Sari direct la conținut

Stephen Hawking avertizeaza ca omenirea ar trebui sa se teama cu adevarat de capitalism, nu de roboti

HotNews.ro
Stephen Hawking, Foto: AGERPRES
Stephen Hawking, Foto: AGERPRES

Fizicianul Stephen Hawking a sustinut, joi, in cadrul unei sesiuni de intrebari si raspunsuri pe reteaua de socializare Reddit, ca umanitatea ar trebui sa se teama mai degraba de capitalism, decat de roboti si de dezvoltarea inteligentei artificiale, scrie The Huffington Post.

Hawking a declarat ca inegalitatea economica va exploda pe masura ce robotii vor inlocui muncitorii, iar persoanele bogate, care detin tehnologia, vor refuza sa-si imparta averea.

Daca robotii vor produce tot ce avem nevoie, atunci viitorul va depinde de modul cum distribuim bogatia. Cu totii ne putem bucura de o viata relaxanta si plina de lux daca bogatia produsa de roboti este distribuita in mod egal, ori cei mai multi putem sfarsi in saracie daca detinatorii robotiior vor refuza sa distribuie bogatia comuna. Pana acum, se pare ca se mizeaza pe cea de-a doua optiune, iar tehnologia conduce la o inegalitate economica din ce in ce mai pronuntata”, a declarat Stephen Hawking, potrivit The Huffington Post.

Astfel, prăpastia dintre cei foarte bogati si restul oamenilor se largeste constant. The Huffington Post sustine ca detinatorii tehnologiei vor deveni burghezii unei noi ere, in care corporatiile pe care le detin nu vor oferi locuri de munca oameniilor, ci robotilor.

O cercetare publicata recent de Universitatea Oxford arata ca 35% din locurile de munca din Marea Britanie vor disparea in urmatorii 20 de ani din cauza automatizarii si dezvoltarii tehnologiei, scrie The Independent.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro