6 motive pentru care incepand de joi, Registrul Comertului iti poate dizolva firma
Incepand de joi, 16 iulie, Registrul Comertului sau orice alta persoana interesata pot determina dizolvarea firmei, daca nu ati depus stuatiile financiare anuale sau daca ati declarat ca nu ati desfașurat activitate economica. Cererea de dizolvare poate fi depusa dupa un termen de 60 de zile de la data la care ar fi trebuit depuse aceste situatii financiare la autoritati. Desigur, este o falsa impresie ca daca nu am depus bilantul unei societati, gata am scapat de aceasta, deoarece pronuntarea dizolvarii nu este nici pe departe aceeași cu radierea societatii din Registrul comertului, iar in aceasta perioada de dizolvare, administratorii societatii sau dupa caz participantii la societate au in continuare obligatii legale cu privire la functionarea societatii.
Observam din lege ca aceeași sanctiune de dizolvare a entitatii dupa trecerea celor 60 de zile, se poate aplica inclusiv pentru nedepunerea raportarilor contabile, cum ar fi raportarile contabile semestriale.
Incepând cu data de 07 iulie 2017 operatorii economici inregistrati la Registrul Comertului vor avea un numar de identificare unic la nivelul Comunitatii Europene, iar Oficiul national al Registrului comertului este autoritatea nationala ce va asigura interconectarea cu celelalte Registre ale comertului din celelalte state membre, pentru diverse tranzactii transfrontaliere.
Alte 5 cazuri enumerate punctual de lege când se dispune dizolvarea societatii sunt:
1. societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot intruni;
2. actionarii/asociatii au disparut ori nu au domiciliul cunoscut ori resedinta cunoscuta;
3. nu mai sunt indeplinite conditiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirarii duratei actului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social;
4. a incetat activitatea societatii sau nu a fost reluata activitatea dupa perioada de inactivitate temporara, anuntata organelor fiscale si inscrisa in Registrul Comertului, perioada care nu poate depasi 3 ani de la data inscrierii in Registrul Comertului;
5. societatea nu si-a completat capitalul social, in conditiile legii.
Și perioada de lichidare a unei societati se reduce, in sensul ca aceasta trebuie finalizata in termen de 1 an de la data inregistrarii la Registrul Comertului a mentiunii de incepere a dizolvarii.
Lichidatorul se poate adresa Registrului Comertului, ce poate prelungi acest termen cu inca 1 an de maxim 2 ori din motive obiective.
Amintim faptul ca pentru societatile noi infiintate, la inmatricularea in Registrul Comertului, catre solicitanti se vor elibera:
– certificatul de inregistrare;
– codul unic de inregistrare fiscala și, dupa caz, identificatorul unic la nivel european. Sa speram ca noile reglementari sunt benefice unei categorii cât mai largi de persoane. Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta)
Lista companiilor pentru care Oficiul National al Registrului Comertului urmeaza sa formuleze actiuni de dizolvare va fi afisata pe pagina sa de Internet sau pe portalul de servicii on-line cu cel putin 15 zile calendaristice inainte si se transmite Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Ca urmare a modificarii legii, prin intermediul unui sistem de interconectare la nivelul Uniunii Europene intre oficiile nationale ale registrului comertului orice persoana va putea verifica, in mod gratuit, anumite informatii cu privire la orice firma din UE, precum denumirea si forma juridica, sediul social/profesional si statul membru in care este inmatriculata, codul unic de inregistrare fiscala si starea firmei.
Legea introduce si un alt element de identificare a firmelor, respectiv un identificator unic la nivel european, EUID. Acesta va include elementul de identificare a Romaniei, elementul de identificare a registrului national, numarul persoanei din registrul respectiv si, daca este necesar, alte elemente pentru a evita erorile de identificare.
Persoanele juridice de nationalitate romana care deschid sucursale in strainatate vor avea obligatia de a le mentiona la oficiul registrului comertului din Romania. Totodata, persoanele juridice cu sediul principal in strainatate care deschid sucursale in Romania au obligatia de a cere inregistrarea acestora la oficiul registrului comertului de la sediul fiecarei sucursale. Aceste sucursale vor avea, printre altele, obligatia de a depune anual, situatiile financiare ale persoanei juridice din strainatate.
Startupcafe.ro a scris inca de acum 3 saptamani despre aceasta lege.