Grecia cere un credit pe trei ani de la partenerii europeni si promite reforme, inclusiv in sistemul de pensii si impozite
Grecia promite sa implementeze reforme in sistemul de pensii si de impozite in incercarea de a obtine un imprumut pe trei ani pentru plata obligatiilor din serviciul datoriei, potrivit unei scrisori prin care se solicita finantare de la partenerii europeni, scrie Reuters.
Intr-o scrisoare prezentata de guvern, Grecia afirma ca isi va onora obligatiile financiare si ca va prezenta in detaliu, pana joi, propunerile de reforme.
„Avem incredere ca statele membre apreciaza urgenta solicitarii noastre de imprumut in acest moment, avand in vedere fragilitatea sistemului nostru bancar, problemele de lichiditati disponibile, scadentele urmatoare, arieratele interne si dorinta exprimata de a ne onora arieratele fata de FMI”, potrivit acestei scrisori.
Guvernul de la Atena afirma ca saluta „oportunitatea de a explora potentiale masuri” pentru a construi o datorie sustenabila, ca parte a discutiilor viitoare.
Intr-o scrisoare adresata presedintelui Mecanismului European de Stabilitate, ministrul solicita formal un credit pe trei ani si se angajeaza la un „pachet de reforme si de masuri care urmeaza sa garanteze stabilitatea finantelor publice si crestere pe termen lung”.
MES este un mecanism european de ajutor, creat pentru a garanta stabilitatea monedei unice.
Ministrul grec a propus „punerea in practica imediat, inca din saptamanile viitoare, a unor masuri de reformare a sectoarelor de impozite si pensii”.
Acesta se angajeaza, de asemenea, la „masuri suplimentare pentru intarirea si modernizarea economiei”.
Propunerile Atenei vor fi trimise „cel tarziu joi” partenerilor europeni, pentru a putea fi prezentate la urmatoarea reuniune a ministrilor de Finante din zona euro, spune Euclid Tsakalotos.