Deputatul PNL Cezar Preda: Romania, solidara cu deciziile UE privind imigrantii. Aderarea la Schengen, readusa in discutie
Deputatul PNL Cezar Preda a declarat, vineri, in contextul crizei refugiatilor, ca PNL considera ca Romania trebuie sa fie solidara cu orice decizie luata de UE in sensul rezolvarii problemei, afirmand ca aderarea Romaniei la Schengen ar trebui readusa in discutie, noteaza Mediafax.
„PNL este obligat sa-si exprime pozitia cu privire la aceasta chestiune extraordinar de importanta pentru Europa. UE este construita, in primul rand, pe principiul solidaritatii si, ca atare, Romania va fi solidara cu orice decizie pe care Uniunea Europeana o ia in sprijinul rezolvarii problemei create, fluxul de imigranti”, a declarat deputatul Cezar Preda, la Gura Humorului, dupa o sedinta a comisiei de unificare a PNL.
Cezar Preda a mai spus ca „PNL, in institutiile europene si, in primul rand, in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, va duce mesajul partidului pentru ca fiecare tara aflata in calea fluxului de imigranti sa respecte obligatiile pe care si le-a asumat si pentru care UE plateste sume consistente”, adaugand ca „si noi, Romania, platim fonduri foarte mari pentru ca aceste tari sa-si respecte obligatiile”.
Preda s-a declarat in asentimentul comandamentului cerut de vicepremier, conchizand ca „ca Romania nu se afla la ora aceasta in calea stabilita a acestui flux de imigranti”, dar este pegatita pentru orice situatie. Liberalul a subliniat ca apartenenta Romaniei la Schengen ar trebui repusa pe tapet, subliniind ca trebuie sa se gandeasca foarte rapid modul in care Romania poate sa fie primita in Schengen.
„In cadrul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, PNL isi va spune cu tarie acest punct de vedere, pentru ca fiecare dintre noi sa ne respectam obligatiile si inchei spunand ca suntem solidari intotdeauna cu UE si cu atat mai mult ar trebui sa se repuna pe tapet apartenenta Romaniei la Schengen pentru ca noi suntem solidari si ne respectam toate obligatile si cred ca ar trebui din nou sa se gandeasca foarte rapid modul in care Romania poate sa fie primita in Schengen”, a spus el.
Purtatorul de cuvant al PNL, Ionut Stroe, a declarat, la randul sau, ca „Romania trebuie sa fie parte a raspunsului unificat al UE la aceasta situatie de mare dificultate”, afirmand ca „nu este de dorit sa generam anumite resentimente, ostilitati generate de acest val de refugiati, care trebuie priviti, in primul rand, cu umanitate, modul de abordare trebuind sa tina cont atat de drepturile omului, cat si de drepturile refugiatilor”.
Ionut Stroe a mai afirmat ca tara noastra trebuie sa contribuie direct proportional cu posibilitatile pe care le are in acest moment.
„Romania trebuie sa contribuie direct proportional cu posibilitatile pe care le are in acest moment. Nimeni nu porneste la drum cu ideea ca trebuie impartit numeric sau trebuie actionat in sensul primirii, pentru ca Romania este o tara de tranzit si pornim la drum tinand cont de valorile europene, umanitate si tinand cont de faptul ca Romania se afla intr-o zona de vulnerabilitate si lucrul acesta trebuie sa fie in directa relatie cu propunerile pe care de exemplu Franta si Germania le-au facut, prin apelul la ponderatie”, a adaugat el.