Agenția franceză de presă AFP dă Twitter în judecată. Ce spune Elon Musk
Agenția de presă AFP a deschis proces împotriva rețelei sociale X, până de curând cunoscută sub numele Twitter, pentru că americanii nu au venit să negocieze drepturile și plățile pentru a utiliza conținutul AFP pe rețea.
Mass-media din Franța a deschis o ofensivă contra Twitter și a altor platforme media, iar în cazul de față, AFP a chemat în judecată Twitter la un tribunal judiciar din Paris.
Motivul? În 2019 o directivă europeană a fost transpusă în legislația franceză, fiind cunoscută acolo sub numele de „Drot voisin”.
Legea prevede că platformele online trebuie să plătească agențiile de presă și alte publicații media pentru a le folosi conținutul. Pentru stabilirea remunerației, platformele online trebuie să poarte discuții cu mass-media, iar în cazul de față, AFP reclamă faptul că cei de la Twitter au refuzat să vină la orice fel de negocieri.
Musk a criticat într-o postare decizia AFP „Este chiar ciudat. Ei vor ca noi să-i plătim pentru trafic pe site-ul lor unde fac bani din publicitate, iar noi nu?”, a scris el.
Într-o speță similară, Google a primit 500 milioane euro amendă în 2021, dar a promis să se conformeze pentru a rezolva litigiul. Și Meta a promis că va respecta legea.
Surse: Reuters, Le Figaro