Cine ce primeste si de ce: Noua economie a pietelor de matchmaking si proiectarea acestora

Economişti care construiesc un sistem de admitere mai echitabil și care, efectiv şi fără nici o exagerare, salvează vieţi la propriu? Cine ar fi crezut!? Alvin Roth (pe scurt, Al) este un economist atipic. În 2012, a primit împreună cu Lloyd Shapley Premiul Nobel pentru contribuţiile sale atât teoretice, cât şi practice, la „proiectarea” unor pieţe de „matching”.

Dar ce înseamnă a proiecta o piaţă? Şi ce înseamnă o piaţă de matching?

La modul ideal, o piaţă ar trebui să fie un cadru în care participanţii să-şi poată exprima preferinţele şi să poată tranzacţiona liber. De prea multe ori însă, o astfel de piaţă ideală, fie este confundată cu o piaţă în care orice este permis, fie este prezentată în contrast cu o piaţă în care există multe restricţii şi reglementări. Ceea ce se pierde din vedere între aceste extreme este faptul că, de fapt, chiar şi pieţele în care participanţii se pot exprima şi pot tranzacţiona liber, fără a fi neapărat excesiv reglementate, funcţionează totuşi mai bine când sunt guvernate de reguli şi instituţii care le înlesnesc funcţionarea.

Uneori aceste reguli şi instituţii evoluează treptat, de la sine, iar pieţele funcţionează bine. Alteori însă, evoluţia duce la pieţe ce funcţionează defectuos ori chiar intră în colaps – şi atunci e de dorit ca regulile şi instituţiile să fie (re)concepute, (re)proiectate.

Împreună cu colaboratorii săi, Al şi-a dedicat mult timp atât studierii pieţelor care funcţionează defectuos, cât şi celor care funcţionează bine. Comparându-le, a cristalizat, în timp, un set de proprietăţi-cheie care fac diferenţa. Cartea descrie atât aceste proprietăţi, cât şi procesul prin care au fost identificate, precum şi importanţa lor. De asemenea, prezintă algoritmi uşor de înţeles, care sunt remarcabili tocmai pentru că, folosiţi corect, produc soluţii compatibile cu aceste proprietăţi.

Firul narativ este construit plecând de la observaţii evidente care sunt îmbinate gradual cu puncte de vedere inteligente şi neaşteptate. Expunerea este vie, presărată cu anecdote savuroase şi este mereu concretă, bazată aproape în întregime pe exemple din aşa-numitele pieţe de matching, pieţe care ar trebui să fie familiare oricui a fost în situaţia de a merge la şcoală, de a aplica pentru o slujbă, ori de a folosi un site web în speranţa găsirii unui partener.

Dar ce înseamnă totuşi aceste pieţe de matching? Sunt ele atât de diferite şi de importante cât să justifice adoptarea unui nou cuvânt, matching, ca neologism?

În general, piaţa este înţeleasă ca un loc în care cererea se întâlneşte cu oferta, bunurile sunt standardizate, identitatea participanţilor este irelevantă, iar tranzacţiile sunt intermediate exclusiv pe baza preţurilor. De exemplu, dacă doresc să cumpăr 100 de acţiuni identice la bursa din Londra, preţul acestora este dat de cerere şi ofertă, iar atâta vreme cât îmi pot permite să le cumpăr, nimic nu mă împiedică să o fac. Nu e nevoie să conving vânzătorul că eu sunt cel mai potrivit cumpărător. La rândul meu, atâta timp cât obţin aceste acţiuni, îmi este indiferent dacă 60 provin de la un vânzător, iar restul de 40 de la altul.

Modelul anterior este, probabil, cel mai cunoscut publicului şi funcţionează excelent pentru multe pieţe importante, însă nu este potrivit pentru toate pieţele. De fapt, foarte multe pieţe în care ajungem să participăm de-a lungul vieţii sunt diferite.

De exemplu, Universităţile din St. Andrews și Stanford la care lucrez sunt prestigioase şi atractive, iar numărul aplicaţiilor de admitere primite depăşeşte cu mult numărul locurilor disponibile. Deşi situaţia se repetă an de an, niciuna dintre cele două universităţi nu alege să ridice nivelul taxelor de şcolarizare ca doar cei mai bogați studenţi să şi le poată permite. Taxele rămân suficient de mici încât un număr mare de studenţi să poată aplica, iar universităţile îşi rezervă dreptul de a-şi alege studenţii. Nu este suficient, așadar, ca un student să aleagă să urmeze o universitate, ci trebuie ca şi universitatea să aleagă să admită acest student. Aceastădublă coincidenţă a alegeriloreste o caracteristică care defineşte aşa-numitele pieţe de matching. Spre deosebire de bursa din Londra, identitatea universităţilor şi a studenţilor contează enorm, iar preţul (taxele de şcolarizare) nu este esenţial pentru a balansa cererea şi oferta.

În această carte sunt discutate multe astfel de pieţe de matching şi proprietăţile lor. Accentul este pus pe pieţele în (re)proiectarea cărora Al a fost implicat direct şi a avut un rol determinant, cum ar fi piaţa admiterilor la şcoală, piaţa obţinerii primului loc de muncă după absolvire pentru unele specializări, ori pieţe neobişnuite, cum ar fi piaţa care facilitează schimbul de organe (şi în care nu exista preţ!), care a fost practic inventată de Al şi de colaboratorii săi.

Alte pieţe noi, facilitate de platforme, ca de exemplu Airbnb şi Uber, ori în care tehnologia joacă un rol principal, cum ar fi pieţele de capital cu tranzacţii rapide (high frequency trading) sunt, de asemenea, menţionate.

Presărată cu un umor fin şi scrisă accesibil, cartea este fascinantă, oferind o privire de ansamblu asupra muncii lui Al şi a colaboratorilor săi. Într-un context în care, pe fondul unor crize macroeconomice majore, credibilitatea economiei ca ştiinţă a fost, deseori, pusă în discuţie, Al prezintă publicului o latură a ştiinţelor economice care nu are o acoperire mediatică importantă şi este foarte puţin cunoscută, deşi, paradoxal, este probabil cea în care s-au înregistrat cele mai remarcabile şi clare progrese. O carte care merită citită şi celebrată!

Notă: Textul de mai sus este semnat de Alexandru Nichifor – Assistant Professor şi Visiting Assistant Professor St. Andrews University şi Stanford University – și reprezintă prefața ediției în limba română a cărții „Cine ce primeste si de ce”, de Alvin Roth (Editura Publica), laureatul Nobel pentru Economie 2012, şi este reprodus aici cu permisiunea autorului.