Autoritatile germane vor sa forteze Volkswagen sa recheme in service 2,4 milioane de masini
Autoritatea germana KBA a ordonat celor de la Volkswagen sa faca o rechemare pentru 2,4 milioane de masini pe care exista soft-ul care pacaleste emisiile, scrie AFP. Cotidianul Bild a scris recent ca autoritatea federala de transport KBA a respins saptamana trecuta un plan inaintat de Volkswagen care ar fi vrut sa evite un recall clasic, iar in service sa vina doar cei care doresc.
Cei de la KBA spun ca vor ordona celor de la Volkswagen sa faca o rechemare in service pentru 2,4 milioane de masini inmatriculate in Germania.
Compania anuntase ca va face rechemari incepand cu luna ianuarie si intreaga procedura va dura pana la final de 2016 fiindca este vorba de 11 milioane de masini, la unele solutiile fiind pur de soft, iar la altele si mecanice.
Cei de la KBA spun ca vor sa controleze in detaliu intreg procesul de rechemare in service.
Cotidianul Bild a scris ca autoritatile germane isi pierd rabdarea cu Volkswagen care nu ar fi dat raspunsuri multumitoare la toate intrebarile.
Insa autoritatile nu au dat public detalii despre foaia de parcurs prezentata de Volkswagen pentru a remedia problema, fiindca au nevoie de timp pentru a analiza toate detaliile tehnice.