Bursele Europene JTI pentru Jurnalisti 2015 – 2016
Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști continua cu ediția 2015-2016, în organizarea Fundației Euromonitor pentru Excelență, cu sprijinul Agenției Ad Media Consult.
Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști invita tinerii jurnaliști care doresc să capete o expertiza profesională în problematica europeană să se alăture celor peste 150 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor ani de training și burse de pregătire profesională ce le-au completat cunoștințele, le-au consolidat experiențele și le-au lărgit orizonturile profesionale.
Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști este un program de încurajare și facilitare a pregătirii profesionale și îi ajută pe participanți să aprofundeze înțelegerea tematicilor legate de Uniunea Europeană, cadrul de reglementare, funcționarea instituțiilor, relaționarea între Statele Membre, precum și maniera în care este abordată problematica europeană de către media occidentală.
Programul ‘Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști’ cuprinde trei etape de pregătire profesională:
— Un training specializat, susținut în România de către specialiști în relații europene;
— O călătorie de studii de o săptămână, la Bruxelles, pe durata căreia jurnaliștii vor avea ocazia să se întâlnească și să discute cu oficiali ai Uniunii Europene;
— Stagii de pregătire profesională, timp de trei săptămâni, în cadrul unor prestigioase organizații de presă europene.
La încheierea fiecărei faze sunt selectați jurnaliștii care vor participa la faza următoare.
Și la ediția 2015-2016 sunt așteptați să aplice la programul de Burse Europene JTI atât jurnaliști din România, cât și din Republica Moldova, din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile social, politic și economic, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
– experiență profesională de minim 3 ani
– vârsta de până în 35 de ani:
– abilități de comunicare în limba engleză (cunoașterea limbii franceze reprezintă un avantaj):
– dosarul de înscriere va cuprinde: Curriculum Vitae, formular de înscriere disponibil pe site-ul Fundației Euromonitor pentru Excelență (www.euromonitor.ro), fotografie color tip pașaport, portofoliu (trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate), trei scrisori de recomandare, de preferință una de la superiorul direct sau managerul instituției la care lucrează.
Data limita de depunere a dosarelor de înscriere este 10 octombrie 2015 (inclusiv), toate înscrierile având mențiunea “Pentru Bursele Europene JTI”.
Preselecția candidaților se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecția pe baza unui interviu.
Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști a fost lansat în 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, ca o continuare a programului de stagii inițiat de Național Forum Foundation/ Freedom House în anii ’90, cu sprijinul Guvernului SUA, iar ulterior, începând cu anul 2000, cu finanțarea JTI.
Încă de la început, obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților tinerilor jurnaliști, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, imersiune în medii culturale diverse și practica profesională specializată, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.
Dosarele de înscriere se vor depune la: Ad Media Consult srl. Adresă: Str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, vila i-2 Voluntari, jud. Ilfov, cod poștal 077190. Persoana de contact: Irina Apostol, fax: +40 318172768. E-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro.
Documentația electronică se va trimite la adresa: burse@euromonitor.ro. Pentru detalii suplimentare vă puteți adresa Fundației Euromonitor pentru Excelență, la adresa: Calea Floreasca, nr. 167, et.4, sector 1, București. Persoana de contact: Andra Dimitriu — Project Manager, e-mail: andra.dimitriu@euromonitor.ro.