Politic Show: Angajatii Guvernului si ai Presedintiei, privilegiati fata de cei din ministere; Cariera lui Ponta atarna de un punct din cota TVA; Bunea Stancu si Ioan Niculae a avut "o indrazneala deosebita" in incercarea "de a influenta pe cai oculte alegerea presedintelui"
Angajatii Guvernului si ai Presedintiei, privilegiati fata de cei din ministere. Printr-o modificare legislativa realizata pe sest, pe ultima suta de metri a sesiunii parlamentare din vara, angajatii de la Presedintie si Guvern au primit majorari salariale substantiale. Legea 174, prin care Parlamentul a decis majorarea salariala, a fost publicata in Monitorul Oficial pe 30 iunie, iar prevederile acesteia modifica o Ordonanta de Urgenta a Guvernului, mai exact, 86/2014, care stabileste masuri de reorganizare la nivelul administratiei publice centrale. „Salarizarea personalului din cadrul Administratiei Prezidentiale si aparatului de lucru al Guvernului se stabileste la nivelul de salarizare maxim aflat in plata aferent functiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului”, este amendamentul care a condus ca salariatii celor doua Palate sa beneficieze de o majorare salariala care poate sa ajunga pana la 70%, scrieEVZ.
Cariera lui Ponta atarna de un punct din cota TVA. Premierul Victor Ponta a anuntat ca nu va demisiona atat timp cat cota de TVA va fi micsorata la cel mult 20%. Insa PNL, PSD si UNPR s-ar putea intelege pe o cota de 21%, iar astfel ar forta plecarea lui Ponta si, in plus, ar acoperi si deficitul bugetar, o cerinta a presedintelui Iohannis. In prima emisiune televizata dupa intoarcerea in tara, premierul Victor Ponta a anuntat ca ramane la Palatul Victoria, infirmand astfel zvonurile care il dadeau deja plecat. „Va dati demisia de la Guvern?”, a fost intrebat Victor Ponta intr-o emisiune la Romania TV, postul patronat de bunul sau prieten Sebastian Ghita. „Nu. Mai e putin pana in decembrie 2016”, a raspuns premierul, aratand, cel putin la nivel declarativ, ca vrea sa-si duca mandatul la bun sfarsit, anuntaAdevarul.
Motivare in dosarul „Mita la PSD”. Bunea Stancu si Ioan Niculae a avut „o indrazneala deosebita” in incercarea „de a influenta pe cai oculte alegerea presedintelui”. Gheorghe Bunea Stancu si Ioan Niculae au savarsit infractiunile dovedind o indrazneala deosebita si avand drept scop bunastare personala, iar incercarea de a influenta pe cai oculte alegerea presedintelui Romaniei este o activitate reprobabila, arata CAB in motivarea data in dosarul „mita la PSD”. Curtea de Apel Bucuresti (CAB) arata in motivarea deciziei prin care a dispus condamnarea lui Gheorghe Bunea Stancu, fostul presedinte al Consiliului Judetean Braila, la trei ani de inchisoare, iar a omului de afaceri Ioan Niculae, Gheorghe Teodorescu si Viorel Barac, la cate doi ani si jumatate, cu executare, in dosarul „mita la PSD” ca inculpatii „au savarsit infractiunile dovedind o indrazneala deosebita si avand drept scop bunastare personala, in dauna unor valori esentiale pentru statele democratice, respectiv alegerea in conditii de transparenta a unui presedinte de republica, buna desfasurare a activitatii partidelor politice si desemnarea pe criterii de competenta si reprezentativitate a persoanelor in functii de conducere in administratia publica”, informeazaGandul.
Cine sunt magistratii si sefii de institutii facuti doctori de generalul-politician Gabriel Oprea. Gabriel Oprea, suspectat ca si-ar fi plagiat teza de doctorat, este, de mai bine de sapte ani, si coordonator de doctorate la institutia de invatamant a SRI. Printre personalitatile care au sustinut doctoratul cu vicepremierul se regasesc si nume importante din sistemul de justitie, cum ar fi prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, sau fostul vicepresedinte al CSM, Gheorghe Muscalu. Specialistii consultati de RL spun ca, desi legea nu le interzice, astfel de legaturi dintre magistrati si politicieni ridica probleme de ordin etic. Bogdan Licu este prim-adjunctul procurorului general al Romaniei, Tiberiu Nitu. Are o experienta de procuror de peste 11 ani, a fost membru al Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, reprezentant al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, membru CSM si chiar vicepresedinte CSM in perioada 2009-2010. In anul 2011, Licu a devenit si doctor in stiinte militare si informatii, cu lucrarea „Coruptia, risc major la adresa securitatii nationale”, iar coordonatorul acestuia a fost prof. univ. dr. Gabriel Oprea, scrieRomania Libera.
Tariceanu: „Codul Fiscal este singura cale pentru a avea o crestere sustenabila a salariilor in viitor”. Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, considera ca noul Cod Fiscal trebuie aprobat in forma lui actuala si trebuie „pus in aplicare netrunchiat”. De asemenea, Tariceanu consider ca aceasta este singura cale de a avea o crestere sustenabila a salariilor. „Adevarul este altul: salariile bugetarilor pot si trebuie sa creasca, odata cu salariile romanilor care lucreaza in mediul privat. Sunt primul care sustine necesitatea unei noi legi a salarizarii care sa puna pe baze solide si predictibile cresterile salariale. Dar aceasta lege a salarizarii nu poate sa fie pusa in aplicare fara Noul Cod Fiscal. Cresterea consistenta si pe termen lung a salariilor nu se poate face intr-o logica a austeritatii, pentru ca se blocheaza motorul care asigura sustenabilitatea acestei cresteri. Fara acest nou Cod Fiscal care asigura o crestere economica consistenta si pe termen lung, motorul economiei nu va functiona la parametri care sa asigure cresteri semnificative”, a postat Calin Popescu Tariceanu pe pagina personala de Facebook, anuntaEVZ.