tentativa de act terorist” a unui cetatean maghiar.
In acest context, ActiveWatch face apel la profesionalismul, responsabilitatea si buna-credinta a jurnalistilor, in ceea ce priveste modul de a relata pe marginea unor subiecte extrem de sensibile si cu potential de a provoca reactii xenofobe impotriva comunitatii maghiare si ii indeamna pe acestia sa nu ezite sa verifice acuratetea informatiilor chiar oficiale furnizate de catre SRI/ DIICOT. Avand in vedere importanta institutiilor de presa in asigurarea informarii corecte a publicului ActiveWatch readuce in atentia acestora recomandarile formulate in cadrul Raportului Libertatea de Expresie in Romania 2014-2015 in ceea ce priveste relatarile privind minoritatea maghiara:
– Verificati cu maxima atentie informatiile cu privire la comunitatea maghiara, inclusiv cele care vin din surse „oficiale”, pentru a evita intoxicarile de presa;
– Pe cat posibil, cereti pozitia unui reprezentant al minoritatii maghiare in cazul in care publicati stiri care privesc aceasta comunitate;
– Pe cat posibil, cereti o versiune originala a declaratiilor in limba maghiara si incercati sa obtineti o traducere independenta pentru a evita transpunerile trunchiate.
De asemenea ActiveWatch face apel la jurnalisti si la politicieni sa nu puna semnul de egalitate intre ¬teroristi¬ si comunitatea maghiara in ansamblu si liderii ei politici legitimi si sa nu stigmatizeze dezbaterile cu privire la aspiratiile politice ale acesteia. Dorim sa mentionam ca si in actualul context, aceste revendicari raman legitime atata timp cat se incearca obtinerea lor prin mijloace democratice, iar decidentii politici au obligatia de a continua dialogul cu reprezentantii politici legitimi ai comunitatii maghiare.
ActiveWatch cere de asemenea institutiilor publice implicate in anchetarea acestor incidente sa lamureasca cu celeritate situatia si sa puna cat mai repede la dispozitie toate probele legate de intentia de a savarsi atentate teroriste pe teritoriul Romaniei.