RCS&RDS va furniza internet mobil la viteze 4G in 25 de orase, in urma unui acord de cesiune cu 2K Telecom, firma controlata de fratele lui Sebastian Ghita
RCS&RDS este incepand de joi, 20 august, posesorul unei licente 4G in banda de 2600 MHz (TDD) si va furniza tuturor clientilor sai, fara costuri suplimentare si la orice tip de abonament, servicii de date 4G, la viteze de transfer de pana la 150 Mbps, in 25 de orase din tara, pana la finalul anului 2015, a anuntat joi operatorul de cablu. Compania detinuta de oradeanul Zoltan Teszari precizeaza ca a dobandit licenta 4G/LTE in urma unui proces de cesiune cu 2K Telecom, firma controlata de Alexandru Ghita, fratele lui Sebastian Ghita, cu acordul Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
In prima etapa a proiectului, pana la finalul lunii septembrie, clientii Digi Mobil din 12 orase vor beneficia de avantajele tehnologiei 4G: Bucuresti, Cluj, Timisoara, Brasov, Oradea, Craiova, Constanta, Iasi, Arad, Sibiu, Pitesti si Ploiesti, urmand ca pana la finalul anului sa isi extinda aria de acoperire in Galati, Braila, Baia Mare, Targu Mures, Satu Mare, Ramnicu Valcea, Drobeta Turnu Severin, Targu Jiu, Resita, Slatina, Hunedoara, Vaslui, Alexandria. In acelasi timp, compania va continua sa isi dezvolte reteaua de comunicatii mobile pentru a avea acoperire 3 G si 4G la nivel national.
- „Noua licenta in banda de 2600 MHz ne va permite sa dezvoltam in continuare reteaua de comunicatii mobile, astfel incat sa le oferim clientilor nostri o mai buna acoperire, viteze mai mari de transfer pentru traficul de date de care beneficiaza la orice tip de abonament, la aceleasi preturi competitive cu care i-am obisnuit”, a declarat Valentin Popoviciu, director de dezvoltare RCS & RDS.
Tehnologia 4G va fi disponibila in pachetele Digi Mobil incepand cu sfarsitul lunii septembrie cand compania va introduce in oferta sa comerciala si terminale compatibile 4G (LTE TDD in banda 38 LTE TD 2600). Clientii Digi Mobil vor putea naviga mai rapid pe internet, vor putea descarca aplicatii, muzica, iar streaming-ul video sau incarcarea fisierelor de mari dimensiuni se vor realiza intr-un intr-un mod mult mai rapid.
- De ce avea nevoie RCS&RDS de licenta 4G: Toata reteaua Digi Mobil furniza servicii pe baza frecventei de 900 MHz in tehnologie 3G
Noua licenta a companiei in banda de 2600 MHz (TDD) a fost dobandita in urma unui proces de cesiune dintre 2K Telecom si RCS & RDS, cu acordul Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
RCS&RDS era pana la acest moment singurul operator mobil care nu furniza servicii 4G, in conditiile in care toata reteaua Digi Mobil functiona pe baza frecventei de 900 MHz in tehnologie 3G, pe care operatorul a castigat-o prin licitatie publica. De altfel, RCS&RDS subliniaza pe site-ul propriu ca pentru a beneficia pe deplin de calitatea semnalului Digi Mobil, clientii RCS&RDS trebuie sa utilizeze un telefon compatibil 3G 900 MHz.
- „RCS & RDS dezvolta, incepand cu 2014, acoperirea retelei 3G Digi Mobil, ca urmare a castigarii, prin licitatie publica, a dreptului de utiliza o noua frecventa radio – 900 Mhz, in plus fata de frecventele actuale de 2100 Mhz”, se arata pe site-ul RCS&RDS.
Ce licente au castigat 2k Telecom si RCS&RDS in anul 2012 – la cea mai mare licitatie de telefonie mobila care a avut loc vreodata in Romania
Compania 2K Telecom, controlata de familia deputatului Sebastian Ghita, a castigat in anul 2012, in cadrul celei mai mari licitatii de telefonie mobila organizate vreodata in Romania, 2 blocuri de 15 MHz in banda de 2600 MHz (TDD), valabile pentru perioada 2014 – 2029 si pentru care a achitat suma de 6.601.000 euro, reprezentand taxa de licenta.
Actionariatul 2K Telecom
2K Telecom este controlata de Alexandru Ghita – 67,12% (fratele deputatului Sebastian Ghita), Vasile Domente – 8,05% (unchiul lui Sebastian Ghita) si Vasile Radu – 24,83%.
La aceeasi licitatie din 2012 a participat si RCS&RDS, care si-a adjudecat 1 bloc in banda de 900 MHz, valabil pentru perioada 2014-2029 si pentru care a achitat suma de 40.000.000 euro, reprezentand taxa de licenta. Odata cu intrarea in banda de 900 MHz, RCS & RDS si-a majorat portofoliul de spectru cu 29%.