Sari direct la conținut

A doua zi de proteste la Finanțe: Trezoreriile nu au lucrat / Boloș a vizitat două trezorerii, a „îndemnat la calm” și a negociat trei ore cu sindicaliștii / Lider sindical: Ne-a promis că nu va fi nimeni dat afară

HotNews.ro
Ministerul Finanțelor , Foto: Inquam Photos / George Calin
Ministerul Finanțelor , Foto: Inquam Photos / George Calin

Protestele angajaților din finanțe, declanșate cu o zi în urmă chiar de salariații Ministerului Finanțelor, nemulțumiți de preconizatele modificări fiscale, continuă vineri și s-au extins în mai multe județe, unde trezoreriile sunt închise. Ministrul Marcel Boloş consideră că protestul este îndreptăţit din punct de vedere al salarizării, pentru că sunt cu grilele „rămase în urmă”, dar spune că proiectul de ordonanţă privind măsurile fiscal-bugetare nu îi afectează pe cei cu venituri mici.

Potrivit sindicaliştilor, vineri, se protestează la Ploieşti, Piatra-Neamţ, Satu Mare, Botoşani, Timişoara, Vrancea, Bacău, Craiova, Buzău, Iaşi, Constanţa, Galati, Teleorman sau Botoşani.

22:15Toate salariile sunt plătite la timp şi nu vor fi disponibilizări la nivelul aparatului propriu şi unităţilor subordonate, a transmis ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, într-un comunicat, după întâlnirea cu reprezentanţii principalelor sindicate din domeniu.

16:10Angajații din Finanțe, care au protestat, vineri, pentru a doua zi la rând, au obținut promisiunea guvernanților că nu vor fi făcute disponibilizări în instituțiile din subordinea Ministerului Finanțelor și au primit un termen până la care va fi elebaorat un act normativ normativ prin care se vor egaliza salariile la nivelul maxim în plată în cadrul sistemului fiscal, luând în calcul hotărârile judecătorești.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX”, după mai bine de trei ore de negocieri cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

18.000 de salariați ai Fiscului au protestat în toată țara

13:38Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a făcut, vineri, vizite angajaţilor din mai multe instituţii din subordine pentru a vedea condiţiile în care lucrează. La Trezorerie s-a dus cu cafea, după ce cu o zi înainte fusese invitat de către angajaţii instituţiei.

12:25Buzău: Gaura la bugetul de stat nu am făcut-o noi, e făcută de mediul politic. Peste 100 de angajaţi ai Administraţiei Finanţelor Publice (AFP) Buzău au întrerupt activitatea vineri, protestând în faţa sediului. Sindicaliştii au transmis că, în ultimii ani, instituţia a fost afectată de restructurări, fără a se investi în modernizarea sa. „Suntem nemulţumiţi pentru că din anul 2019 suntem cea mai reorganizată instituţie din ţară, iar de fiecare dată reorganizarea s-a făcut prin disponibilizare de personal, ceea ce se încearcă şi la acest moment. Se vorbeşte tot timpul despre digitalizare, nu s-a digitalizat nimic, oamenii au plecat acasă, o parte au ales să se pensioneze, iar volumul de muncă la cei rămaşi este imens şi vorbim despre disponibilizare. La Finanţe se munceşte peste program şi nu este în regulă, de aceea suntem în stradă. Cerem de ani de zile ca posturile vacante să fie scoase la concurs dar nu ne ascultă nimeni”, a precizat pentru Agerpres liderul Sindicatului Finanţelor Publice Buzău, Adrian Radu.

11:16Alianța Natională a Sindicatelor Bugetarilor “SED LEX” anunță că 18.000 de salariați ai Fiscului protestează astăzi în toată țara, solidarizându-se cu protestul de joi de la Ministerul Finanțelor: „Nu mai sunt suficiente promisiunile! Protestele vor continua în absența unor angajamente ferme!”.

11:12Angajaţii din Finanţe vor continua protestul spontan declanșat joi până la soluţionarea revendicărilor, printre acestea fiind egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată în fiecare instituţie şi familie ocupaţională distinctă în cadrul Legii salarizării, Familia Finanţe, a declarat vineri, pentru Agerpres, Toader Nicolae-Liviu, preşedinte al Sindicatului Naţional Finanţe Publice (SindFisc).

11:00La ora 13.00, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, se va întâlni cu reprezentanții sindicatelor. „Sunt ministru de o lună și jumătate, trebuie să am timpul fizic necesar pentru ca revendicările dumnealor să le pot duce la bun sfârșit”, a adăugat Marcel Boloș.

Boloș: Protestul este îndreptăţit din punct de vedere al salarizării

Întrebat vineri dacă toţi bugetarii îşi vor primi astăzi banii, în condițiile în care unele trezorerii sunt închise, ministrul Marcel Boloș a răspuns: „16.300 de plăţi se vor face în cursul zilei de astăzi. Peste cinci miliarde de lei vor fi plăţile în cursul zilei.

Marcel Boloş consideră că protestul angajaților din Finanţe este îndreptăţit din punct de vedere al salarizării, pentru că sunt cu grilele de salarizare rămase în urmă, dar spune că proiectul de ordonanţă privind măsurile fiscal-bugetare nu îi afectează pe cei cu venituri mici, scrie news.ro

Întrebat de unde s-ar lua banii pentru majorările salarile promise celor din Finanţe, Boloș a spus că „impactul nu este atât de mare încât să pună în dificultate bugetul de stat: „Pe de altă parte, este îndreptăţit tot ceea ce dumnealor acum au ca şi forme de revendicare din punct de vedere al salarizării, pentru că sunt cu grilele de salarizare rămase în urmă şi sunt instituţia cea mai importantă a României”.

„Nu pot să rezolv peste noapte. Îndemn la calm”

Chestionat ce va face dacă protestele se vor extinde în toată ţara, ministrul Finanțelor a spus că în urmă cu o zi și-a „luat nişte angajamente”, iar „lumea ar trebui să aibă răbdare”. „Eu am venit în urmă cu o lună şi jumătate şi am preluat conducerea acestui minister. Nu pot să le rezolv peste noapte şi nu cred că există astfel de pretenţii pentru a fi rezolvate peste noapte. Eu îndemn la calm şi să avem puţină răbdare până când găsesc soluţionare la problemele şi revendicările dumnealor”.

Întrebat dacă are informaţii că s-ar putea închide Vama, aşa cum au ameninţat sindicaliştii, Marcel Boloş a răspuns: „Nu am astfel de informaţii. Nu cred că ar fi un lucru bun pentru ţară şi nu cred că trebuie să ajungem la astfel de situaţii, în condiţiile în care am avut înţelegerea din cursul zilei de ieri şi am promis că peste o lună ne întâlnim din nou pentru a face o evaluare a acestor revendicări”.

Ce se întâmplă cu şefii de birouri cărora li se desfiinţează postul?

Marcel Boloş a explicat că proiectul de ordonanţă privind măsurile fiscal-bugetare nu îi afectează „în niciun fe” pe cei cu venituri mici.

„Funcţiile de execuţie, nu s-a discutat ca cineva să fie dat afară, ca cineva să dea concurs pentru ocuparea unui post de execuţie. Şefii de birouri care se vor desfiinţa vor avea ofertă pentru funcţii publice de execuţie şi după aceea se vor reduce posturile vacante. Asta este acum, dar decizia este la nivelul coaliţiei de guvernare. Noi suntem integratorii ai acestor măsuri şi lucrurile se pot schimba până la momentul la care va fi aprobată ordonanţa şi, desigur, în prealabil, discuţia cu Comisia Europeană. (…) Această plafonare sau o limitare pe care aţi văzut-o în proiectul de ordonanţă nu este pentru a afecta pe cei cu veniturile mici. Ar fi o nebunie. Este pentru cei care au 20.000 de lei salariu şi noi să le dăm indemnizaţiile de hrană sau vouchere de vacanţă. Este imoral cel puţin acest lucru şi nu cred că cineva susţine astfel de aberaţii care s-au întâmplat în sistem”, a mai transmis Marcel Boloş.

Ce se întâmplă cu şefii de birouri cărora li se desfiinţează postul?

“Prima dată şeful de birou, dacă va fi în situaţia în care i se desfiinţează postul, va avea funcţie publică de execuţie, pentru că posturile vacante se anulează doar după ce s-a rezolvat problema celor care sunt şefi de birouri şi prin efectul ordonanţei nu vor mai fi sau alte modificări care apar ca urmare a normativelor de personal. Aşa este gândit acest lucru. În Ministerul Finanţelor există multă transparenţă şi anumiţi colegi consideră că aceste lucruri trebuie să le aflăm din presă. Nu este civilizat şi firesc, dar asigur pe toată lumea, încă o dată că li se oferă posturi vacante care sunt în organigramă şi doar de abia după aceea se taie posturile vacante”, a explicat Boloş.

Două persoane au demisionat după protestul de joi. „Vor să plece la Ministerul Fondurilor, e mai atractiv salarial”

Potrivit ministrului Finanțelor, două persoane au demisionat în cursul zilei de ieri.

“Două persoane au fost, care vor să plece la Ministerul Fondurilor. E mai atractiv din punct de vedere salarial, dar nu eu port vina aceasta a acestor salarii mici. Mă voi strădui ca oamenii să aibă salariile decente, pentru că este, instituţia cea mai importantă a statului român, care este implicată în relaţia cu contribuabilii şi de ea trebuie să avem grijă şi de funcţionari care lucrează. (…) Nu cred că se pune problema unor demisii în lanţ, se pune problema aceastor situaţii neplăcute care au apărut ca urmare a faptului că nu am fost de acord cu transferul la Ministerul Fondurilor. Îi asigur pe toţi din Ministerul Finanţelor că voi face demersurile necesare ca sistemul de salarizare să fie cel puţin la fel ca şi la Ministerul Fondurilor, pentru că merită acest lucru şi sunt instituţii ale statului pe care eu le respect pe deplin”, a mai afirmat Marcel Boloş.

Revendicările angajaților din Finanțe

Conform sindicaliștilor, ordonanța pregătită de guvern, care îi nemulțumește, conține prevederi referitoare la:

  • Plafonarea sporului de condiții vătămătoare la 1000 de lei
  • Indemnizația de hrană nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Voucherele de vacanță nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Anularea posturilor vacante
  • Desființarea biroului și funcției de șef birou
  • Normative personal: 10 funcții de execuție pentru serviciu, 20 funcții de execuție pentru direcție, 40 funcții de execuție pentru direcție generală.

Sindicaliştii solicită egalizarea salariilor la nivel maxim în plată şi introducerea în legea salarizării a familiei ocupaţionale finanţe, cu o grilă de salarizare corespunzătoare.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro