Inca o schimbare in actionariatul 2K Telecom: Fratele deputatului Sebastian Ghita a preluat controlul integral al operatorului telecom
Milionarul buzoian Vasile Domente (unchiul deputatului Sebastian Ghita) a cesionat toate cele 276.965 de parti sociale pe care le mai detinea in firma 2K Telecom catre Alexandru Ghita, actionarul majoritar si fratele lui Sebastian Ghita, conform unei decizii din 9 noiembrie a adunarii generale a asociatilor societatii, care a fost publicata joi in Monitorul Oficial. Partile sociale cesionate de Domente reprezentau 19,71% din capitalul social al societatii si aveau o valoare nominala de 2.769.650 lei. In urma acestei tranzactii, Alexandru Ghita a devenit unicul asociat al societatii.
In 8 septembrie, milionarul buzoian Vasile Domente (unchiul deputatului Sebastian Ghita) isi cesionase 13,17% din partile sociale detinute la operatorul de telecomunicatii 2K Telecom catre actionarul majoritar Alexandru Ghita, fratele fostului deputat PSD. Partile sociale cesionate atunci de Domente aveau o valoare nominala de 1,85 milioane de lei si in urma acestei tranzactii Alexandru Ghita ajunsese sa detina 80,29% din capitalul social al 2K Telecom.
- Pentru detalii citeste si: Schimbare in actionariatul 2K Telecom, firma controlata de fratele deputatului Sebastian Ghita
Amintim ca in luna august din acest an, 2K Telecom si-a cesionat licenta 4G catre RCS&RDS, in baza careia operatorul condus de Zoltan Teszari a inceput sa furnizeze partial servicii 4G in 12 orase.
Datele de la Ministerul de Finante arata ca 2K Telecom a avut in 2014 o cifra de afaceri de peste 118,2 milioane lei si o pierdere neta de peste 2,1 milioane lei.