HARTA INTERACTIVA / FOTO Prima legatura pe autostrada intre Romania si alt stat european, gata de inaugurare. Imagini cu autostrada Arad – Nadlac si noul Punct de Trecere a Frontierei cu Ungaria
Romania se pregateste sa inaugureze prima conexiune pe autostrada cu un alt stat european. Lotul 2 al autostrazii A1 Nadlac – Arad, punctul de trecere al frontierei cu Ungaria si autostrada maghiara M43 de la Nadlac pana la Mako sunt finalizate si gata de inaugurarea oficiala ce va avea loc sambata pe 11 iulie. La inaugurarea Punctului de frontiera ce are cate zece benzi pe sens sunt asteptati sa vina premierul Victor Ponta si primul-ministru al Ungariei Viktor Orban, insa prezenta celor doi nu a fost confirmata oficial.
Lotul 2 din Autostrada A1 Nadlac-Arad are o lungime de 16 kilometri, insa circa sase kilometri au fost deschisi circulatiei in luna decembrie 2014, odata cu primul lot de 22 km, pentru a exista o legatura intre DN 7 si autostrada.
Pe 11 iulie, cum lucrarile pe Lotul 2 au fost finalizate, Compania de Autostrazi va deschide traficului pe cei zece kilometri ramasi, cuprinsi intre DN 7 langa localitatea Pecica si Arad.
Pe langa cei 10 km de autostrada, tot pe 11 iulie va fi taiata panglica si pe noul punct de trecere a frontierei intre Romania si Ungaria, marcand practic un moment istoric: prima conexiune pe autostrada intre Romania si alt stat european.
La marea inaugurare sunt asteptati sa isi faca prezenta premierii celor doua tari, Victor Ponta si Viktor Orban, desi in urma controverselor iscate de plecarea si recuperarea premierului Ponta intr-un spital din Turcia, autoritatile de la Transporturi nu pot spune cu siguranta daca acesta va face deplasarea pana la Nadlac.
Punctul de Control Trecere Frontiera km 0+500 cuprinde urmatoarele facilitati (pe o parte a autostrazii):
– numar benzi de circulatie – 10 buc din care:
– 4 benzi de circulatie destinate autoturisme
– 2 benzi de circulatie destinate autobuz/autocar/microbuz
– 4 benzi de circulatie destinate mijloacelor de transport marfuri
– numar posturi de lucru (cabine) – 10 buc (egal cu numarul benzilor de circulatie) si deservesc atat politistul de frontiera roman cat si politistul maghiar
– zona pentru controlul amanuntit al autoturismelor si autobuz/autocar/microbuz – 1 buc
– zona pentru controlul amanuntit al mijloacelor de transport marfuri – 2 buc
– spatiu de trecere aferent intoarcerilor autovehiculelor neautorizate – 1 buc
– numar bariere pe fiecare banda de circulatie – 2 buc
39 de km de autostrada intre Arad si Nadlac – Soferii pot circula pe autostrada din Ungaria si pana dupa Timisoara
Autostrada de la Nadlac la Arad are o lungime de circa 39 de km si constructia la ea a inceput inca din 2011, insa contractele initiale pentru cele doua loturi au fost reziliate pe rand.
Lotul 2 a fost lovit de scandalul Romstrade, in care patronul Nelu Iordache a fost acuzat de fapte de coruptie, iar contractul a fost reziliat, in timp ce pe Lotul 1 constructorul a intrat in faliment. Cu ambele loturi construite partial, CNADNR sub guvernarea Ponta a reluat licitatiile cu greu, iar pentru Lotul 2 s-a reusit performanta negativa de a se relicita dupa mai bine de un an.
Cele doua loturi au fost pana la urma recontractate cu asocierea Astaldi – Max Boegl, iar cei 22 de km de autostrada din Lotul 1 si inca 6 km din Lotul 2 au fost deschisi circulatiei inca din luna decembrie 2014, desi lucrarile nu era finalizate complet.
Odata deschis traficul pe toata lungimea autostrazii, soferii pot conduce practic din Ungaria si pana dupa Timisoara (Izvin) numai pe autostrada (circa 90 de km). Mai departe, intre Timisoara (Izvin) si localitatea Sanovita autostrada este in constructie, cu sanse mari de inagurare tot in acest an, Lotul 2 al autostrazii Timisoara – Lugoj Lot 2.
Pe langa deschiderea circulatiei pe toata lungimea autostrazii de la Nadlac la Arad, la pachet cu Punctul de Trecere a Frontierei, Compania de Autostrazi va mai taia pe 11 iulie si panglica la o parcare de scurta durata, imediat dupa vama.
Parcare de scurta durata km 0+930 de tip S3 pe ambele parti ale autostrazii cu o usoara decalare intre ele. Mobilarea parcarii de scurta durata cuprinde urmatoarele:
> Partea stanga a autostrazii (partea de Nord)
-WC public – 1 buc
-numar locuri de parcare autoturisme – 51 buc
-numar locuri de parcare autobuz/autocar/microbuz/autoturism cu remorca – 17 buc
-numar locuri de parcare pentru persoane cu dizabilitati – 4 buc
>Partea dreapta a autostrazii (partea de Sud)
-WC public – 1 buc
-numar locuri de parcare autoturisme – 37 buc
-numar locuri de parcare autobuz/autocar/microbuz/autoturism cu remorca – 25 buc
-numar locuri de parcare pentru persoane cu dizabilitati – 4 buc
FOTOGALERIE:
–
Fotografiile de mai jos au fost preluate de pe OpiniaTimisoarei.ro :