Invatamant. "Vrem salarii mari, dar să nu se schimbe nimic!"
La început de an școlar, profesorii așteaptă mărirea de salariu promisă. Cu salarii începând de la 700 de lei pentru un profesor debutant și până la 2000 lei pentru un profesor cu gradul I și vechime considerabilă, cadrele didactice pot găsi diverse mijloace de a-și mări venitul. Profesorii vor salarii mari, dar vor și să nu fie împiedicați să-și desfășoare activitatea așa cum au făcut-o până acum.
Puțini sunt cei care vor să lucreze în zonele sărace ale țării, profesorii știind, la fel ca popa Tanta, că bunăstarea lor depinde de bunăstarea localnicilor. Așa se face că, în anii aceștia, sunt județe în care nu există niciun profesor care să ia o notă mai mare de 6 la titularizare și astfel rămân locuri libere, neocupate de profesori calificați. Desigur, în aceste locuri, calitatea actului educațional scade, din cauza angajaților necalificați și, în ansamblu, apare o inegalitate a șanselor pentru copii.
În orașele mari și în municipiul București, concurența pentru ocuparea posturilor vacante este foarte mare. Puținele locuri titularizabile care se eliberează într-un an, se ocupă din primăvară, de la transferurile realizate cu complicitatea inspectorilor și rămân foarte puține posturi titularizabile pentru concurs. Astfel, la disciplina limba română, dacă iei o notă mai mică decât 8 la examen, nu ai nicio șansă să obții un post – nici măcar pentru suplinire – în București, în ședințele din timpul verii. Ai putea obține un post părăsit de altcineva în toamnă, poate chiar după începerea anului școlar. Și, cu toate acestea, profesorii luptă să obțină un post în oraș. La limba română, sunt, în medie, în fiecare an, 200 de candidați pentru cinci posturi vacante, titularizabile.
Dacă salariul este același, de ce sunt atât de mulți cei care vor să devină profesori în marile orașe? Pentru că există mijloace de rotunjire a veniturilor. Sigur că există mulți profesori dedicați, care nu întreprind astfel de activități.
Iată câteva dintre mijloacele profesorilor de a-și mări venitul:
- Sunt profesori care țin ore suplimentare în cadrul școlii. Acolo unde rămân posturi neocupate, profesorii din școală iau orele rămase și lucrează ca necalificați. În comunitățile sărace, profesorul de geografie va preda și biologie și engleză etc.
- Unii profesorii țin ore de after-school cu elevii de la clasă. Activitatea se realizează cu un singur cadru didactic. În această situație, profesorul are control absolut asupra activității și numărul elevilor pe care îi declară prezenți în acte depinde de buna sa credință. La finalul lunii, prof. Ionescu declară că au participat jumătate dintre elevii care au venit la orele de after-school, întotdeauna câte 7 copii. În realitate, au venit și 18 copii la o ședință. Uneori ține ședințe de o oră jumătate, dar plătește impozit doar pentru o oră. Aceste cursuri se petrec cu elevii săi de la clasă, astfel, apărând o înțelegere tacită între părinții care vor note mari pentru copii și profesorul sărac. În felul acesta, și părinții sunt stimulați să plătească 15 lei pe săptămână pentru o oră de curs, știind că profesorul va fi mai îngăduitor cu odrasla. Când este verificată situația orelor de after-school se verifică numai dosarele, documentele. Săptămânal, un venit considerabil fiscalizat în mică măsură, rămâne profesorului pentru numai o oră de muncă cu elevii săi.
- Alți profesori cumpără materiale auxiliare pentru elevii lor și primesc comision. Uneori sunt alese editurile care oferă cele mai mari comisioane, conținutul culegerii nemaifiind un criteriu de luat în seamă. Își șoptesc unii altora în cancelarie aceste lucruri, pentru că dacă cererea de cărți crește, crește și comisionul. Deși s-a cerut renunțarea la această practică, realitatea a rămas aproape neschimbată, comisionul este acordat acum cu colaborarea părinților care se ocupă fictiv de achiziția culegerilor. Numărul de culegeri este aproape la fel de mare la anumite discipline: culegere pentru fiecare semestru, pentru vacanță, pentru diverse aspecte ale disciplinei.
- Unii profesori de limba română vând în școală cărți de literatură pentru copii, primind un comision considerabil. Cărțile au același preț ca și în librării.
- Unii profesorii acceptă cadouri și atenții din partea părinților pentru a le fi câștigată simpatia.
- Sunt profesori care pretind și primesc gradații de merit timp de cinci ani, dacă adună un punctaj minim. Dovezile acestor puntaje sunt adeverințe, documente. Cu cât dosarul este mai gros, cu atât șansele să obții gradația de merit sunt mai mari. Gradația de merit nu este o dovadă a abilităților profesorului de a educa, ci o dovadă a adunării de documente. Chiar și profesori incapabili să-și țină copiii în clasă în timpul orelor, profesori care absentează des de la școală pot lua gradație de merit.
- Sunt alți profesorii care organizează excursii și tabere, ocupând locurile libere cu copii plătitori și luând mai puțini supraveghetori. Profesorii beneficiază de locuri gratuite pe care le ocupă copiii plătitori.
- Unii profesori încurajează elevii să participe la concursuri școlare cu taxă.
- Și nu în ultimul rând, unii profesorii oferă în timpul liber meditații. Unii plătesc impozit pentru venit, însă cei mai mulți nu o fac. Unii profesori meditează copii pe care nu-i au la clasă pentru a evita conflictul de interese. Domnul Marcu, profesor de chimie, le cere copiilor să învețe ceea ce le dictează. Pentru că ei nu înțeleg problematica predată, copiii iau note foarte mici, riscând să rămână repetenți. Note mari primesc numai cei care apelează la domnul profesor pentru lămuriri suplimentare la domiciliu. Deși nu-i ajută pe termen lung, unii părinți își meditează copilul cu domnul Marcu.
În altă ordine de idei, meditațiile devin un al doilea loc de muncă pentru foarte mulți profesori, fiind și principala sursă de venit. Profesorii își dau elevii unul altuia pentru meditații și se creează o rețea de părinți și profesori meditatori, un soi de școală underground, un simptom al eșecului educațional.
Chiar și atunci când le este amenințat confortul, profesorii se descurcă. Având un loc cald, profesorul nu vrea decât să-l păstreze și să-și desfășoare activitatea fără intervenție străină. Când inspectorul se anunță la clasă, doamna Ionescu, cu o experiență de aproape 30 de ani la catedră este de-a dreaptul impacientată. Își întreabă colegii mult mai tineri cum să abordeze ora, înțelegând că metodele ei sunt învechite, rudimentare și nepotrivite pentru copiii de astăzi. Pregătește o oră și, în așteptarea inspectorului, o desfășoară la nesfârșit, zi de zi, până când, în sfârșit inspectorul trece pe la clasa dumneaei și scapă de chinul inspecției, al așteptării. Răsuflă ușurată pentru că s-a descurcat și de data aceasta și a primit un calificativ de care este mândră. La finalul inspecției, toată lumea este mulțumită, chiar și inspectorul despre care s-a aflat între timp, din șoapte, ce mănâncă, ce bea, ce îi place, ce preferă și i s-a făcut pe plac.
INTERVIURILE HotNews.ro